FOTO Oamenii care au ales să rămână în zona Cernobîlului

1

Fotograful și activistul de mediu Michael Forster Rothbart a lansat de curând After Chernobyl, un proiect impresionant, prin care documentează – cu text, imagini, video și înregistrări audio – poveștile oamenilor care, după accidentul nuclear de la Cernobîl, au ales să rămână în zonele contaminate din apropiere, deși autoritățile au lansat numeroase avertismente privind problemele de sănătate ce por apărea în acest context.

Petro Konovalenko este președintele consiliului local din satul ucrainean Sukachi, unde mai bine de jumătate din populație e alcătuită din locuitori evacuați de la Cernobîl. După accidentul din 1986, 9.100 de oameni au fost evacuați din zona contaminatp, însă peste 2.000 au refuzat să plece ori au revenit ilegal în aceste locuri. Azi, mai locuiesc aici 400 de oameni, dintre care șase trăiesc în miezul zonei contaminate, la Ladizhichi.

”Aici m-am născut și aici o să mor. Deja vreau să mor. Mă iertați, sunt beat. Beau mult în ultima vreme. Nu mai avem decât ce ne-a lăsat Dumnezeu: sănătate, un loc sub soare și prieteni,” spune Vasily Oleksandrovich, fermier care trăiește la Ivankiv, cea mai apropiată zonă locuită de Cernobîl. Soția sa, Natasha, a murit de cancer în 2007, iar Vasily și-a tatuat chipul ei pe braț. 

Viktor și Lydia Gaidak locuiesc la periferia Kievului. Viktor a lucrat timp de 24 de ani ca inginer la Cernobîl, dintre care 9 ani după accidentul din 1986. Astăzi, aproape jumătate din cei 49.360 de oameni evacuați din pripyat locuiesc în Troeshchina, un cartier nou, ridicat la marginea capitalei ucrainene. În 2004, Viktor a avut o operație pentru cancer la colon. ”Când am fost bolnav de cancer, ne-am vândut mașina să plătim operația. Ne-am vândut și televizorul și frigiderul, bijuteriile, tot ce aveam. Acum, soția mea Lydia are cancer, dar nu mai avem ce vinde,” spune bărbatul. 

La vremea accidentului nuclear, Sasha și Lyuba Boichuk tocmai începuseră să-și construiască o casă în Sukachi, pe care, după o scurtă întrerupere, au terminat-o. De atunci, locuiesc acolo. Sasha a lucrat în personalul de epurare a deșeurilor de la Cernobîl, după care a început să aibă probleme majore cu alcoolul. 

Un grup de tinere dansatoare, în culisele unui spectacol organizat de școala de muzică din Slavutych, noul oraș construit după accidentul de la Cernobîl, unde au fost mutați angajații centralei. 

O bătrână rugându-se la un afiș cu fecioara Maria, în timpul slujbei dintr-o bisericuță din satul Novo Ladizhichi. Biserica se află în construcție de peste zece ani, dat fiind că locuitorii nu au reușit să strângă destui bani. 

În 1986, Leonid Budkovskiy, de meserie poștaș, a primit sarcina de a livra corespondență strict secretă la sediul militar din Cernobîl, poziție în care a lucrat timp de patru ani. Din 1996, este imobilizat într-un scaun cu rotile. ”La Cernobîl, nimeni nu știa cât de gravă era situația. Nu aveam echipamente speciale. Acum am 55 de ani și nimeni nu mai are nevoie de mine. De bine, de rău, mai pot să țin lingura-n mână, dar am nevoie de ajutor să merg la baie,” spune bărbatul.

Aflați mai multe despre poveștile acestor oameni sau ale altor locuitori din zonă, de pe site-ul proiectului After Chernobyl.

Sursa: Mother Jones


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger