FOTO Plimbarea de sâmbătă: Rezervaţia Naturală Râpa Roşie

7

Râpa Roşie, Vörös-szakadék, Rote Berg. La sud-est de Munţii Apuseni, în culoarul Mureşului nu departe de cursul acestuia, în imediata vecinătate a oraşului Sebeş din Alba, există o rezervaţie naturală cu valori geologice, peisagistice şi botanice care merită atenţia naturalistului. O simplă râpă, un versant abrupt caracterizat de surpări şi eroziune torenţială… totuşi câte minunăţii poate să ascundă?

 

 

de Peter Lengyel

 

De la distanţa care permite o privire panoramică asupra Râpei Roşii, numeroasele coloane şi muchii verticale separate de ravene şi clăi piramidele supraetajate (“piramide coafate”), obeliscuri, contraforturi şamd, dau senzaţia asemănării cu o enormă orgă roşiatică, un mare basorelief ce are circa 800 m lungime şi înălţimi ale pereţilor cvasiverticali de circa 80-100 m.

Abrupturi impresionante, sculpturi făcute de natură ce prezintă o dantelărie de forme, turnuri, turnuleţe, ravene, hornuri, coloane, piramide, nişe şi micronişe… variate terase, cornişe şi brâuri orizontale formate din conglomerate mai bine cimentate şi rezistente la eroziune pentru o vreme, ajungând înierbate şi susţinând câte un arbore dezvoltat pe careva loc mai stabil… Acest tip de peisaj este denumit “badlands”, terenuri rele, stil de landşaft care în alte zone ale Globului există pe mari suprafeţe, pe când la noi este o raritate insular-izolată. Sedimente detritice oligocen-târzii sau miocen-inferioare depuse în urmă cu circa 26 milioane de ani (datate pe baza fosilelor scoicii Ostrea gingensis, conform lui Ajtay Ferenc, Erdély természeti csodái, Stúdium könyvkiadó, Kolozsvár, 2009, la pg. 233-234), ajung vizibile în secţiune din cauza contextului local, modelate de eroziunea diferenţiată regresivă a unui torent… împreună cu apele de şiroire. Zone cu prăpăstii şi văgăuni, aflate în transformare sub influenţa şiroirii apelor şi eroziunii… alunecare şi prăbuşire, fenomene care produc un relief spectaculos din punct de vedere peisagistic.

Prin acţiunea agenţilor eroziunii asupra depozitelor sedimentare constituite din roci foarte friabile, structura geologică este vizibilă la zi: acest loc ne oferă o privelişte asupra stratificării alternative şi încrucişate de origine fluviatilă, cu straturi cu înclinări diferite şi lenticulare… depozite sedimentare formate din roci de culori roşiatice (din cauza prezenţei oxizilor de fier), dar şi albicioase şi cenuşii, cu structuri petrografice variate, de la argile, marne calcaroase, microconglomerate slab cimentate, gresii… care în urma spălării liantului argilos se dezagregă uşor şi ajung să producă nisipuri şi pietrişuri… acumulate la baza versanţilor unde formează conuri de dejecţie. Aşa cum zice Marcian Bleahu et al., în cartea “Rezervaţii naturale geologice din România”, Ed. Tehnică, Bucureşti 1976, p. 34-36: „Rezultatul acestei îmbinări dintre tuburile verticale şi brâiele orizontale dau un straniu aspect de basoreliefuri orientale, culoarea intensă roşie şi violacee accentuând mai mult impresia de frumuseţe barbară.” Ică Giurgiu de la Clubul de Speologie “Emil Racoviţă” din Bucureşti arăta că între peşterile formate în roci necalcaroase, la Râpa Roşie se cunosc Peştera Mare de 25 m lungime, Peştera Bursucilor de 21 m şi Peştera nr. 4, de 11 m lungime, peşteri formate în argilă şi pământ. Referinţe la pedologia zonei sunt făcute în lucrarea lui Trufaş V., Observaţii geomorfologice la Râpa Roşie, Natura, An XIV, Nr. 3, Bucureşti, 1962, p. 3, unde se arată că “pseudorendzinele sunt asociate frecvent cu regosoluri formate pe roci carbonatice moi (marne, marne argiloase si argile marnoase)”.

Aceste depozite sedimentare din Miocenul Inferior (Formaţiunea de Sebeş) au incluse şi fosile care provin din depozite anterioare, inclusiv mezozoice, care au fost rearanjate cu ocazia proceselor geologice ale acelor vremuri. Sunt depozite de sedimente fluviatile, cu roci slab cimentate, depuse sub formă de argile, gresii şamd. Pe la sfârşitul secolului 19, Koch a atribuit (greşit) oase fosile de aici, unor mamifere mari din Miocen…, menţionând de aici prezenţa fosilelor de Aceratherium, în 3 lucrări consecutive: Koch A., Die Tertiärbildungen des Beckens der Siebenbürgischen Landestheile. I. Paläogene Abtheilung. Mitteilungen aus den Jahrbuch der Kön. Ungarische Geologischen Anstalt, X, 6, p. 177-399, Budapest, 1894, apoi în Koch A., Az Erdélyrészi medencze harmadkori képződményei. II. Neogen csoport, Földtani Intézet Évkönyve, Budapest 1900, p. 329 p. şi mai apoi în Koch A., Systematische Übersicht der fossilen Wirbeltierreste der Lander der Ungarischen Krone, Magyar orvos természet-vizsgálat, Vándorgy. Munka, Budapest, 1900, 30 p. 526-560.

Baronul paleontolog Ferenc Nopcsa a clarificat că aceste fosile aparţin unor dinosaurieni. Deja în 1905, Nopcsa consideră că fosilele respective aparţin dinosaurienilor, aşa cum se vede în Nopcsa F. Baron von, A Gyulafehérvár, Déva, Ruszkabánya és a Romániai határ közé eső vidék geológiája, A Magyar Királyi Földtani Intézet Évkönyve, XIV, Budapest 1905, p. 82-254, ca şi în lucrarea Nopcsa F., Die Dinosaurier des siebenbürgischen Landesteile Ungarns, Mitteilungen aus dem Jahrbuche der Königlich Ungarsichen Geologischen Reichsanstalt, Budapest, 1915, 23, p. 3-24.

Lucrarea lui Grigorescu, Considerations on the age of the “Red Beds” continental formations in SW Transylvanian Depression. In: The Eocene from the Transylvanian Basin (I. Petrescu, L. Ghergari, N. Mészáros, E. Nicorici Eds.), Cluj-Napoca, 1987, p. 189-196, menţionează de aici un fragment de humerus de la un ankylosaur, şi un dinte de dinosaurian therapod (posibil?), fosile care au provenit din depozite mai vechi dar rearanjate de evenimentele din Oligocen, aici el considerând că aceste depozite sunt Oligocene. În lucrarea lui Grigorescu et al, din 1990, Description of itineraries and outcrops, Excursion A. In: D. Grigorescu, E. Avram, G. Pop, M. Lupu, N. Anastasiu & S. Radan (Editors), International geological correlation program (project 245: Nonmarine Cretaceous correlation; project 262: Tethyan Cretaceous correlation): Guide to excursions. Institute of Geology and Geophysics, Bucharest 1990, p. 73-93, este reconsiderată vârsta acestor depozite, atribuind aceste formaţiuni paleocenului-eocenului timpuriu sau eoceniului mijlociu-târziu. În lucrarea lui Grigorescu D., Nonmarine Cretaceous formations of Romania, In: Mateer, N., Pen-Ji, C. (Eds.) Aspects of Nonmarine Cretaceous Geology, Special vol., ICGP Project 245, China Ocean Press, Beijing 1992, p. 142-164, el consideră că depozitele de la Râpa Roşie sunt de vârstă Oligocenă sau Miocen inferioară.

În lucrarea lui Codrea V., Dica P., Upper Cretaceous lowermost Miocene lithostratigraphic units exposed in Alba Iulia-Sebeş-Vinţu de Jos area (SW Transylvanian Basin), Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Geologia, Cluj-Napoca 2005, 50 (1-2), p. 19-26, aceste depozite sedimentare sunt considerate ca fiind depuse în Miocenul inferior, pe baza existenţei fosilelor de numuliţi şi a scoicilor în depozitele mai vechi.

O lucrare interesantă este cea a lui Vlad Codrea, Cătălin Murzea-Jipa şi Márton Venczel, A sauropod vertebra at Râpa Roşie (Alba District), Acta Paleontologica Romaniae vol. 6, 2008, p. 43-48. Aici se arată că o vertebră fosilă găsită de Márton Venczel în 2007 la Râpa Roşie aparţine dinosaurianului Magyarosaurus. Dinosaurianul Magzarosaurus dacus este o specie descrisă iniţial sub denumirea de Titanosaurus dacus de către baronul paleontolog Ferenc Nopcsa, redenumit apoi de Huene F. în Die fossile Reptile – Ordnung Saurischia ihre Entwicklung und Geschichte, Monographen zur Geologie und Palaeontologie, 1932, 1-2, 4, p. 1-361, o specie aparţinând de Titanosauriformes, o categorie sistematică definită de Salgado et al., în 1997, în lucrarea Evolution of titanosaurid sauropods, I: phylogenetic analysis based on the postcranial evidence, Ameghiniana, Buenos Aires, 1997, 34, p. 3 – 32. Magyarosaurus este un dinosaurian sauropod, care se cunoaşte din depozite cretacice superioare din zona noastră, iar această vertebră fosilă a ajuns în depozitele de la Râpa Roşie după ce a fost desprinsă din sedimente mai vechi.

În lucrarea lui Jianu C.-M., Mészáros N., Codrea V., A new collection of Haţeg and Râpa Roşie material (Dinosauria, Crocodilia, Chelonia) in the Cluj-Napoca University, Sargetia Acta Mus. Devensis, Series Scientia Naturae, XVII, Deva, 1997, p. 219-232, sunt descrise oase fosile de dinosaurieni, printre care sauropode. În lucrarea lui Codrea V., Vremir M., Kallokibotion bajazidi Nopcsa 1933 (Testudines, Kallokibotidae) in the red strata of Râpa Roşie – Sebeş (Alba county), Sargetia Acta Mus. Devensis, Series Scientia Naturae, XVII, Deva, 1997, p. 233-238, este descris un fragment de plastron a unei ţestoase criptodire, o fosilă găsită în treimea inferioară a stratelor de la Râpa Roşie, unde a ajuns din depozite preexistente. Dealtfel, denumirea de specie a acestei ţestoase provine de la Bajazid, un albanez care a fost secretarul personal al lui Nopcsa, prieten şi nu numai, existând şi relaţii mai apropiate între ei.

Deşi sună ironic, “Balaur bondoc” este denumirea ştiinţifică a unei specii de dinosaurian carnivor, descrise pe baza unei fosile provenite din depozite de Sebeş la marginea unui curs de apă nu prea departe de Râpa Roşie. Marea descoperire a fost realizată în septembrie 2009, la 2,5 km de Sebeş, la Sebeş Glod… fosila bine păstrată a unui exemplar tânăr de dinosaurian, care a ajuns prezervată în nămolurile depuse de o viitură din urmă cu 70 de milioane de ani… o descoperire realizată de geologul şi paleontologul Mátyás Vremir de la  Erdélyi Múzeum-Egyesület de la Cluj-Napoca. Analiza paleontologiocă a fost realizată împreună cu Zoltán Csiki, de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, precum şi câţiva paleontologi din SUA. Lucrarea a apărut în 2010 în Statele Unite: Z. Csiki, Vremir M., Brusatte, S. L., Norell, M. A., An aberrant island-dwelling therapod dinosaur from the Late Cretaceous of Romania, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 107 (35), 2010, p. 15357–15361. Gen şi specie nouă pentru ştiinţă, o fosilă care deşi nu prezintă animalul complet ci păstrează circa 75% ale scheletului, totuşi este cea mai competă fosilă de dinosaur carnivor din a doua jumătate a Cretacicului din Europa. A fost o reptilă bipedă de 1,8-2,1 m lungime incluzând coada şi circa 30-50 kg greutate (corpul este mai mare decât cel al unui curcan bine dezvoltat), care a trăit pe la sfâritul Cretacicului, în urmă cu circa 70 milioane de ani. În acele timpuri, acest peisaj era reprezentat de arhipelaguri insulare înconjurate de întinse ape marine, ceea ce face ca reptilele terestre evoluate pe insule izolate să prezinte caracteristici rezultate din drift genetic, şi efecte rezultate din populaţii iniţiale foarte mici la momentul colonizării noilor habitate. Balaur bondoc este înrudit cu Velociraptor care popula uscaturile asiatice ale acelor vremuri (Mongolia), arătând conexiuni faunistice cretacice între aceste zone. Pe baza elementelor anatomice scheletale, se constată că era un dinosaurian forţos-puternic, şi mai puţin bazat pe viteză; membrele anterioare erau relative atrofiate, iar câte două degete de la ambele membre posterioare prezentau gheare puternice. Se presupune că era un prădător de vârf al acelor ecosisteme terestre insulare, şi prăda dinosaurieni ierbivori de 3-4 m lungime (Telmatosaurus, Struthiosaurus, Zalmoxes), care puteau să fie de două ori mai mari decât prădătorul.

Valoarea acestei descoperiri paleontologice este extraordinară prin faptul că fosila bine păstrată permite formarea unei păreri realiste despre dinosaurienii carnivori cretacici ai paleoinsulelor care caracterizau peisajul de pe la noi… în acele vremuri, când cele mai performante mamifere erau nişte mărunte animale ce se ascundeau în văgăuni şi găuri, pe sub pietre. Evident că descoperirea lui Balaur bondoc a atras atenţia în mass media internaţională, precum şi în cea din România, care a prezentat cazul la un nivel la care a fost capabilă să o prezinte. Fosila devine parte a noii colecţii paleontologice dezvoltate de Erdélyi Múzeum-Egyesület, după ce anterioara colecţie valoroasă de paleontologie a Asociaţiei a fost preluată în 1950, de către statul dictatorial comunist roman… colecţie aflată acum preponderent la Faculatea de Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai. Dealtfel, în 1997 au fost descoperite câteva oase în bazinul Haţeg, care acum sunt atribuite lui Balaur bondoc, dar acelea nu erau destul de consistente pentru a ne face o impresie detaliată despre această specie de dinosaur.

Dacă vezi masivele depozite sedimentare care formează dealurile zonei, deschise la vedere în secţiunea de la Râpa Roşie, şi dacă vezi că de prin zonă se cunosc deja variate specii de dinosaurieni şi alte reptile mezozoice, îţi poţi doar închipui cam câte alte fosile trebuie să existe în aceste uriaşe depozite… în principiu pot să existe chiar schelete complete, locuri unde condiţiile de fosilizare să fie bune şi să adune şi să păstreze asemenea valori naturalistice… Şansele sunt mici ca acestea să ajungă în mâna specialiştilor atunci când ele apar la zi la ceva margine de apă sau în ceva prăbuşire de versant. Oricum, este splendid că există asemenea locuri care ar trebui să fie protejate, studiate şi valorificate ecoturistic… mult mai bine decât este situaţia actuală.

Revenind la biodiversitatea actuală de la Râpa Roşie, avem şi aici destule elemente interesante. Orientarea sudică a versanţilor de la Râpa Roşie a dus la existenţa unui microclimat călduros, care asigură condiţii de viaţă pentru specii termofile şi xerofile… Pădure xerotermofilă, pâlcuri de arbori, tufărişuri, pajişti xerice, comunităţi de plante interesante. Al. Borza are o lucrare, Monumentul Natural “Râpa Roşie” de la Sebeş, Natura, An XI, Nr. 5, Bucureşti, 1959, p. 25-27…  iar o interesantă descriere a vegetaţiei de la Râpa Roşie a fost realizată de Alexandru Borza în cartea “Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente”, p. 189-190, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987 care arată că: „Aici avem şi un decor vegetal unic în felul său, compus din flori rare pripăşite în timpul diluviului rece (Cuaternarul glaciar), din epocile calde şi uscate, apoi mai umede şi calde postdiluviale. (…) plante stepice orientale, ierburi uscăţive, (…) stejarii pufoşi, (…) o garoafă proprie numai acestor locuri: Dianthus serotinus varietas demissorum, cu flori albe şi miros suav, împodobind râpele din fund. Acestora li se mai adaugă şi multe alte plante rare, contribuind la faima naturalistă a acestui adevărat monument al naturii.”

Remercabilă este prezenţa cârcelului (Ephedra distachya) şi garoafa sălbatică (Dianthus serotinus), dar şi Artemisia pontica, Allium flavum, Alium rotundum, Iris pumila, Stipa capillata, Stipa pulcherrima etc. Taxoni endemici periclitaţi sunt Cephalaria radiata şi Cephalaria uralensis, periclitat la nivel global este Onosma pseudoarenaria, iar Centaurea atropurpurea este o specie foarte rară care aici este bine reprezentată… local…. Dintre plantele arborescente, se cunosc de aici specii de tei (Tilia platyphyllos, Tilia cordata), ulm (Ulmus foliacea), carpenul (Carpinus betulus), arţari (Acer platanoides, Acer tataricum, precum şi jugastru – Acer campestre), stejari (Quercus robur, Q petraea); interesantă este prezenţa stejarului pufos (Quercus pubescens), o specie a silvostepelor, rară în Transilvania… reprezentată aici de exemplare bătrâne… dar din păcate este prezent şi salcâmul (Robinia pseudoacacia) o specie alohtonă invazivă, introdusă de imbecili pentru stabilizarea solurilor. Dintre arbuşti, sunt prezente păducelul (Crataegus monogyna), socul negru (Sambucus nigra), socul de munte (Sambucus racemosa), sângerul (Cornus sanguinea), dârmozul (Viburnum lantana), călin (Viburnum opulus), salba moale (Euonymus europaeus), măceşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus spinosa)… Importante pentru conservare sunt tufărişurile de migdal pitic (Prunus tenella). În zona superioară, pe versanţi domoli şi pe brâne, au fost semnalate specii de plante rare pentru Transilvania, precum Onosma heterophyllum şi iarba numită pir crestat (Agropyron cristatum). Garoafa din taxonul endemic Dianthus serotinus var. demissorum este cunoscută din zonele cu alunecări de teren din est. O mică zonă stepică se află la poalele versantului, aici existând jaleşul (Salvia nutans), jaleşul transilvănean (Salvia transsilvanica) care este o specie endemică. Pe versanţii colinari dinspre vest, sub abrupturi, există pesma (Centaurea atropurpurea) – o specie relict terţiar prezentă şi pe lista roşie, rogozul (Carex humilis), obsiga (Brachypodium pinnatum), sărăturica (Statice tatarica sau Limonium tataricum) şi variate specii ale stepelor calde, cu răspândire mai largă înspre sud. În micile trupuri de pădure aflate sub râpă a fost semnalată prezenţa unei specii de ferigă (Asplenium adiantum-nigrum) cu răspândire aproape globală, din Africa în Oceania, Eurasia şi America, precum şi prezenţa arbustului numit bârcoace (Cotoneaster integerrimus), o specie de rozacee cu răspândire eurasiatică. În lucrarea lui Andreea Ioana Pop et al, Management Plan Considerations for Râpa Roşie Natural Reservation, Environment & Progress – 13/2009, Cluj – Napoca, este inclus un tabel cu speciile de plante vasculare, care cuprinde 136 de specii, un tabel care cuprinde 31 specii de păsări, 3 specii de amfibieni; dintre reptile, sunt menţionate de aici şopârla de câmp (Lacerta agilis), guşterul (Lacerta viridis), şopârla de ziduri (Podarcis muralis), şopârla fără membre (Anguis fragilis) şi şarpele de alun (Coronella austriaca).

Rezervaţie geologică desemnată în 1950 pe o suprafaţă de 10 hectare – încadrată în categoria IV IUCN; Rezervaţia Naturală Râpa Roşie este menţionată în Legea 5 din 2000. Situl Natura 2000 ROSCI0211 Râpa Roşie, protejează 43 hectare, aflate între 243 şi 434 m altitudine, în regiunea biogeografică continentală. Pajiştile stepice subpanonice cu răspândire insulară în peisajul transilvănean şi păduri de tei cu arţari pe râpe reprezintă valori naturalistice de interes european. Dintre speciile de plante incluse în formularul standard al sitului, de menţionat sunt Cypripedium calceolus şi Adenophora lilifolia.

Peisajul în care este Râpa Roşie, a fost populat de oameni preistorici care au lăsat urme arheologice ale culturii Coţofeni răspândite în Transilvania. Platoul superior al Râpei Roşii a fost cercetat arheologic în 1865 de către Fr. W. Schuster, care a descris amănunţit ceramica găsită, reprezentată de vase mari sau mici cu ornamentaţie specifică. Săpături pe o mică zonă de la poalele Râpei Roşii au fost făcute de I. Al. Aldea, începând cu 1966. Conform lui Cristian Ioan Popa, Apulum XLIII/1, 2006, p. 45-55, “în anul 1999, în urma desprinderii unei falii de pământ, situl de deasupra Râpei Roşii este descoperit, fiind găsite (…) numeroase materiale şi urme ale două complexe Coţofeni (…) În 2001 s-a descoperit o groapă (…) de 1 m (…) adâncindu-se cu 0,90 m (…) ceramică de tip Coţofeni, (…) ceşti, străchini, castroane, vase de provizii, decorate prin incizie, impresiune, unele în maniera împunsăturilor succesive (…) urme de cărbune şi un mic fragment de ocru roşu. (…) aranjate mai multe pietre (gresii), trei dintre ele purtând pe una din feţe urme de folosire/finisare, ce ne determină să le interpretăm drept fragmente ale unor râşniţe (…) un bolovan, prelucrat pe jumătate, o figură antropomorfă.”

Lumina roşiatică a apusurilor de soare face ca acest loc să devină şi mai mirific, iar atractivitatea peisajului inedit este simţită mai ales de cei apţi de a face fotografie naturalului… îndrăgostiţi de cromatica şi formele de o splendoare imposibil de descris în cuvinte. Un asemenea loc ar putea să fie explorat şi exploatat fotografic la un nivel de nenumărate ori mai ridicat decât cel efectuat până azi. Numai să fie cine să o facă… iar cei apţi de astfel de activităţi să aibă timpul şi celelalte resurse necesare pentru a putea asigura şanse pentru creativitate.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

Puteţi urmări şi:

FOTO Tăul Chendroaiei – Munţii Gutâi

În zbor cu vulturii: Parcul Natural Torcal de Antequera – Andalusia – Spania

FOTO Plimbare prin Delta Ebro – Spania

Traseul de sâmbătă: Alpii Austrieci, Tirol, Valea Lech

FOTO Parcul Natural Roussenski Lom – Bulgaria

FOTO Groapa Ruginoasă – Munții Apuseni

FOTO Parcul Naţional Triglav – Slovenia: Un paradis european

FOTO Trezirea naturii în Parcul Naţional Kampinoski – Polonia

FOTO Parcul Național Gir – Natura captivantă a Indiei

FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara

Parcul Naţional Usedom – Germania

FOTO Parcul Naţional Gauja – Letonia

FOTO Parcul Naţional Dzukija/ Dzukijos – Lituania

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării: Când paradisul naturaliștilor devine realitate

FOTO Cheile Dobrogei: Acolo unde peisajul împlinește aproape 2 miliarde de ani

FOTO Pădurea Niculițel – Valea Teilor: Un peisaj de basm al Dobrogei

FOTO Pădurea Babadag: Biodiversitatea de la balcanic, la submediteranean

FOTO Parcul Național Munții Măcinului: 50% din specii pe 1% din suprafață

FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice

FOTO Grindul lupilor sau paradisul pasarilor

FOTO Canaraua Fetii: Natura amenințată de clopotul bisericii

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Cum ar putea arăta Paradisul

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe

FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații

FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale

FOTO O lume spectaculoasă, dar ignorată: Limanu, Dobrogea

FOTO Pădurea Dumbrăveni – Dobrogea

FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea

FOTO Canaralele de la Hârşova

FOTO Dunele marine de la Agigea

FOTO Rezervaţia Allah Bair – Dobrogea

FOTO Vama Veche – 2 Mai: Înapoi la sălbăticie

FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011

FOTO Bialowieza – Ultima pădure de şes din Europa

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş

FOTO Ecosisteme din Transilvania: Pădurile de fag

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării



7 comentarii

  1. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Iezerul Mare – Munţii Igniş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: FOTO Bocşe, cărbune de lemn – mangal | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Munţii Ţibleş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: FOTO Plimbare prin situl Ramsar Bistreţ - Dolj | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: FOTO Călătorie pe ape și uscat: Situl Ramsar Confluența Olt-Dunăre | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: FOTO Călătoria de weekend: Parcul Național Sounio – Grecia | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Situl Ramsar Suhaia | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger