FOTO O femeie singură a pozat timp de 14 ani alături de o familie de manechine

12

În urmă cu 14 ani, Suzanne Henitz, art director american, se săturase ca toată lumea s-o întrebe de ce nu se căsătoreşte. “Trăim şi urmăm orbeşte imaginea preformatată a unei vieţi cum se cuvine. E la fel de puternic imprimată în noi, ca rânjetul pe care îl afişăm când suntem în faţa aparatului foto. Ne trăim oare viaţa conştienţi de cum se simte sau doar de cum arată?”, explică Heintz câteva dinte problemele pe care a vurt să le ridice într-un proiect de fotografie dedicat statutului ei de celibatară.

 

Life-Once-Removed-01

 

Pornind de la întrebările sâcâitoare ale prietenilor, rudelor sau cunoştinţelor care ridicau din sprâncene aflând că nu este căsătorită şi nu are copii, femeia a început un proiect artistic prin care să trateze, ironic, acest punct nevralgic al societăţii în care trăim. Astfel, în urmă cu 14 ani, a început să se fotografieze alături de o familie-surogat, pe care a luat-o cu ea în diverse călătorii prin lume. Imaginile din seria dedicată celibatului aduc în prim plan aşa-numitele “momente Kodak” din viaţa unei familii, când soţia se delectează alături de soţ în grădină, când cei doi îndrăgostiţi se opresc romantic în ploaie sau când întreaga familie afişează satisfacţia aventurii la poalele Turnului Eiffel. Heintz, care şi-a transformat exasperarea în faţa unor prejudecăţi într-o operă de artă, pregăteşte şi un documentar despre joaca ei de-a familia, al cărui trailer îl puteţi urmări aici.

 

Life-Once-Removed-02

 

Life-Once-Removed-03

 

Life-Once-Removed-04

 

Life-Once-Removed-05

 

Life-Once-Removed-06

 

Life-Once-Removed-07

 

Life-Once-Removed-08

 

Life-Once-Removed-09

 

Life-Once-Removed-10

 

Life-Once-Removed-11
Life-Once-Removed-12

 

Life-Once-Removed-13

 

Life-Once-Removed-14

 

Life-Once-Removed-15

 

Life-Once-Removed-16

 

Life-Once-Removed-17

Sursa: Twenty Words

Puteţi citi şi:

De ce să trăieşti 12 ani fără sex

“Sindromul celibatului”: Când tinerii unei ţări încetează să mai facă sex

 


12 comentarii

  1. Tocmai mi-am dat seama ca e a doua oara in mai putin de o saptamana cand citesc ca a fi singur reprezinta, de fapt, a fi un om de succes. Ma gandesc cata frustrare o fi acumulat autoarea acestui proiect ca sa o determine sa refuleze in 14 ani de nebunie. Si convingerea mea e ca nu, nu e nicio scofala sa fii singur. Oamenii singuri nu sunt asa nici de destepti, nici de frumosi, nici de plini de succes si realizati profesional ce sunt. Sunt singuri pentru ca le lipseste gena aia care il face pe om o fiinta sociala si sunt de plans. Chiar daca transporta cu ei manechine prin toata lumea, chiar daca isi ocupa timpul cu orice altceva, vor sfarsi tot singuri, batrani si fara amintiri. De plans.

    • Hmmm, hai sa vedem Laura, oare cati oameni se simt singuri intr-o familie sau relatie? Cati oameni mimeaza casatorii si relatii fericite, cati oameni casatoriti sunt posaci si isterici? Singuri, batrani si fara amintiri pot ajunge si cei casatoriti. Hai sa nu mai judecam extremele. Eu am vazut oameni fericiti si de o parte si de alta a baricadei. Desigur am vazut si cazuri triste.Sunt de partea ei, bineinteles pentru ca sunt singura dar…fericita, implinita, momentan. Imi doresc un prieten, o familie dar toate la timpul lor.Pana atunci invat sa ma simt bine cu mine. Daca nu vei fi fericit cu tine, in singuratatea ta, nu vei fi nici intr-o relatie. Haideti sa-i respectam pe oameni asa cum sunt ei, cu totii pot fi frumosi.

      • Foarte frumos spus Maia !Frustrari, neimpliniri, regrete avem toti. Si cei singuri, si cei casatoriti. N-am evolua daca nu ar fi asa, ceea ce ar fi si mai trist. Iar viata asta Kodak style e doar o imagine pana la urma. Pe care o expunem ca sa ne ferim de societatea care te coboara fara restrictii. Si e trist cand nu e sustinuta macar de momente din viata reala. Cate cupluri stim care se afiseaza impreuna intr-o aura fericita si de fapt realitatea e departe de asta. Iar oamenii care stiu sa isi traiasca viata dupa propiile criterii si reguli, eu cred ca au mai multe amintiri adevarate decat momente false si scenarii create. Si probabil ca exista o dorinta mai mare de reusita profesionala pt oamenii singuri. Poate ca sunt singuri tocmai pt ca au alte prioritati, e o alegere pe care sunt dispusi sa si-o asume si merita apreciere. E foarte interesata ideea si o apreciez. Nu cred ca sunt antisociali sau frustrati, as zice chiar dimpotriva.

    • Scopul proiectului nu era sa demonstreze ca a fi singur inseamna a fi de succes. Scopul proiectului era sa ridiculizeze malitiozitatea si critica din partea oamenilor care nu sunt singuri. Ipocrizia intr-un cuvant. Pentru ca dupa cum te exprimi si tu mai sus, si multi altii ca tine, oamenii sunt singuri exclusiv din vina lor si culmea, nu au dreptul sa fie singuri pentru ca devin “De plans”. Oamenii sunt singuri din varii motive iar cand vei si tu singura adica fara un partener sexual, te vei simti “de plans” pentru ca nu vei cunoaste alta cale.

    • Draga LauraL,

      Si eu sunt singur de vreo 4,5 ani… am fost indragostit de 2 ori, am suferit de 2 ori dupa niste fete care nu erau de mine, si ghici ce chiar sunt un tip frumusel, am grija de mine, am o situatie materiala bunicica, muncesc, etc. In momentul de fata cele 2 femei sunt impreuna fiecare cu cate un strain.. mdea am fost cam ghinionist, am zis prima oara ca aia e mai caut dar si a doua oara? In cazul meu ce te-ai face.
      PS: nu duc lipsa de secs chiar daca sunt singur, daca tot femeile sunt intr-un fel atunci de ce sa nu imi fac de cap si de ce sa imi mai plang de mila?
      So… Ce ai face in cazul meu… imi lipseste gena ? nu sunt destept ? Sa imi plang acum de mila ca am avut ghinion? Mi-am ales 2 femei foarte frumoase care aratau traznet pentru ca si eu arat intr-un fel(deh nu vreau sa ma laud) so… Momentan si poate peste inca 10 ani voi ramane tot singur sau who knows cum ma indragostesc iar dar foarte putin spre deloc tind sa cred.
      Fara suparare dar cam aste sunt femeile… si mai ales cele incredibil de frumoase…Sunt amantul a catorva femei unele chiar mai mari cu 20 de ani ca mine iar eu am d-abea 25.

      E greu pt mine sa-mi mai fac o relatie… se intampla odata.. dar si a doua oara? Vezi am fost optimist am zis hai sa mai incerc odata a fost ghinion dar cand si a doua oara se intampla acelasi lucru, nu pot zice ca inselat, o fi si inselat insa nu sunt sigur, dar tradat si dat la o parte pentru un strain care are o situatie mai buna de 10 ori decat a mea…. trist.

      Mai gandeste-te cand mai scrii ceva despre “aia singuri”… vezi sa nu-ti lipseasca tie gena aia cu neuronii. Alti oameni sunt singuri poate sunt bolnavi, etc…

      PS2: Sunt o persoana chiar a naiba de sociabila, iar pa partea de success nu stiu daca sunt un programator destul de bun oare e succes pt tine?
      PS3: “sa fii singur” contextul tau, corect este “fi”.

      • Prietene , iti multumesc, n-am mai ras atat de ceva vreme! In primul rand, stai linistit, LauraL nu se va supara ca ai corectat-o, nu inseamna absolut nimic (venind din partea ta). In al doilea rand, ne plecam capetele reverentios in fata unui papusel de “d-abea 25” fara noroc in dragoste fata de fete incredbil de frumoase. E o poveste trista, asta a ta, dar sunt sigura ca se va gasi pana la urma o superbitate care sa faca si din tine un barbat respectabil. Numa bine si batista pe tambal!

Reply To Name (required) Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger