FOTO Nicu Ilfoveanu: Cum mi-am petrecut vara, în zece poze

6

Odată ce intri în foto-lumea lui Nicu Ilfoveanu, timpul rămâne în urmă. Degeaba cotrobăi imaginile după semne care să le circumscrie fără echivoc; profilele de oraşe, secţiunea decupată din peisaj unde natura şi urmele locuirii şi-au depus demult armele, geometria spaţiilor, toate par surprinse de un explorator-arhivist aflat în treacăt între acum şi atunci, de multe ori alb-negru, sepia sau în culorile unei amintiri.

 

fb 014vorzatz

Când apar în cadru, oamenii acestor lumi sunt un fel de statui din muzeul vieţii cotidiene, păstrând aceeaşi forţă ce traversează timpurile.

“Steampunk înseamnă să fotografiezi câmpuri acoperite de zăpada la marginea pădurii; înseamnă să vii la oraş ca să printezi pe pânză ce ai fotografiat în pădure, în afara oraşului. înseamnă să aduci în Bucureşti tot ceea ce nu are nici o legatură cu autostrăzile, blocurile şi neoanele Bucureştiului. Înseamnă să vii de la Rădeşti pe autostrada spre Piteşti, ca să le printezi pe suport epson la Square Media împreună cu Janii. Înseamnă să surprinzi coşul de fabrică undeva la marginea monoculturii grâului proaspăt recoltat,” scria Ștefan Tiron despre Ilfoveanu. Felul ăsta Steampunk de a lega lumile, traversându-le cu ochii deschişi şi prinzându-le din prima rădăcinile comune, fără a căuta în vreun fel formele cele mai frumoase sau mai “cacofonice” ale realităţii, ba chiar invitând “notiţe” vizual-afective imperfecte, se citeşte în mai toate fotografiile lui Ilfoveanu, pe care l-am invitat să facă un update al foto-călătoriei lui continue.

 

Încep cu o imagine (n.r. – cea de sus) dintr-o vară anterioară. Era pe sfârșite și ne întorceam din ultima călătorie făcută pentru a strânge material de folosit la ceea ce urma să devină cartea ELECTRO+ (realizată împreună cu Agnès Birebent). De la volan, observ cu coada ochiului două gagici într-o troiţă acoperită. Îmi zic hai să profit şi de potrivirea asta, întorc maşina, opresc, mă dau jos și  potrivindu-mi aparatul şi prefăcându-mă că mă uit în altă parte, ca să nu sperii fetele. Mă apropii pregătit să fac poza rapid, în cazul unui eventual refuz din partea lor şi, când ridic privirea să le întreb îmi daţi voie să vă fac o poză?, observ că una din fete avea şi un copil în brațe! Scena era atât de “pusă cu mâna”, încât nu vroiam să mai declanşez, doar că fetele se puseseră deja în poziție, la picioarele Christ-ului. Am tras ca un nerușinat. (Clic pe imagine, pentru a mări. Aici, puteți urmări un detaliu din imagine.)

fb zimnicea bufet mic

Poza asta e una din primele făcute pentru o viitoare serie cu birturi din piețe (piețe agroalimentare, ce-mi place cum suna cuvântu’ ăsta). Specific acestor birturilor e faptul că se deschid foarte devreme, încă de pe la 5-6, deja la 8 se bea puternic, iar începând cu 10 se cam moleșește situația. Aici eram în Zimnicea – speriat de căldură, astă-vară mă trezeam foarte de dimineață – şi, după o tură de fotografii, m-am oprit la bufet. După poziția soarelui, era ora opt și jumate.

fb valerica noiembrie_s

El e Valerică, nu știu câți ani are, dar cred că e mai mic decât mine, ne știm de când eram copii, doar că el nu mergea la şcoală și de aceea nu-i știu vârsta. Mai avea o soră de care e legată prima mea experiență cu fotografia. Aveam un joc: ea stătea cocoțată pe niște butuci, iar noi stăteam pe vine; dacă-i dădeam un leu, își ridica fusta și ne făcea “o poză”. Acum nu mai știu pe unde e și nici Valerică nu știe de ea. El vine în fiecare duminică și mă strigă. Îi fac fotografii și-i strecor câte ceva în buzunar. Niciodată nu-mi cere, vine doar să facem poze pe care nu stimte nevoia să i le arăt vreodată. Tot el își alege locul de fotografiat. Mai selectez o imagine cu el, pentru că e bun. (Aici, puteți urmări un detaliu din imagine).

fb vara2012692m

fb nunta rosiori magurele

Aici eram undeva între Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele, pe drum ne intersectăm cu o nuntă. Nunta era făcută după toate rigorile tradiției, avea fanfară adevărată, fără acordeoane ori amplificatoare, fără mașini în alai, se dansa pe traseu etc. Mirii erau de fapt niște oameni moderni, stăteau în străinatate de ceva ani, iar acum făceau nunta în felul acesta doar de dragul părinților. Și, de altfel, ieșeau total din context, erau frumoși de încremeneai. Vă dați seama ce bucurie pe rude să defileze cu ei prin tot satul. (Aici și aici puteți urmări două detalii din imagine.)

fb vara2013_542

fb vara2013527 4x2

Prin iulie, am fost invitat într-o tabără de fotografie, unde eram rugat să expun niște imagini. Mi se oferea posibilitatea unor printuri mari de 2x4m, astfel că mi-am zis: de ce nu aș folosi la maxim dimensiunea asta? Doar că proporţia era un pic cam ciudată, fotografic vorbind, la unu pe doi. Și atunci, într-un avânt nonșalant, am făcut o compilație din niște imagini proaspete și au ieșit alăturări de câte două fotografii. Una dintre ele, cea din stânga, e genul de situație înregistrată fără vreun scop anume, s-a întâmplat pur şi simplu; cea din dreapta face parte dintr-un alt proiect în colaborare cu Ana Alexe, alăturarea fiind deci făcută din două povești total diferite. Noroc că e același tip de film și de format; măcar formal vorbind, ele stau bine împreună și, chiar dacă nu am conceptualizat încă, simt că lucrările astea vor deveni o serie.

fb balci calarasi

Revenind pe pământ, am continuat o poveste începută cu un an în urmă, după ce am terminat cartea Găsiți și pierduți (carte în colaborare cu Octav Avramescu). Este vorba de bâlciuri și cumva provine din aceeași fascinație pentru oameni, fizionomii, îmbrăcăminte, aglomerație, primitivism, lucruri pe care le căutam și în cartea amintită mai devreme. De data aceasta însă, full color.

fb marina_tg fuji_push1m

Și mai tari ca bâlciurile, sunt târgurile de cai. Aici da forță. De câte ori ajung în locuri d-astea, trebuie să beau ceva rapid, să mă liniștesc, ca să pot fotografia vreo situaţie. Altfel, îmi vine să înregistrez tot. Poza de mai sus e făcută la târgul de Marină, înspre Câmpulung Muscel. Țiganu’ vine la mine și zice cu voce plângăcioasă:

– Fă și mie o poză cu calu’ meu.
– Hai că-ţi fac, trag și-l întreb: Da’ de ce plângi, l-ai vândut?
– Nu, cum să-l vând, zice, e calu’ meu…
– Păi și atunci de ce plângi?!
– Păi uită-te și tu la el ce frumos e, ia-uite cum râde femeile la el…
Ha, ha, ha ce m-a făcut țiganu’, chiar dacă era invers: calu’ râdea la femei.

(Aici, puteți urmări un detaliu din imagine.)

fb carte editare

Bun, și vine sfârșitul verii, când trebuia să dau gata o carte pentru noiembrie, o serie de fotografii începută în urmă cu câțiva ani (Serii. Multiplii. Realisme, proiect coordonat de Alina Șerban, cu un book design de Radu Manelici). Imaginea de mai sus e făcută în atelier, în timp ce făceam aranjarea fotografiilor în paginile viitoarei cărți.

 

portret M BarabanceaNicu Ilfoveanu a terminat Universitatea de Artă din Bucureşti, la secţia foto-video, unde este acum asistent. Fotograf şi artist video, în activitatea recentă a lui Ilfoveanu se numără expoziții individuale la Galeria Arsenal din Poznan (Prezentul Greșit, 2013), la Muzeul Țăranului Român din București (Serii. Multiplii. Realisme., 2012), precum și participări la expoziții de grup, cum ar fiCentrul de reflecție pentru istorii suspendate. O încercare, din cadrul celei de-a 55-a Expoziții de Artă Internațională – Bienala de la Veneția (2013) sau al 4-lea Festival de Fotografie de la Mannheim/Heidelberg/Ludwigshafen (2011). A publicat până acum mai multe cărţi, SteamPunk Autochrome (2007), Petite Histoire (2010), ELECTRO+ (2011), Găsiți și pierduți (2011), iar ultimul lui volum este Serii.Multiplii.Realisme (2013). (Foto: Mihai Barabancea)

 

 

Puteţi urmări şi:

FOTO Povești post-industriale: Doi fotografi, 38 de zile, 45 de localități

FOTO ”Bumbata”: Dincolo de zidurile închisorii, avându-l ca ghid pe Cosmin Bumbuț

FOTO Viață, moarte și miracole cu Michele Bressan

FOTO Pe drum, la Marea Neagră, cu Petruț Călinescu

FOTO De la jungla amazoniană, la triburi africane: Lumi în transformare, cu Tudor Vintiloiu

FOTO Din colonii muncitorești, în Piața Taksim. Visele prin obiectiv ale Ioanei Moldovan

FOTO Pe drum cu fotojurnalistul George Popescu: De la Universitate, prin Petrila, până în Sahara

FOTO Mihai Barbu: 11 ani de fotojurnalism în 8 imagini

FOTO Povești cu oameni și locuri din foste orașe industriale, cu Ioana Cârlig

FOTO Două luni nicăieri, cu Bogdan Gîrbovan

 


6 comentarii

  1. Mda, genial, ce să zic.
    Din 10 poze 3 sunt cu țigani (troița, bâlciul, calul), 2 cu oropsiți ai soartei (Valerică 1 și 2), una cu bețivi (birtul), una cu un alai de babe de la țară (cica Nuntă, doar pt ca e o mireasă pe-acolo) plus 2 compilații nereușite “amărăștean în șlapi, cu copilul pe un leagăn roz + troița de la Mărăști” și “amărășteancă cu copilul, în tinda cu rufe puse la uscat + troița de la Vulturești”

    Artă dom’le, ce mai!

  2. E ok Ilfoveanu că-i relaxat chair şi doar pentru că are atâţia hateri, timp în care îşi vede de ale lui.

    Am Petit Histoire primită de la un galerist, e o colecţie de fotografii găsite. Sunt câteva destul de bune, deşi din păcate cam puţine. Cred că e totuşi greu să găseşti fotografii bune prin talciocuri. Gagicile cu troiţa, Valerică şi poate şi femeia cu copilul + haine la uscat sunt chiar faine. La cadrul cu tipul în leagăn i-a dat cu blitz-ul şi l-a cam ruinat, deşi probabil că fix aia era ideea, anume să arate a fotografii de amator plus că nu l-ar fi îngheţat veci pe lumina aia fără bliz cu leagănul în aer. Nu-s pentru serie de dragul seriei, dar dacă vrei să faci ceva coerent care să devină o carte, îi musai.

  3. m-ati omorat de-a binelea cu atatia tigani: tigani in stanga, tigani in dreapta, tigani la puscarie sau vice-premieri, tigani “catindati” la presedintie, tigani in fotografiile lui ilfoveanu… altfel ma bucur ca si-a petrecut vara la rude si “i-a tras in chip”….

  4. O panorama trista cumparata pe bani tiganesti ptr a face apologia tiganilor.
    Ca sa folosesc o expresie de-a lor : nu merita nici mucii. Ce e mai trist e ca in Romania nu au ramas decit tiganii care s-au inmultit peste masura si au preluat puterea prin forta agresiunii, furtului si cutitului.

Leave A Reply