FOTO Outsider art: De la arta nebunilor, la arta autodidacţilor

0

“Ai coborât din turnul tău de fildeș?”, îl întreabă Laurențiu Dimișcă pe Laurențiu Zloteanu într-un atelier-expoziție găzduit de Teatrul Țăndărică din București. “Turnul de fildeș” e o poezie pe care Zloteanu o postase cu o seară înainte pe Facebook. “Uneori mă sigilez în turnul de fildeş pentru că, din păcate, acolo nu ajunge nici răul, nici binele (…)” “Unde-ai evadat așa?”, îl întreabă Dimișcă. “În capul meu.” Zloteanu se închide adesea în el, pentru că doar așa își poate elibera instinctele și inconștientul pentru a desena în afara canoanelor. Tânărul de 24 de ani, care vrea să devină psihoterapeut și să îmbine psihologia cu desenul, ne-a vorbit despre outsider art, un curent prea puțin cunoscut în România, consacrat în spitalele de nebuni.

 

zloteanu

Text de Ionuț Dulămiță

Desene de Laurențiu Zloteanu

 

Toamna trecută, plictisit de ce ascultam în perioada aia, am dat o căutare pe Google după “muzică ciudată” (“odd music”). Dintr-o recomandare în alta, am dat peste piesa Casper The Homosexual Friendly Ghost, un soi de punk care nu doar că suna ciudat, dar avea și niște versuri pe măsură: “Casper a fost futut în cur de cincizeci de musulmani/ A fost futut de douăzeci și cinci de ori de deasupra/ Și a mai fost futut de alte treizeci și șapte de ori deasupra unei roabe/ Și de încă unsprezece ori într-o bancă./ A fost futut în cur noaptea./ Curul lui era un pic perforat.” Am citit apoi despre autorul piesei, Wesley Willis, un schizofrenic paranoid de culoare din Chicago, una dintre emblemele curentului muzical outsider music. Muzicienii outsider, aveam să aflu, nu cântă pe scena muzicii comerciale și compun piese care ignoră standardele convenționale în materie de muzică și versuri, fie pentru că nu au pregătire artistică și se exprimă instinctiv, fie pentru că nu sunt de acord cu canoanele așa-zisei “arte oficiale.” Apoi am aflat că există și outsider art, iar după ce m-am împrietenit cu Laurențiu Zloteanu, că se practică și în România, care găzduiește chiar saloane internaționale pe tema asta.

 

zloteanu20

 

zloteanu19

 

“Eu nu mă gândesc la ceea ce voi desena. Pur şi simplu o fac. Imaginile îmi vin în minte. Eu nu le caut. Deseori, culorile se aleg singure. Eu nu le caut”, spune Zloteanu. “Folosesc tot ce am la îndemână: markere, carioci, creioane colorate, creioane cerate, cerneală, spray-uri, acrilice, tuş, CD-uri, cartoane, pensule. Uneori folosesc şi colaj. Tocmai pentru că sunt impulsionat să o fac.” Laurențiu a început să deseneze din grădiniță, când construia și navete spațiale sau hărți. O perioadă, a distrus tot ce făcea. După liceu, a dat la facultatea de psihologie, cu gândul de a se face psihoterapeut și, acum patru ani, a început să meargă la terapie individuală pentru a învăța din tainele meseriei și a-și “recupera” identitatea. De-atunci nu și-a mai distrus lucrările, și asta pentru că psihoterapeutul lui a fost de acord să lucreze în sistem de barter cu Laurențiu, adică i-a permis să-și plătească ședințele în desene. “De atunci am început să păstrez și să devină important pentru mine ceea ce fac. Nu duc orice fel de desen la terapie. Duc desene care să surprindă lucrul nostru împreună, ceva care a avut loc între noi în ședința anterioară. În loc să-i duc un vis, îi duc un desen pe care-l interpretăm împreună, mai ales partea de simbolistică, aspectele inconștiente. Așa m-am impulsionat să tot lucrez, ca o explorare a inconștientului.”

 

zloteanu7Lucrare de Laurenţiu Zloteanu şi Miruna Dumitrache

 

zloteanu14

 

Laurențiu a auzit prima oară de outsider art la vârsta de 17 ani, prin tatăl lui, Mugurel Bărbulescu, care a plecat în Australia cu o lună înainte de Revoluție și care e considerat la rândul său artist outsider acolo unde trăiește. Fiul lui s-a identificat însă cu acest curent abia acum vreo doi ani și jumătate, când a început să citească despre el și să caute asemănări între lucrările lui și cele ale outsider-ilor consacrați. Apoi l-a cunoscut pe Laurențiu Dimișcă, un artist cu renume internațional din Piatra Neamț, care spune că e singurul care a instituționalizat genul acesta de artă în România, înființând și o fundație care îi promovează pe artiștii din domeniu.

Termenul de outsider art se trage de la cel de artă brută. Acesta din urmă a fost inventat de pictorul și sculptorul francez Jean Dubuffet, în anii ’40. Laurențiu Dimișcă a tratat pe larg acest fenomen artistic în cadrul doctoratului său de la Universitatea de Artă și Design din Cluj, despre care spune că e singura carte din Europa de Est despre arta brută. În fixarea acestui termen, Dubuffet a fost inspirat de o analiză a artei psihotice publicată în 1922 de neamțul Hans Prinzhorn, psihiatru și istoric al artei. Arta brută, în viziunea francezului, era arta necizelată, fără norme, produsă de neprofesioniști care lucrează în afara normelor estetice și ale căror lucrări par primitive sau infantile, cum ar fi pacienți ai clinicilor de psihiatrie, prizionieri și copii. “Au fost oameni cărora li s-au luat medicamentele și cu care s-a făcut terapie prin artă”, spune Laurențiu Dimișcă. Începând cu 1945, Dubuffet a vizitat spitale de psihiatrie și închisori, de unde a adunat lucrări pe care le-a inclus într-o colecție publică, găzduită astăzi de Muzeul de Artă Brută din Lausanne, Elveția. Cu ajutorul lui și al altor colecționari, al criticilor de artă și al psihiatrilor, arta brută a început să câștige tot mai mult teren, cunoscând o perioadă fertilă în anii ’70 și divizându-se în tot mai multe “subspecii.” În acestea au început să intre și oameni fără maladii psihice și fără studii artistice în marea lor majoritate, cum este Laurențiu Zloteanu, unii dintre ei marginali, dar și absolvenți de arte care au încercat să uite ce-au învățat la școală și să redevină copii.

 

zloteanu15

 

zloteanu13

 

Arta singulară, arta alternativă, arta vizionară, arta populară contemporană, arta naivă, arta șamanistă, arta schizofrenică, arta de stradă, arta din închisori, arta aproape de benzi desenate, raw vision. Sunt doar câțiva din cei peste 100 de termeni despre care Laurențiu Dimișcă spune că au fost derivați de la arta brută (care își pierde izvoarele în preistorie), termeni inventați în special de francezi și adesea generatori de confuzii când vine vorba de catalogarea artiștilor. “Englezii n-au putut să-i spună art brut și i-au dat termenul de outsider art, care e mai larg decât arta brută – destinată în special celor din clinici”, explică Dimișcă. “Au lărgit [sfera]și au cuprins toate manifestările autodidacților în afara canoanelor. [În el] e inclusă și arta brută.” Artiștii din aceste zone, spune el, se disting față de ceilalți printr-un așa-numit “primitivism”, prin naivitate, necizelare, prin compoziții deschise, fără reguli stilistice. Totul e făcut instinctual, cu forța creatore a unui copil care nu se supune normelor, în izolare și adesea obsesiv-compulsiv. “La genul ăsta de artă, aspectul cel mai important e că o fac oameni fără niciun fel de formare artistică. Sunt oameni care nu au desenat până atunci, n-au știut că pot produce artă”, spune Zloteanu. “E exact ce se întâmplă cu întreaga omenire. Se uită că fiecare individ poate produce artă într-un fel sau altul.”

De-a lungul timpului, Zloteanu a desenat multe măști, mulți monștri, multe personaje fantasmogrice izvorâte din inconștientul lui și a resimțit emoții puternice în timpul actului creator, reprimate în alte perioade ale vieții: furie, bucurie, tristețe, exaltare etc. În munca sa, cel mai mult l-au inspirat lucrările și povestea lui Jean-Michel Basquiat, un artist de stradă care făcea graffiti-uri în New York-ul anilor ’70. Scria tot felul de mesaje pe pereți sub acronimul SAMO, interpretat ulterior ca “Same Old Shit”. “Pe vremea aceea”, spune Laurențiu, “artistul de stradă putea avea acces la oameni ca Andy Warhol, toți erau laolaltă, nu prea erau diferențe din astea sociale; era de ajuns să faci un film, că toată lumea te lua în serios că ești regizor. Era un soi de perioadă nebună.” Basquiat a fost descoperit de un critic de artă și a mutat arta de pe pereții străzii pe cei ai galeriilor. Picta și desena ca un copil, ținea pensula ca o daltă și lucra foarte repede. “M-a influențat foarte mult forța asta creatoare a lui și starea de copil pe care o pierzi de cele mai multe ori artistic. Cumva am încercat să iau povestea lui înăuntrul meu și să-mi imaginez cum a fost el ca artist și, atunci când lucram, să nu-mi mai bat capul că aici mintea îmi spune că e greșit, să nu-mi mai bat capul că n-o să fac niciodată nimic din asta, toate lucrurile pe care le-am introiectat și pe care părinții ți le spun, să renunț la toate vocile din capul meu și pur și simplu să fiu prezent în momentul ăla.” Laurențiu e autodidact; refuză să citească cărți de teorie a artei sau să aleagă culorile în funcție de compoziție sau formă și desenează animat de impulsurile din copilărie pe care le-a suprimat când a intrat în perioada adultă. “Uneori am impresia că intru în zona pre-conştientului, acel spaţiu intermediar dintre conştient şi inconştient, reuşind astfel să simbolizez aspecte profunde ale personalităţii mele. Nu îmi dau seama niciodată unde vreau să ajung. Stau foarte mult în capul meu, sunt tot timpul îndreptat către interior. Foarte puțin văd eu ce fac acolo, la ultimele 20% din desen îmi dau seama ce-am vrut să fac acolo, abia atunci intervine raționalul.”

