FOTO O tânără s-a transformat în personaj de desene animate, iar alta în Barbie

4

Deși moda de a imita cât mai fidel personaje de manga și anime (desene animate realizate după benzi desenate manga) e foarte populară în Japonia, puține sunt exemplele care se pot compara cu eforturile ucrainencei Anastasiya Shpagina. La 19 ani, tânăra și-a modificat atât de mult înfățișarea, încât pare ireală în asemănarea ei cu unul dintre personajele seriei Sailor Moon.

 

 

Anastasiya și-a vopsit părul, și-a adaptat hainele și a găsit formula perfectă de machiaj pentru a o imita cât mai bine pe Flower Fairy, tutorialul ei video despre cele necesare acestei transformări devenind foarte popular pe YouTube. Ucraineanca petrece foarte mult timp pentru a-și modifica trăsăturile – circa jumătate de oră pentru machiajul unui singur ochi, astfel încât acesta să bată din gene la fel de romantic ca cel al eroinei sale japoneze. Pagina ei de Facebook a ajuns rapid în comunitățile iubitorilor de anime, strângând 12.000 de like-uri în foarte scurt timp. De asemenea, ar fi dispusă să facă sacrificii și mai mari, nerefuzând ideea de a-și face operații estetice pentru a deveni un desen animat ambulant.

 

 

Exemplul ei nu e singular: o altă ucraineancă, Valeria Lukyanova, în vârstă de 21 de ani, chiar a făcut operații estetice pentru a semăna cât mai bine cu păpușile Barbie. Atât proporțiile corporale, cât și trăsăturile feței au fost modificate pentru a corespunde idolului ei de plastic.

 

 

Sursa: Huffington Post, Buzzfeed


4 comentarii

  1. Valeria din cate am inteles (postarile ei pe Youtube si Facebook) crede ca este un extraterestru/zeita/guru de pe Venus, sau din constelatia Pleiadelor.:)))
    Oricum e distractiv sa te uiti la pozele lor,substituie mersul la circ.

  2. Pingback: VIDEO O tânără a făcut tot posibilul să arate ca păpușa ei preferată | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Ce fel de tulburari afective se presupune c-ar trebui sa aibe un barbat interesat de asa ceva? Sunt din categoria ”nu-ti pot face nimic, de râs”

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger