FOTO Parcul Național Munții Măcinului. 50% din specii pe 1% din suprafața României

15

Munții Măcinului constituie o zonă dobrogeană cu un peisaj impresionant, a unor munți puternic erodați ca urmare a existenței lor de sute de milioane de ani; stâncării cu granite megalitice, păduri dominate de specii de stejar, stepe cu specii rare și câteva zone umede crează o diversitate extraordinară de microhabitate. Biodiversitate zonei este evident impresionantă: pe doar 1% din suprafața țării există reprezentate cca. 50% dintre speciile de plante și animale de pe la noi.

de Peter Lengyel

Interesante sunt speciile care pot fi văzute doar aici sau mai ales aici… atât dintre plante cât și dintre fluturi sau păsări. Diversitatea de habitate este foarte mare, fiind catalogate 24 de habitate prioritare, iar pădurea de fag dobrogeană este un habitat care poate să fie văzut doar aici. O zonă unde toamna se pot observa în migrație cca 10.000 de exemplare ale speciilor de păsări răpitoare de zi, este una dintre cele mai importante puncte de observare a migrației acestora în Europa.

Într-o zonă cu un fundament reprezentat de magmatite prehercinice (șisturi cristaline, masive de granitoide), Munții Măcinului au apărut ca rezultat al orogenezei hercinice, începute în precambrian și derulate până pe la sfârșitul paleozoicului (acum 370-270 milioane de ani), înainte de apariția dinosaurilor. Este un orogen intraplacă, deci nu la contactul unor plăci tectonice… fenomene de cutare și intruziune magmatică care au ridicat pe atunci Munții Măcinului la altitudini similare cu cele actuale din Carpați; stratele sunt puternic cutate și faliate, străbătute de intruziuni granitice. Munții Măcinului au roci metamorfice, vulcanice extruzive și intruzive, ca și roci sedimentare, spre exemplu calcare devoniene, conglomerate, gresii etc; loessurile depuse în cuaternar, atât de caracteristice peisajului dobrogean, sunt prezente mai ales în zonele de altitudine mai redusă de la periferia zonei montane. Formațiunile granitice megalitice au o mare importanță peisagistică în zonele înalte ale Culmii Pricopanului. Pe lângă ariile montane compacte, există resturi izolate ale foștilor munți, care apar acum ca niște dealuri ici-colo în peisaj. Dealul Bujoarele de la Turcoaia, prezintă un punct fosilifer situat în calcare devoniene (paleozoice), aflat la 207 m altitudine, extins pe 8 hectare; aici au fost identificate 30 de taxoni fosili, dintre care 22 sunt brahiopode, pe lângă care mai sunt moluște, crustacei, briozoare și ostracode. În perioada transgresiunii triasice, Munții Măcin erau o insulă înconjurată de apele marine… Evident că în perioada scursă de atunci, eroziunea a dus la peneplenizarea acestui masiv, care acum are caracter rezidual, ruiniform, încât vârful cel mai înalt, Țuțuiatu (sau Greci), are doar 467 m, reprezentând totuși cea mai mare altitudine din Dobrogea. Culmea principală Măcin are cca. 45 km lungime și este răsfirată-fragmentată prezentând arii cu aspect deluros-colinar… Culmea secundară a Pricopanului (sau Cheii) are un peisaj extrem de impresionant cu aspect montan, cu vârfuri relativ ascuțite, cu versanți abrupți și trene de grohotișuri; există aici martori de eroziune, stânci monolitice uriașe, rotunjite.

 

 

Situați la limita nordică a Peninsulei Balcanice, în nord-vestul Dobrogei, Măcinul reprezintă o zonă montană insulară înconjurată de peisajul silvostepelor dobrogene și apropiată de cursul inferior al Dunării. Deși au altitudine redusă (467 m) ca urmare a eroziunii derulate pe sutele de milioane de ani, Munții Măcin din apropierea Dunării (de la 20 m alt) apar ca un masiv impozant față de peisajul aplatizat al Dobrogei. Parcul Național Munții Măcin de peste 11.000 hectare, protejează zona mai înaltă a acestor munți (care se extind pe cca 50.000 hectare), adică culmea principală Măcin și culmea secundară Pricopanu; suprafața parcului este acoperită de pădure în proporție de 87,14%, silvostepă 3,62%, stepă 9,16%, iar suprafețele agricole reprezintă nesemnificativ 0,08%.

Munţii Măcin, cu precipitaţii medii anuale pe la 500 mm (valoare care reprezintă maximul atins în peisajul dobrogean, caracterizat de cca 400 mm/an), totuși au cel mai secetos climat dintre munții de pe la noi, tipice fiind verile foarte calde și aride… ape secate sau care de-abia curg (cu excepția unei perioade din primăvară). În această zonă există stepe (“stepe de tip pontico-balcanic marginal”), silvostepe (“silvostepe cu păduri submediteraneene”), păduri xeroterme (“păduri xeroterme submediteraneene”), păduri mezofile (“păduri mezofile de foioase balcanice”).

 

 

Biodiversitatea este constituită din comunități de organisme caracteristice stepelor, silvostepelor și pădurilor de foioase, etajate altitudinal. În urmă cu 2 secole, nordul Dobrogei avea încă păduri masive de stejar, care au fost exploatate atât în timpurile otomane de până la 1878, ca și după acest moment, când au fost intreprinse defrișări mari în vederea creșterii suprafețelor arabile și a pășunilor. Există estimări care arată că în perioada 1850-1930, pădurile dobrogene au fost reduse cu cca 63.000 de hectare, din care 40.000 de hectare de pădure au dispărut în județul Tulcea. În Dobrogea de Nord există acum păduri compacte care acoperă cca 61.000 de hectare (19,2% a suprafeței), răspândite prin Munții Măcinului (8.600 hectare), dealurile Niculițel (20.000 hectare) și Podișul Babadag (33.000 hectare).

Pădurile din Munții Măcin sunt constituite din amestecuri de specii de foioase, specia dominantă fiind gorunul (Quercus petraea) înspre nord, iar spre sud dominante fiind stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora) mai ales pe văi și stejarul pufos (Quercus pubescens) mai ales pe versanți și culmi. În Parcul Național Munții Măcinului au fost identificate 30 de tipuri de pădure. Cele mai răspândite sunt pădurile vest-pontice de stejar pufos (Quercus pubescens) cu cărpiniță (Carpinus orientalis), mojdrean (Fraxinus ornus), păr dobrogean (Pyrus elaeagrifolia).

 

 

În Măcin, pădurile xerotermofile sunt situate pe la 150-250 m altitudine. Acestea sunt dominate de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) și stejar pufos (Quercus pubescens), în amestec cu gârniță (Quercus frainetto), cer (Quercus cerris), mojdrean (Fraxinus ornus), cărpiniță (Carpinus orientalis), jugastru (Acer campestre), sorb (Sorbus torminalis), păr sălbatic (Pyrus pyraster) etc. În stratul arbustiv există corn (Cornus mas), scumpie (Cotinus coggygria), păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spimnosa), lemn câinesc (Ligustrum vulgare) etc.

Pădurile mezofile (“păduri moesic – vest pontice de gorun, carpen și tei argintiu”) sunt la altitudini care depășesc cca 250 m și sunt constituite din gorun (Quercus petraea), specii de frasin/ mojdrean (Fraxinus ornus, F. excelsior, F. coriarirefolia), ulm (Ulmus glabra), jugastru (Acer campestre) carpen (Carpinus betulus), specii de tei (Tilia cordata, T. tomentosa, T. platyphyllos); în stratul arbutiv sunt prezente alunul (Corylus avellana), păducelul (Crataegus monogyna, C. pentagyna), cornul (Cornus mas), salba moale (Evonymus verrucosa) șamd. Pădurile de fag (Fagus taurica, F. sylvatica) din zona Valea Fagilor, pe o arie de 154 hectare, ocupă o vale răcoroasă și mai umedă, pe la 300-400 m altitudine; cele mai impresionante exemplare de fag cu trunchi columnar ajung la 30 m înălțime și 0,8 m diametru.

Sectorul sudic al Munților Măcin este o zonă silvostepică, situată pe la 50-150 m altitudine; aici sunt petece de pădure cu stejari având trunchiuri cârcite-sinuoase, arbori răzleți, tufărișuri care includ și paliur (Paliurus spina-christi) și zone ierboase în care este prezent asparagus (Asparagus verticillatus), bujorul dobrogean (Paeonia peregrina) precum și colilie (Stipa ucrainica).

Vegetația de stâncărie apare mai ales în zona Culmii Pricopan și prin zonele stâncoase neacoperite de sol dezvoltat și de pădure; această vegetație saxicolă, care acoperă cca 130 hectare, are o mare importanță pentru conservare. Canioane stâncoase cu ape coborând în cascade, zone umede de extindere redusă, cresc și ele diversitatea de habitate (și deci de specii) a peisajului.

Există în parc cca 1.770 specii de plante, dintre care 72 sunt considerate rare sau vulnerabile iar 27 sunt endemice pentru regiune. Munții Măcinului, pe lângă caracterul lor de a păstra specii relicte, constituie un important centru de speciație. Diversitatea floristică este dată de interferența unor zone floristice, astfel încât aici sunt prezente specii euro-asiatice, central-europene, caucaziene, balcanice, pontice, mediteraneene… Pe Culmea Pricopanului au fost identificate 562 specii de plante superioare și 14 asociații floristice ierboase; 72 taxoni sunt considerați ca fiind amenințați cu dispariția. Conform Formularului Standard al sitului Natura 2000 (SCI), Măcinul protejează 27 specii și subspecii de plante endemice (spre exemplu Campanula romanica – endemism dobrogean, Moehringia grisebachii, M. jankae, Silene cserei). Interesante sunt speciile de brândușe (Crocus chrysanthus, C. variegatus), specii de ghiocei (Galanthus elwesii, G. plicatus) orhidee (Orchis morio, O. purpurea, O. simia, Epipactis helleborine) și bujori (Paeonia tenuifolia, P. peregrina)… și multe alte specii de plante.

 

 

În Munții Măcin au fost identificate 67 de specii lemnoase, astfel încât stejarii (Quercus) au aici 7 specii, teiul (Tilia) este reprezentat de 3 specii, arțarul (Acer) are 3 specii, ulmul (Ulmus) 3 sp., frasinul (Fraxinus) 3 sp., carpenul (Carpinus) 2 sp., fagul (Fagus) 2 sp., dar sunt prezente și alte genuri care au aici plante arborescente (Malus, Celtis, Prunus, Sorbus, Juglans, etc), precum și diferite plante lemnoase arbustive (Rosa, Corylus, Cornus, Sambucus, Lonicera, Cotinus, Paliurus, Viburnum etc). Celtis glabrata este una dintre cele mai rare specii de arbori de pe la noi, fiind un taxon amenințat cu dispariția.

Se cunosc de aici cca 30 de specii de melci, gasteropode terestre pulmonate care trăiesc mai ales prin păduri. Dintre păianjeni, de menționat este prezența văduvei negre (Latrodectes tredecimguttatus) precum și a speciei Argiope lobata.

 

Hyles euphorbiae

 

Insectele cunoscute de aici (până acum…) totalizează 1.436 specii, dintre care fluturii au peste 900 de specii (alte surse menționează peste 1.050 specii). Dintre lepidoptere, specia Polia cherrug este un fluture de noapte endemic, descris din Măcin ca specie nouă pentru știință, de către dr. László Rákosy (1997); importante sunt și Chersotis laeta macini și Chersotis fibriola nicolescui. Merită amintit și fluturele Apollo mic (Parnassius mnemosyne), și un alt papilionid Zerynthia polyxena, precum și fluturele ochi de păun de noapte (Saturnia pyri)… cel mai mare fluture din Europa, având anvergura aripilor de până la 17 cm. Dintre ortoptere, merită menționat cosașul de stepă (Saga pedo). Dintre coleoptere, merită amintite rădașca (Lucanus cervus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo) și croitorul cenușiu (Morimus funereus).

Herpetofauna Măcinului cuprinde 7 specii de amfibieni și 11 specii de reptile. Dintre amfibieni, este prezent izvorașul cu burta roșie (Bombina bombina), specie de interes comunitar; unele specii sunt considerate ca fiind relicte glaciare în pădurile din acești munți și a celor din vecinătate; astfel, specii larg răspândite prin Carpați și zone colinare, în Dobrogea ajung să fie prezente insular: broasca râioasă brună (Bufo bufo) este menționată doar din câteva puncte ale Dobrogei, iar broasca roșie de pădure (Rana dalmatina) este cunoscută doar din apropierea Munților Măcin, la sud-est de aceștia; trăiește aici și broasca râioasă verde (Bufo viridis), broasca săpătoare brună (Pelobates fuscus) și brotăcelul (Hyla arborea). Dintre reptile, mai importante pentru conservare sunt țestoasa dobrogeană (Testudo graeca ibera), gușterul vărgat (Lacerta trilineata), șopârlița de frunzar (Ablepharus kitaibelii), balaurul (Elaphe quatuorlineata/ E. sauromates), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), vipera cu corn (Vipera ammodytes); sunt prezente aici șopârla de iarbă (Podarcis taurica) și șarpele rău (Coluber caspius).

 

Gușter vărgat (Lacerta trilineata) mascul adult, aflat în năpârlire

 

Avifauna are 181 specii, printre aceste păsări existând și multe specii rare; păsările răpitoare prezente prin peisajele Măcinului au o importanță deosebită, atât în perioada de cuibărit cât și în pasaj. Șorecarul mare (Buteo rufinus) are aici cea mai caracteristică prezență de pe teritoriul țării, la fel cuibărește șoimul dunărean (Falco cherrug). Pietrarul răsăritean (Oenanthe isabellina) are aici cea mai vestică prezență în arealul său global. Importantă este prezența mierlei de piatră (Monticola saxatilis). Se mai pot aminti prigoria (Merops apiaster), dumbrăveanca (Coracias garrulus), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), pietrarul negru (Oenanthe pleschanka), sfrâncioc cu cap roșu (Lanius senator), viespar (Pernis apivorus), vânturel roșu (Falco tinnunculus), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo). Ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos) este prezentă în Valea Fagilor, iar existența altor câteva specii de ciocănitori în zonă arată importanța pădurilor bătrâne pentru păstrarea acestor specii.

Se cunosc de aici 47 specii de mamifere. Important de menționat este dihorul de stepă (Mustela eversmanni), dihorul pătat (Vormela peregusna), popândăul (Spermophilus citellus), grivanul dobrogean (Mesocricetus newtoni), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), chițcanul de grădină (Crocidura suaveolens). Dintre mamifere, se mai cunosc de aici jderul de piatră (Martes foina), pisica sălbatică (Felis silvestris), vulpea (Vulpes vulpes), mistrețul (Sus scrofa), iepurele de câmp (Lepus europaeus), căpriorul (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus) etc. Șacalul (Canis aureus) apărut recent prin zonă, are efective crescute. Lupul (Canis lupus) a persistat în Munții Măcin până prin anii 1960-1964, când au fost exterminate ultimele exemplare; acum, Administrația Parcului Național Munții Măcinului dorește reintroducerea lupilor, un proiect Life de cca. 2 milioane de euro.

Declararea Munților Măcinului ca Parc Național se realizează prin Ordinul 68 al Ministerului Pădurilor, Apelor și Mediului din 26 ianuarie 1998; Legea 5 din 2000 specifică suprafața de 11.321 hectare pentru acest parc, pentru ca HG 230/ 2003 să menționeze 11.227,11 hectare; HG 1529 din 2006 reduce suprafața parcului la 11.149,15 ha. În zonarea internă a parcului au fost delimitate diferitele tipuri de utilizare/ conservare. 1. Zona cu protecție strictă, alocată doar conservării biodiversității și cercetării, acoperă 448,6 hectare, incluzând Rezervația Moroianu pe 293,7 ha și Rezervația Valea Fagilor pe 154,9 ha. 2. Zona de protecție integrală are o suprafață de 3.418,32 ha, iar 3. zona de conservare durabilă are 7.272,8 ha. Zona 4. de dezvoltare durabilă a activităților umane are 12,10 ha.

 

 

Situl Natura 2000 ROSCI0123 Munții Măcinului protejează o suprafață de 18.546 hectare, cuprinse între altitudinile de 4 și 466 m, în regiunea biogeografică stepică. Suprapus peste acesta este situl Natura 2000 ROSPA0073 Măcin – Niculițel, care are suprafața mult mai extinsă, de 67.361,1 hectare. Conform Formularului Standard al sitului, aici cuibăresc printre altele, 20-30 perechi de uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), 700-1200 p. fâsă de câmp (Anthus campestris), 10-18 p. acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), 4-8 p. buhă mare (Bubo bubo), 30-60 p. șorecar mare (Buteo rufinus), 150-200 p. caprimulg (Caprimulgus europaeus), 6-10 p. șerpar (Circaetus gallicus), 4-8 p. herete de stuf (Circus aeruginosus), 160-240 p. dumbrăveancă (Coracias garullus), 50-80 p. ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos leucotos), 400-600 perechi de ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), 80-100 p. ciocănitoare de grădini (Dendrocopos syriacus), 150-180 p. de ghionoaie sură (Picus canus), 80-100 p. de ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), 250-400 p. de presură de grădină (Emberiza hortulana), 6 perechi de șoim dunărean (Falco cherrug), 10-14 perechi de acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), 800-1.400 p. de ciocârlie de pădure (Lulula arborea), 0-2 p. de gaie brună (Milvus migrans), 200-300 p. de pietrar negru (Oenanthe pleschanka). În perioada de iarnă, situl este utilizat spre exemplu de 30-50 exemplare de herete vânăt (Circus cyaneus), 30-50 exemplare de șoim de iarnă (Falco columbarius), 4-6 exemplare de șoim călător (Falco peregrinus) șamd. În pasaj, trec pe aici 4-10 exemplare de acvilă țipătoare mare (Aquila clanga), 4-10 exemplare de acvilă de câmp (Aquila heliaca), 1.400-2.000 de exemplare de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), 30.000-40.000 de berze albe (Ciconia ciconia), 800-1.000 de exemplare de barză neagră (Ciconia nigra), 80-120 de șerpari (Circaaetus gallicus), 600-800 de hereți de stuf (Circus aeruginosus), 24-50 hereți albi (Circus macrourus), 150-300 exemplare de hereți suri (Circus pygargus), 8.000-12.000 exemplare de muscar mic (Ficedula parva), 1-5 cocori (Grus grus), 1-2 exemplare de vultur pleșuv sur (Gyps fulvus), 1-2 exemplare de vultur hoitar (Neophron percnopterus), 10-20 de exemplare de codalb (Haliaeetus albicilla), 15.000-20.000 de ciocârlii de pădure (Lulula arborea), 40-60 exemplare de gaie brună (Milvus migrans), 6-12 exemplare de uligan pescar (Pandion haliaetus)… șamd.

Localnicii din vecinătatea parcului exploatează desigur resursele locale în mod tradițional, începând de la lemnul din pădure, la pășunatul cu animale domestice prin zonele stepice ierboase; pe lângă terenurile agricole pe care le cultivă, există și livezi și zone cu viță de vie. Carierele de piatră care sluțesc peisajul, au dat granitul cu care au fost pavate zone din Franța, Germania, Turcia, și roca de aici a fost utilizată la podul de la Cernavodă și din câte știu… și la “Casa Poporului”. Meșterii pietrari proveneau din Italia și Grecia, urmașii lor trăind și acum în comuna Greci. Carierele de piatră înaintează și reduc din ce în ce mai mult habitate extrem de valoroase, pline cu specii rare… aflate în pericol de extincție.

