FOTO O, brad gustos

0

Când n-ai de lucru, îţi faci, spune o vorbă. Daţi-mi voie să o completez: şi când ai de lucru îţi mai faci. De parcă nu aveam destul de trebăluit cu bucate de Crăciun, prăjituri pentru colindători şi alte cele de prin casă şi gospodărie, mi-a trebuit mie brad împodobit în stil tradiţional, uşor adaptat după imaginaţia subsemnatei. Fără globuri, fără sclipici, fără figurine care mai de care mai strălucitoare, fără nimic care să amintească de marca urbană, consumeristă.

 

 

de Camelia Jula

 

Recunosc că ar fi fost mult mai simplu să scot cutiile cu globuri diverse, adunate de-a lungul anilor (de când eram copil), să aleg de-acolo ornamentele şi treaba să fie gata în maxim o oră. Dar nu. Am vrut brăduţ împodobit cu covrigi, cu figurine din aluat, făcute de mână, nu cumpărate, cu nuci şi clementine. Iar pentru că bradul trebuie să aibă un vârf, Mihai a venit cu ideea să punem o stea (tot din aluat făcută) pe un suport realizat din cofraj de ouă reciclat. Singurul element din seria celor “moderne” la care nu am renunţat au fost beculeţele (dar şi acelea sunt albe, simple).

Întâi, am cumpărat brad în ghiveci, ca să îl putem planta, când a fi vremea, într-o pădure de munte, alături de alţi confraţi coniferi. Nu am ales unul prea înalt, dar tot abia a încăput în maşină. Ca ghiveciul să nu arate din alt film decât bradul, Mihai l-a îmbrăcat în sfoară – nu a ajuns până sus, dar măcar e mai şic decât fără. Am cocoţat brăduţul pe un taburet şi l-am lăsat să îşi aştepte ornamentele. Nucile din el au fost “gătite” în două etape: primele cinci au fost de test. Mihai le-a găurit cu burghiul, dintr-un capăt în altul, iar eu am băgat prin ele aţa, cu un ac gros. Înainte de asta, le-am pictat (culori simple, acrilice). Următoarele zece bucăţi au fost făcute mai pe fugă, chiar în ajun, aşa că n-am mai stat să le pictez, ci am lipit pe ele steluţe mici şi colorate, rămase de anul trecut, când am făcut un brăduţ de birou din dopuri de plută lipite între ele (şi l-am decorat cu cercei vechi din colecţia personală). Mi-am lipit cu sârg degetele ba de nuci, ba între ele, pentru că steluţele erau chiar mici şi lipiciul mai curgea de pe nuci, dar am aflat şi cum poţi curăţa rapid şi eficient “picătura” sau “superglue” de pe degete: răzuieşi uşor cu lama unui cuţit bine ascuţit. Atenţie, să nu vă tăiaţi – la mine a ieşit fără vărsare de sânge. Pentru culoare, am pus şi trei clementine, tot aşa, cu aţa trecută prin ele cu ajutorul unui ac mai gros. N-am pus mai multe de teamă să nu îndoi prea tare crenguţele bradului.

 

 

SONY DSC

 

 

Şi acum, partea cu covrigii. Nu mi-a funcţionat forma de covrigei proaspăt cumpărată, aşa că abia am reuşit să fac vreo cinci – şase covrigei cu ea. Am căutat prin dulap şi am găsit formele de prăjituri – rotiţe, inimi, steluţe, brăduţi, flori, semilună. Plus două pahare, unul mai mare şi unul mai mic, ca să fac, totuşi, covrigi (simpli, rotunzi, dar covrigi). Aşa a început distracţia: trei oameni în toată firea (eu, mama şi Mihai), copilărindu-se pe lângă masa de lucru, cu mâinile băgate fiecare în câte o bucată de aluat, bătându-se pe forme şi umplând tăvile cu viitoarele ornamente pentru brad. Ca să se rumenească frumos pe deasupra, am dat fiecare bucăţică în parte cu ou bătut. Toată treaba a durat o vreme bună, la care s-a adăugat timpul de copt pentru fiecare tavă cu figurine (nu putem băga două tăvi deodată în cuptor – de data asta a fost cuptorul clasic al aragazului, nu cel pe lemne – pentru că are prostul obicei să ardă în partea de jos). În total, câteva ore bune de meşterit, de la frământat la tăiat, uns şi copt. Ca să îi putem prinde în brad, am făcut în mijlocul fiecărei figurine (mai puţin în cazul covrigilor) câte o gaură mică, pe unde să bag aţa. Când s-au răcit, am ales din sutele de bucăţi aproximativ 30, pe care să le folosim pentru brad. Restul au rămas, fireşte, pentru servit / mâncat. A urmat procesul introducerii şi legării aţei, apoi am putut pune şi figurinele în brad. Brad care înţeapă ceva mai zdravăn decât cei neaflaţi în ghiveci, dar cel puţin e viu 🙂

 

 

SONY DSC

 

SONY DSC

 

Am avut şi cu vârful o mică aventură: Mihai îl făcuse mai din timp, ca să se usuce lipiciul ce ţinea bucăţile de cofraj laolaltă, eu l-am vopsit, dar când să punem în el steaua mai mare, din aluat, făcută special pentru asta, steaua… s-a rupt. Aşa că am mâncat-o şi în vârf am pus o stea mai micuţă. În coridor, unde stă bradul, miroase, aşadar, a verde cu iz de covrigei fragezi. În curând, refrenul “o, brad frumos”, în cazul nostru, se va transforma în “o, brad gustos”… pe care l-am mâncat 🙂 Nu, nu am dat iama în el, încă. Şi, oricum, nucile pictate sau lipite nu sunt recomandate pentru consum, dar covrigii şi celelalte ornamente culinare sigur nu rezistă până anul viitor. Mai ţin minte, de când eram foarte mică, brăduţ făcut de bunicii mei cu mere, nuci îmbrăcate în staniol şi alte ornamente care se puteau mânca (ciocolată, bomboane, parcă şi ceva covrigi). Dar, pentru mine, este prima oară când încerc aşa ceva. Nu ştiu cum vi se pare, dar nouă ne place mult ce-a ieşit. Dacă vreţi să încercaţi altceva, anul viitor, în materie de împodobire a bradului de Crăciun şi dacă vă tentează acest “model”, pot să vă spun că: nu e puţin de lucru (şi noi am ales căile cele mai simple, se pot face şi alte figurine de aluat, se pot face biscuiţi, prăjituri care merg agăţate în brad… odată ce porneşti pe panta asta, îţi vin o groază de idei; plus că se pot face multe obiecte din materiale reciclate, aflate la îndemână, prin orice gospodărie, de sat sau de oraş), dar rezultatul este încântător. Şi delicios. La Mulţi Ani!

 

 

SONY DSC

 

SONY DSC

 

SONY DSC

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC


Leave A Reply