FOTO Plimbarea de weekend: Lebede de iarnă în Dobrogea

0

Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) este o pasăre spectaculoasă, admirată până și de oamenii care nu au multe legături cu natura sălbatică. Niște păsări albe, impecabile, cântând melodios cu țipetele lor ce seamănă a sunete de trompetă. Un peisaj costier dobrogean cuprins în ceață, în care în zori de zi vezi și auzi ce înseamnă naturalul. A avea ocazia de a admira stolurile acestor lebede, cum se ridică de pe lac și plutesc în aer, a le asculta țipetele melodioase, a le privi cum se hrănesc pe câmp, cum comunică între ele prin gesturi tandre sau dure și sunete cu semnificații de ele știute, acestea sunt momente memorabile, nestemate păstrate în sufletele noastre, dacă le avem.

1281 (1)

de Peter Lengyel

 

O lebădă de circa 145-160 cm lungime, cu anvergura de circa 215 cm (maxim 275 cm) și greutate de 10-12 kg (maxim 15,5 kg la un exemplar cântărit în Danemarca), masculii mai mari decât femelele; la adulți, penajul este totalmente alb, picioarele negre, ciocul galben cu vârf negru, lipsit de umflătura prezentă la lebăda cucuiată/ lebăda de vară/ lebăda mută (Cygnus olor). De la distanță mică, se poate vedea că galbenă este și pielea nudă dintre ochi și baza ciocului, iar galbenul de pe cioc este mai intens decât la lebăda mică (Cygnus columbianus). Dimensiune asemănătoare lebedei de vară, dar este o pasăre mai gracilă și mai dinamică; gâtul este ținut vertical drept, nu îndoit în formă de S; cât timp plutește pe apă, aripile nu sunt ridicate niciodată așa cum obișnuiește să facă lebăda de vară. În timpul zborului, fâlfâirea aripilor nu produce șuierat.

În zbor emite un sunet caracteristic, rezonant ca de trompetă sau o goarnă, cel mai frecvent sub forma unei succesiuni rapide de trei-patru țipete clo-clo-clo melancolice și interesante, oarecum asemănătoare cu sunete emise de gâște sălbatice; când stă liniștită pe luciul apei, combină notele și “cântă”… iar la stoluri mari acest spectacol este incredibil de interesant; din această cauză mai este numită și lebădă cântătoare, contrar lebedei de vară care nu emite sunete și se mai numește lebădă mută.

 

_DSC2307

_DSC2310

_DSC2311

_DSC2315

_DSC2267

 

La noi lebăda de iarnă este (evident) oaspete de iarnă, care vine în cârduri numeroase; se poate observa mai ales prin Delta Dunării și pe lagunele Razelmului, zone costiere și prin Dobrogea, pe lacuri ca și pe terenuri agricole unde iese la păscut/ ciupit plantele verzi. Pe lângă Dobrogea, există semnalarea iernării și în alte locuri de pe la noi, spre exemplu în iarna 2010-2011 pe lacul Bacău (jud. Bacău) au iernat 70-100 de lebede de iarnă, iar totalitatea exemplarelor din județ care au stat pe alte lacuri a ajuns la 300-400. În cartea Păsările din R.P.R, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, 1955, vol. 3 pg. 60-61, D. Linția scria: “Această pasăre a fost observată și împușcată deseori în timpurile mai noi și în Banat; de exemplu, în a doua jumătate a lui decembrie 1920, două cârduri (probabil familii) unul de două exemplare adulte și patru tinere, iar celălalt de două exemplare adulte și două tinere, au poposit mai multe zile în bălțile din Becicherecul Mic, Biled și Satchinez; dintre acestea a fost împușcat unul și au fost rănite două. De asemenea în ianuarie 1922, au fost observate câteva exemplare în diferite locuri, dintre care un exemplar adult a fost împușcat la Freidorf (lângă Timișoara), iar la 29 I, un țăran din comuna Giroc (lângă Timișoara), a împușcat un exemplar adult din patru care se aflau pe Timiș. Ambele exemplare au fost vândute la restaurant; în sfârșit la 30 I, notarul din comuna Ciacova a împușcat două exemplare adulte, care au ajuns la mine pentru naturalizare. În anul 1935, la 10 I, a fost împușcat un exemplar tânăr în comuna Ghiroda (lângă Timișoara), iar la 20 I., un exemplar adult a fost împușcat de un țăran la Pișchia; tot acolo a fost împușcat de către un brigadier silvic, la 22 I, un al doilea exemplar adult. Fiind o iarnă grea, cu zăpadă mare, toate aceste exemplare erau foarte slăbite, din cauza lipsei de hrană. În anul 1938 la 9 XII, inginerul A. Klinke de la CFR, mergând la probă cu o locomotivă, a observat cinci exemplare (2 adulte și 3 tinere) zburând în apropierea comunei Săcălaz.” Desigur, din aceste date se poate constata apariția destul de regulată a acestor lebede în zona Timișoara în perioada analizată; se poate presupune o situație similară și în alte locuri și alte perioade, dar datele detaliate lipsesc din majoritatea zonelor, deoarece cârciumile au fost pline și nu a fost cine să se ocupe de astfel de aspecte legate de natura sălbatică; eventual se ocupau cu împușcarea lebedelor, dar nu au făcut publice observațiile, deoarece nu erau capabili și dornici de a scrie… iar excepțiile erau extraordinar de puține.

 

 

_DSC2269

_DSC2272

_DSC2277

_DSC2285

_DSC2287

_DSC2290

_DSC2292

_DSC2294

_DSC2295

_DSC2297

_DSC2299

_DSC2302

_DSC2305

 

Hrana lebedei de iarnă este preponderent din materie vegetală: vara consumă mai ales plante acvatice, iarna atât plante sălbatice cât plante de pe terenuri agricole, iarbă, semințe. Cele care iernează în zone costiere vesteuropene, se hrănesc mai ales cu alge Zostera (Owen, 1977). Totuși, consumă și animale acvatice, insecte adulte și larvele lor, moluște (melci, scoici), viermi, iar uneori poate prinde și pești de dimensiune mică.

La noi o putem vedea doar pe timp de iarnă, așa cum se constată și din numele ei; primele stoluri sosesc la noi prin luna octombrie, altele în noiembrie; prezența ei este destul de consistentă, existând stoluri de mai multe sute de exemplare (300-400), ceea ce este un fenomen spectaculos. Cât timp lacurile nu sunt înghețate, stolurile rămân în zonă, iar dacă apare înghețul apelor, ele se retrag și mai la sud. Primăvara, prin martie, pleacă de la noi către nord… unele exemplare pot fi văzute eventual prin aprilie. Cuibărește în zona nordică a Eurasiei (specie palearctică), începând din Islanda (unde cuibăresc circa 8.500 de perechi, conform datelor lui Rose & Scott, 1994), pe lacuri și mlaștini de taiga, peisaje ale tundrelor, inclusiv prin uriașele pustietăți din Siberia, până la strâmtoarea Bering, aproximativ între 55 și 70 grade latitudine nordică (în America de Nord cuibărește o specie vicariantă, foarte asemănătoare – lebăda cu glas de trompetă (Cygnus buccinator), o pasăre care este și mai mare). În timpuri recente, arealul de cuibărire a lebedei de iarnă prezintă o expansiune sudică, iar păsările din aceste locuri nu sunt atât de sperioase: din 1965 cuibărește în Lituania, din 1973 în Letonia, din 1979 în Estonia (populația baltică are circa 150 perechi), din 1983 în Polonia (circa 50 perechi), în 1995 a cuibărit și în Germania. Din 2005, o pereche cuibărește în Ungaria (Selmeczi Kovács Á., 2007, Visszatapsolt hattyúdal, Vadon 2007 (5) 15-18); dealtfel, în cartea Magyarország madarai, editată de Haraszthy László, Mezőgazda Kiadó, Budapest 1998, la pg. 37 se face referire la date publicate de Keve în 1984, conform cărora lebăda de iarnă cuibărea în Ungaria până la mijlocul secolului 18, mai ales în mlaștinile la est de cursul Tisei; se menționează că apar prezențe de iarnă aproape invazive, spre exemplu în iarna anului 1921-1922, citat fiind Schenk, 1922.

 

 

_DSC1653

_DSC1688

_DSC1703

_DSC1762

1123

1134

1139

1154

 

1168

1170

1308

1311

_DSC2317

 

Ca și la alte lebede, cuibul este o construcție mare din materie vegetală. Femela depune 3-8 ouă, în caz excepțional chiar și 12… (un ou are circa 11,5 cm); este depus un ou la 2 zile, sunt acoperite cu materie vegetală până la finalizarea perioadei de depunere a pontei, după care începe clocirea care durează circa 35-42 de zile; masculul nu clocește, el este gardianul zonei. Juvenilii au penaj cenușiu, sunt apți de zbor pe la 120-140 de zile; păsările devin perfect albe doar la vârsta de doi ani. Juvenilii au baza ciocului de culoare cenușie, iar zona de vârf este negricioasă; picioarele lor sunt cenușiu-rozaliu, ochii de culoare brună. După perioada de reproducere, la sfârșit de iulie / început de august are loc perioada de năpârlire, de schimbare a penajului, când păsările adulte își pierd capacitatea de zbor pentru circa o lună… și sunt foarte vulnerabile.

Pentru iarnă, lebedele de iarnă se retrag înspre sud, în zeci de cartiere de iernare, presărate prin estul Asiei (China, Japonia – cele care iernează în peisajele japoneze au crescut numeric de 3 ori față de anii 1970, fiind acum circa 32.000 de exemplare), estul, sudul și vestul Europei (pe lângă Marea Caspică, Marea Neagră, prin Suedia, Olanda, Germania, Marea Britanie etc) mai cu seamă în preajma țărmurilor. Conform datelor lui Rose P. M. & Scott D. A. (Waterfowl Population Estimates, IWRB Publications, 1994), în zonele aflate la vestul Mării Negre iernează circa 17.000 de exemplare. O astfel de lebădă trăiește circa 10 ani, dar exemplarul care a atins vârsta cea mai mare avea 26 de ani și 6 luni (Staav R. & Fransson T., 2006, EURING list for longevity records for European birds,http://www.euring.org). Conform estimărilor realizate de Wetlands International (2006), populația globală a acestei specii este mai mare de 180.000 de exemplare. Conform datelor BirdLife (Birds in Europe: population estimates, trends and conservation status, 2004), în Europa cuibăresc 16.000-21.000 de perechi și iernează peste 65.000 de exemplare; pentru România se menționează ca fiind prezente pe timp de iarnă 2.000-4.500 de exemplare în anii 1990-2000, în timp ce în Danemarca iarna sunt 20.000-27.000, în Germania 12.000-20.000 șamd. Este pasărea națională a Finlandei, prezentă pe moneda de 1 euro emisă de această țară. O pasăre sfioasă, care se retrage destul de departe de oameni (pentru că îi cunoaște).

Legenda cântecului de lebădă, conform căreia înainte de a își termina existența mai cântă odată din toată puterea pe care o are în suflet… este legată de această albă imaculată pasăre. Te poți întreba, oare cum cântă când vede cum crește pe zi ce trece uriașa pădure de mii de eoliene din Dobrogea? Tu auzi cântecul de lebădă?

 

_DSC2322

_DSC2327

_DSC2332

_DSC2337

_DSC2340

_DSC2383

_DSC2384

_DSC2402

_DSC2330

 

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel. Aici puteți urmări mai multe imagini cu lebedele de iarnă din Dobrogea. 

 


Leave A Reply