FOTO Numele unui miliardar arab, vizibil din spaţiu

2

Fanteziile miliardarilor sunt, de multe ori, făcute să umfle egourile până la proporţii monumentale. Un bogătaş din Emiratele Arabe Unite şi-a sculptat numele într-o insulă, astfel încât acesta să poată fi văzut din spaţiu.

Hamad Bin Hamdan al Ahyan, un miliardar care şi-a construit averea în industria petrolului, este al doilea cel mai bogat om din Emiratele Arabe Unite, după rege. Cunoscut drept “Şeicul Curcubeului”, Hamad îşi are propria insulă undeva pe coasta din apropierea Abu Dhabi şi este recunoscut ca proprietar al celei mai scumpe maşini din lume, un Bugatti făcut la comandă până în cel mai mic detaliu; e dotat chiar cu o farfurie din porţelan pentru servit caviar. Colecţia lui de maşini include peste 200 de automobile exotice, printre care şapte Mercedesuri vopsite în culorile curcubeului, pe care le păstrează într-o piramidă uriaşă. Ca şi când toate acestea n-ar fi fost de ajuns, miliardarul a vrut să-şi graveze, la propriu, faima în insula personală, ordonând ca numele său – Hamad – să fie sculptat în sol. Fiecare literă are o lungime de peste 500 de metri, astfel încât întregul nume se întinde pe vreo trei kilometri. Prin canalele săpate pentru a desena literele circulă apa, astfel încât acestea sunt mai vizibile.

 

 

Sursa şi foto: Inhabitat


2 comentarii

  1. De-i dreac si p-aia din Africa. Daca aia si multi altii se inmultesc in prostie, asta inseamna ca se inmultesc in contul altcuiva? Intra pe inventarul altora sau cum? Ei doar se inmultesc desi nu au conditii si dupa aceea trebuie sa aiba grija altii de aceasta megaprostie?!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger