13 februarie 2013. Dobrogea. Vreme destul de morocănoasă, din când în când mai apare câte o rază de lumină ce pătrunde cumva printre straturi de nori. Un peisaj cu stepe, petece de pădure, terenuri agricole mai mult sau mai puţin utilizate. Careva pădure are şi un cuib masiv, deja ocupat de o pereche de codalbi (Haliaeetus albicilla).
Stoluri de sute şi mii de raţe sălbatice trec în zbor. Nu departe, câteva sute de lebede de iarnă (Cygnus cygnus) se hrănesc pe un câmp cultivat. În aer, un codalb şi un şoim călător (Falco peregrinus) se bat. Un alt codalb reuşeşte să prindă o raţă şi începe să consume prada. Alţi codalbi observă reuşita acţiunii şi se apropie cu grabă în speranţa că îşi vor obţine şi ei o parte din resursa de hrană.
Sunt aici patru codalbi, splendide păsări de pradă, animale destul de mari, având anvergura de 1,9-2,5 metri. Nu ai crede că animalele acestea sunt atât de atente unele la altele, la fiecare mişcare a celorlalte exemplare. Mai mult decât atât, vreo 15 ciori grive (Corvus cornix) se adună şi ele la locul ospăţului, fiecare cu propria ei speranţă, mai mică sau mai mare. De undeva din tufişurile aflate la marginea unei păduri, nu departe de o zonă umedă acoperită cu stuf, ies şi două mamifere: doi şacali (Canis aureus); faţă de alte canide sălbatice (lup – Canis lupus, vulpe – Vulpes vulpes), şacalii sunt mai puţin cunoscuţi pe la noi – mulţi oameni nici nu conştientizează că pe la noi trăiesc astfel de animale; probabil că mulţi şacali sunt confundaţi cu câinii hoinari de care este plină ţara.
Şacalii de aici au observat şi ei că pe versant mai sus se adună codalbi şi ciori şi din experienţa lor de o viaţă ei ştiu imediat că acolo trebuie să fie ceva hrană. Doar că unul dintre cei patru codalbi care stau prin preajmă înşfacă prada consumată pe jumătate şi se ridică în zbor. Ciorile se dispersează în peisaj, iar şacalii constată că nu au avut nici măcar o şansă. Mai stau ei cât mai stau pe versant, dar observă cu nelinişte că se apropie o turmă de oi, cu păstor şi câinii lui… ceea ce este un pericol mortal: goana cât mai departe de mirosul lor criminal de oaie, oier şi câine. Şacalii intră în desiş, la margine de pădure. Nişte codalbi zboară destul de sus. Este tăcere în peisajul cu stepe, petece de pădure, terenuri agricole mai mult sau mai puţin utilizate.
© dr. Peter Lengyel
Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.