Mulțumiri colegilor și prietenilor din echipa Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, mai ales lui dr. Călin Georgescu și dr. Radu Vădineanu, precum și colegilor de la Administrația Parcului Național Munții Măcinului, mai cu seamă directorului drd. Viorel Roșca și biologului Bogdan Băjenaru.

Mulțumesc colegilor și prietenilor care au ajutat la determinarea sau confirmarea determinării unora dintre specii (dr. Ioan Coroiu, dr. Marius Skolka, dr. Marian Tudor, drd. Cosmin Manci, biolog Cristian Sitar, dr. Ion Constantin, prof. Eugen Petrescu, dr. Adrian Ruicănescu)

PS. Cei de la administrații de arii protejate sau de la ONGuri, care credeți că ar merita să avem în 2012 acțiuni de fotografiere a biodiversității în zonele voastre, prin punerea în comun a resurselor (rezultând și dreptul de a utiliza rezultatele)… mă puteți contacta la adresa: [email protected]

work in progress

 

Hyles euphorbiae

 

Sorecar mare (Buteo rufinus)

 

 

Călugărița (Mantis religiosa)

 

Clopoțelul dobrogean (Campanula romanica)

 

Garofița pitică de stâncă (Dianthus nardiformis)

 

Greierele borțos sau greier împroșcător (Bradyporus dasypus)

Îmi aduce aminte de fabula aceea: Toată vara, greierul a cântat. Toată vara, furnica a muncit din greu. A venit toamna. Greierul și furnica au murit.

 

 

 

Bovista gigantea

 

Croitorul cenușiu (Morimus funereus)

 

 

 

 

 

 

Liliac mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)

 

Lathraea squamaria

 

 

 

Arctia villica

 

Cetonia aurata

 

Popândău (Spermophilus citellus)

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe site-ul dr. Peter Lengyel. Aici puteţi urmări mai multe imagini din Parcul National Macin.

 

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.


 

Puteţi urmări şi:

FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice

FOTO Grindul lupilor sau paradisul pasarilor

FOTO Canaraua Fetii: Natura amenințată de clopotul bisericii

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Cum ar putea arăta Paradisul

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe

FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații

FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale

FOTO O lume spectaculoasă, dar ignorată: Limanu, Dobrogea

FOTO Pădurea Dumbrăveni – Dobrogea

FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea

FOTO Canaralele de la Hârşova

FOTO Dunele marine de la Agigea

FOTO Rezervaţia Allah Bair – Dobrogea

FOTO Vama Veche – 2 Mai: Înapoi la sălbăticie

FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011

FOTO Bialowieza – Ultima pădure de şes din Europa

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş

FOTO Ecosisteme din Transilvania: Pădurile de fag

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării

 

 


15 comentarii

  1. Pingback: „Muntele vrăjit” de lângă noi « the remote controlled

  2. Pingback: FOTO Pădurea Niculițel – Valea Teilor: Un peisaj de basm al Dobrogei | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: FOTO Rezervația Biosferei Urdaibai – Spania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: FOTO Parcul Național Gir – Natura captivantă a Indiei | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: FOTO Parcul Naţional Triglav – Slovenia: Un paradis european | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: FOTO Parcul Natural Roussenski Lom – Bulgaria | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: Traseul de sâmbătă: Alpii Austrieci, Tirol, Valea Lech | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. Pingback: Ce nu știm despre sălbăticiunile noastre? | TOTB.ro - Think Outside the Box

  10. Pingback: Delta Ebro – Spania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  11. Pingback: FOTO Plimbarea de weekend: Cheile Ordâncușei – Munții Apuseni | TOTB.ro - Think Outside the Box

  12. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Iezerul Mare – Munţii Igniş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  13. Pingback: FOTO Parcul Natural Comana: La o aruncătură de băț de București | TOTB.ro - Think Outside the Box

  14. Pingback: FOTO Detunatele, spectacolul stâncos din Apuseni | TOTB.ro - Think Outside the Box

  15. Pingback: FOTO Călătoria de weekend: Parcul Național Sounio – Grecia | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger