FOTO Muzeul Aurului. O istorie în așteptare

4

Un muzeu mic, prins în conflicte mari. Așa se arată, în prezent, Muzeul Aurului de la Brad, județul Hunedoara. Închis de trei ani, inițial pentru o binemeritată renovare, apoi pentru motive ce rămân a fi lămurite de justiție, muzeul, unicat în Europa, așteaptă să existe din nou. Autoritățile locale spun că sărbătorile de iarnă din acest an îl vor prinde cu porțile deschise și program normal de vizitare. Rămâne de văzut dacă optimismul lor va deveni realitate.

de Camelia Jula

Până atunci, amintirile dezvăluie povestea. Cu istorisiri despre aur și pericolele minelor am crescut de mică. Bunicul a fost artificier într-o mină de aur din zona Bradului (Munții Apuseni). Ne povestea cum se duceau prin galerii abia săpate, cu greu susținute de bârne din lemn, ca să ”puște” cu dinamită drumul mai departe. Când se așeza praful exploziei (parte din el, în plămânii oamenilor), vedeau cum sclipesc firișoarele de aur sub ochii lor. Tentația era mare, mereu prezentă. Pedepsele, și mai și. Chiar și așa, bunicul știa de oameni care riscau totul ca să scoată bucăți de aur ascunse în ”partea din dos” și să își facă un rost cu el. Controalele până la piele și dincolo de ea nu iertau pe nimeni. Plus că, ochiul-dracului așa cum e, aurul îi făcea pe alții să sară cu pâra. Mai bine stăteai cuminte, zicea bunicul meu. Dar istoria, când e vorba de aur, are nenumărate povești de acest fel, repetate și, cel mai adesea, fără final fericit. În fond, și în prezent aurul românesc este ispită pentru investitori dornici de profit.

Cele două ”șopârle” din aur au stârnit senzație la expoziții internaționale

Singura colecție de exponate rare de aur nativ din Europa

Muzeul Aurului are și el povestea lui. Înființat de un geolog german pe nume Schummacher, în anul 1896, este un spațiu unic în România și Europa. Fondatorul lui a lucrat la minele din zonă și a văzut comoara din altă perspectivă, cea a mărturiei istorice și geologice. Astfel, a lăsat moștenire mostre diverse, iar colecția s-a îmbogățit, de-a lungul timpului, cu donații făcute de diverși colecționari (sau descoperitori). Din cele peste 2.000 de exponate, care puteau fi admirate până acum trei ani în muzeu, 1.200 sunt din aur sau cu aur, provenind din Munții Apuseni. În vitrinele bătrâne, bucățile de aur, denumite după ceea ce formele lor inspirau imaginației, se vedeau cu ochiul liber ori erau ajutate să se dezvăluie privitorului prin lupe fixate în fața lor. Fie că erau pelicule aproape transparente ori bucăți solide, aceste bijuterii ale pământului stârneau fascinație. Le-am privit de multe ori (avantajul copilăriei în proximitatea Bradului) și le-am fotografiat pentru reportaje sau arhiva personală.

În vizitele la muzeu, am întâlnit turiști străini, cel mai adesea veniți special pentru experiența vizionării aurului nativ. Am întâlnit și turiști români, mulți ajunși întâmplător prin zonă ori veniți la tratament în stațiunea Vața de Jos, care habar nu aveau că România are un astfel de muzeu. Îl descopereau cu uimire și petreceau ore în șir analizând exponatele și ascultând istorisirile ghidului, Ana Ursoi, curator al instituției. ”Singura colecție din Europa de exponate din aur nativ, extrem de rare, se află aici. În alte muzee din lume veți găsi eșantioane din minele din zona Brad, iar noi am adus exponate și din alte țări, dar cele găsite în Apuseni sunt speciale. Bucățile cunoscute sub numele ”Șopârlele”, spre exemplu, au făcut senzație la expoziții internaționale – în 1937, la Paris sau în 2003, la Munchen”, îmi spunea doamna Ana în 2007, ultima dată când am văzut muzeul. În 2008, a intrat într-un program de reabilitare (clădirea era veche, crăpată, nu dispunea de grupuri sanitare pentru vizitatori, nu avea un sistem modern de securitate și supraveghere, astfel că se impunea refacerea ei). Însă nu au apucat banii de modernizare să fie cheltuiți, că muzeul (clădirea, mai exact) a devenit minge de ping-pong într-o poveste încâlcită, cu iz de ”afacere românească”.

Bazinul aurifer din zonă, așa cum era prezentat la intrarea în muzeu

Munții noștri aur poartă …

Toate exponatele de la Brad (acum ținute sub lacăt) erau expuse în forma în care au fost găsite, nimic nu a fost prelucrat. Aurul din ele este de la 12 la 22 de carate, uneori combinat cu argint, cupru sau cuarț. Ca și greutate, niciun exponat nu are mai mult de câteva grame, motiv pentru care, crede doamna Ana, n-au existat niciodată tentative de furt. ”Aceste exponate se pot distruge la transport, ele sunt fragile, plus că nu aduc profit la vânzare. Dacă ar fi topite pentru prelucrare, ar cântări extrem de puțin. Valoarea lor stă în forma nativă și asta nu se poate valorifica decât într-un muzeu”. Iar oamenii din zonă înțeleg altfel aurul. Îl respectă, se mândresc cu el. Este parte din istorie, de la cea colectivă la cea personală, căci în aproape fiecare familie cineva, la un moment dat, a lucrat ”la aur” sau a avut de-a face cu această îndeletnicire. Cultura aurului vine din vremurile dacilor, al căror simbol păzește și azi piața din fața muzeului. ”165 de tone de aur și 331 de tone de argint a dus împăratul Traian la Roma din Dacia, mare parte fiind de aici, din Apuseni. Există dovezi care arată cât de intensă era exploatarea aurului în zonă în acea perioadă. Atestări s-au păstrat și din alte secole, se pare că mereu au existat aici exploatări, mai mici sau mai extinse, pentru că munții erau extrem de bogați în zăcământ aurifer”, îmi explica curatorul.

”Munții noștri aur poartă”, aceasta era vorba unui cântec românesc. Cu năduf, versificatorul a completat începutul atât de optimist cu: ”Noi cerșim din poartă-n poartă”, punând în această rimă supărarea localnicilor că aurul ”lor” a luat mereu alte drumuri. Ba al feluritelor imperii, ba al vistieriilor regimului comunist. ”Zici că e un blestem, noi am tras și am muncit să îl scoatem, da’ alții s-or bucurat de el”, povesteau la umbra serii mai-vârsticii locurilor, și ei trecuți prin mine de aur. Niciunul nu știe vreo poveste fericită despre un localnic care să se fi îmbogățit din aur. ”Apăi cu comuniștii tăt nu puteai, că-ți luau ei tăt, și dacă găseai”, zic oamenii. Și, vorba unuia dintre ei, ”mai bine fără”, că aurul e ”unealta diavolului și aduce numai nenorociri”. Însă, așa cum stătea în muzeu, nu părea altfel decât inofensiv, mândru și misterios. În fiecare an am trecut pe-acolo, dorind să revăd ”Șopârlele”, ”Balerina”, ”Aripile”, ”Pana scriitorului”, ”Copacul vieții” sau ”Leul”. Primăria Brad duce de ceva vreme o luptă deschisă pentru recăpătarea clădirii muzeului (prin semnale în media, petiții, inclusiv online și prin căile legale pe care le are la îndemână). Viceprimarul Bradului, Aurel Circo, este încrezător: ”Noi sperăm că la iarnă muzeul va putea fi vizitat din nou și va fi în administrarea noastră. Exteriorul este gata, mai trebuie finalizate lucrările de modernizare în interior, instalat sistemul de securitate, așa că nu ar trebui să dureze mai mult de trei luni de la încheierea problemei în justiție, care ar urma să fie luna aceasta”.

Până când sălile pline cu exponate din aur vor fi din nou deschise publicului, vă propun o incursiune în imagini prin amintirile mele despre cum arăta vechiul muzeu. Iar când va fi redeschis, vă invit să faceți un drum la Brad, pentru a admira pe viu aceste piese unicat:

Foto: Camelia Jula


4 comentarii

  1. puteti sà gàsiti telefoane sau adresa director Muzeul ? Associatia Geopolis vrea sà vorbeste cu Director pentru autorizatia publica pose în revistrà noastrà, ca sà subtine muzeul. Multumesc

  2. Pingback: Muzeul Aurului din Brad poate fi vizitat din nou | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply