FOTO Pe urmele unei grădini zoologice umane

Ideea unor grădini zoologice unde vizitatorii pot vedea expuşi oameni, nu animale, pare astăzi un scenariu distopic, revoltător. Puţini îşi mai amintesc că, în urmă cu vreo 200 de ani, marile oraşe ale Europei, ca Paris, Hamburg, Antwerp, Barcelona, Londra sau Milano, se dădeau în vânt după expoziţiile unde erau aduşi aricani, nativi americani sau locuitori din Asia de Est. Principala atracţie a Târgului Mondial din 1889, unde au venit milioane de vizitatori, a fost expoziţia cu aproape 400 de apartenenţi la diferite populaţii indigene. Alte câteva expoziţii similare organizate în Franţa, unde oamenii erau ţinuţi în cuşti şi prezentaţi publicului fără haine, asemenea unor animale, au atras la rândul lor un număr mare de vizitatori.

Astăzi, în apropierea pădurii Vincennes din Paris, ruinele a ceea ce a fost odată o astfel de grădină zoologică umană nu mai păstrează decât amintirea acestor vremuri. În 1907, la Jardin d’Agronomie Tropicale au fost ridicat şase sate reprezentând întinderea imperiului colonial francez: Madagascar, Indochina, Sudan, Congo, Tunisia şi Maroc. Satele şi pavilioanele aferente au fost concepute să recreeze contextul cultural şi natural din habitatele respective: au fost construite case în stilurile specifice, unde au fost aduşi să locuiască oameni din colonii. Exponatele umane au fost vizitate de peste un milion de curioşi, care au venit la această “grădină zoologică” între mai şi octombrie 1907, când a fost închisă. Astăzi, Jardin d’Agronomie Tropicale e considerată “o pată” în istoria Franţei, iar clădirile în care a funcţionat sunt ruine.

În epoca de vârf a Europei imperialiste, spectacolele exotice bazate pe expunerea oamenilor din colonii erau o dovadă a forţei deţinute de Occident, fiind integrate rapid în târgurile de turism şi încurajând gustul pentru turism în destinaţii îndepărtate. Se estimează că circa 35.000 de persoane, printre care femei şi copii, au luat parte la aceste expoziţii şi spectacole în capitalele europene. Familii întregi erau aduse din colonii şi mutate în butaforii care imitau aşezările de origine.

Deşi în cazul expoziţiei de la Paris, oamenii din colonii au acceptat de bună voie să participe, primind şi bani pentru a fi expuşi, exploatarea lua forme mai subtile, atâta vreme cât distincţia dintre persoană şi specimen nu era tocmai bine delimitată. Femeile erau adesea expuse nud sau semi-nud, în spaţii îngrădite, unde puteau fi privite de vizitatori curioşi. Este cunoscut cazul unei tinere de 20 de ani din Africa de Sud, cunoscută sub numele de Sarah “Saartjie” Baartman, recrutată de un comerciant de animale exotice din Cape Town, care în 1810 a călătorit la Londra, pentru a participa la o expoziţie internaţională de profil. Tânăra a acceptat de bunăvoie să-l însoţească, în speranţa câştigurilor şi a celebrităţii, însă a ajuns să fie expusă în cuşcă, în haine strâmte, care contraziceau obiceiurile culturale din comunitatea femeii, sau de-a dreptul dezbrăcată. În cele din urmă, Sarah a ajuns prostituată şi alcoolică, după doar patru ani de viaţă în Europa. Femeia a murit în sărăcie lucie, iar după moarte, scheletul, organele ei sexuale şi creierul i-au fost expuse la Muzeul Umanităţii din Paris, unde au rămas până în 1974. În 2002, preşedintele Nelson mandela a solicitat repatrierea rămăşiţelor sale, ajunse în Africa de Sud la două sute de ani de la plecarea ei spre Europa.

Surse: Popular Resistance, Messynessychic