 

zloteanu12

 

zloteanu10

 

Laurențiu Zloteanu abordează teme filosofice, sociale (cum ar fi discriminarea consumatorilor de droguri sau a persoanelor gay), religioase, spirituale. Când m-am întâlnit cu el, era într-o perioadă obsesivă cu fumatul, la care renunţase recent, încercând să-și explice prin desen ce a însemnat pentru el. Laurențiu e influențat în ceea ce face și de cunoștințele sale de psihologie generală și de psihanaliză și de munca cu învățătorul-psihoterapeut. “Mi-ar plăcea foarte mult să combin arta cu psihologia și mi-ar plăcea o perioadă de rezidențiat, un loc în care să mi se permită să fac doar asta. La noi e mai greu.” La fel de grea e și promovarea și intrarea pe piață a artiștilor outsider din România. “Dacă te duci la galeriile centrale [din București]cu povestea asta, toți cer să ai studii de specialitate. Trebuie să fii artist sau student la arte. Mișcările de sprijin sunt atât de rare în timp, încât nu se creează un ritm constant al evoluției lucrărilor.” Plimbându-ne prin camerele atelierului-expoziție din Teatrul Țăndărică, Laurențiu îmi vorbește de Aurel Gheorghiu “Cogealac”, un artist autodidact care s-a izolat în satul Cogealac din Județul Constanța și s-a apucat obsesiv de desenat după ce a muncit în construcții. A ajuns să fie expus în Franța, Ungaria, Germania, Elveția. “Am înțeles că pregătește acum o expoziție pentru un muzeu de artă din Constanța, dar, culmea, întâmpină dificultăți pe partea de promovare. Directoarea de-acolo, prin funcția pe care o are, nu-și permite să expună un artist care nu este la arte. Aurel va fi nevoit să creeze expoziția cu un sculptor sau cu altcineva care a terminat artele, iar în fundal, pe pereți, să fie lucrările lui.”

 

zloteanu18

 

zloteanu8

 

Laurențiu Dimișcă, la rândul său outsider artist, ale cărui creații au fost expuse în Franța sau New York și au ajuns în colecțiile unor oameni ca Irinel Columbeanu sau Gigi Becali, încearcă să popularizeze treptat această formă de exprimare artistică în România. A început s-o facă după ce a expus în Franța în 2003 și a intrat în contact Luis Marcel, directorul Muzeului de Artă Brută din Lapalisse, Franța, vânzător de artă brută și expert în artă brută și contemporană. “A venit la expoziția mea, mi-a cumpărat niște lucrări și am intrat în colecția muzeului. Am început să colaborăm în Franța, numele meu era foarte cunoscut acolo, deschideam festivaluri de artă singulară, făceam proiecte sociale.” În colaborare cu Marcel, Dimișcă a organizat o serie de evenimente internaționale în România, în cadrul cărora au fost expuși și promovați artiști străini și autohtoni. Prima conferință de artă brută din țară a avut loc la Cluj-Napoca, în 2008, când Laurențiu Dimișcă era în anul II de facultate, fiind urmată de salonul Singular Art-Fest România (2009-2010), care a adunat, în trei săptămâni, peste 10.000 de oameni și a promovat artiși expuși în muzeul francez, de Salonul Internațional Outsider (2010-2011) și de Salonul Internațional de Artă Naivă și Outsider Art (2012-2013). “Acum sunt la a treia ediție a Salonului Internațional Outsider”, spune Dimișcă, “și de data asta sunt mai mulți români care au intrat în această horă. Este o sursă de creativitate în România, te doare mintea.”

 

zloteanu5

 

zloteanu4

 

Laurențiu Dimișcă a înființat și Fundația Outsider Art România, prin care promovează și vinde lucrările unor artiști din domeniu, nume precum Laurențiu Zloteanu, Mugurel Bărbulescu, Andra Margină, Ștefan Mocanu, Aida Radu (Coloraida), Aurel Gheorghiu “Cogealac”, Petre Diaconu, Petre Petrescu, Ilie Boca, Mimi Niță Revencu sau Angela Szabo. În cinci ani, artistul din Piatra Neamț spune că a promovat peste 200 de artiști și a adunat în jur de 60 de lucrări în atelierul-expoziție din Teatrul Țăndărică. A început să facă și modă în stilul outsider art, cămăși, pantaloni, accesorii cu motive preluate din această formă de exprimare artistică. În România, genul acesta de artă merge cel mai bine expus în spații neconvenționale și e nevoie de multă răbdare până să ajungă să intre în atenţia cumpărătorilor. Deocamdată, artiști ca Laurențiu Zloteanu se mulțumesc să vândă la prețuri mici (cea mai scumpă lucrare a lui a fost 100 de euro) și să lucreze ca traducători la edituri care plătesc 5 lei pe pagină. Asta în timp ce, în alte țări, lucrările artiștilor outsider se vând chiar și cu sute de milioane de dolari.

 

zloteanu3

 

zloteanu2


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger