FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

Lacul Sfânta Ana (Szent Anna tó) este un loc unde natura și bunul-simț uman par să existe… împreună. Un crater vulcanic acoperit de păduri de amestec fag/ molid/ brad, având un lac în care se oglindește peisajul…. De pe un punct de belvedere construit în pădure, ai o panoramă superbă asupra lacului. La mijloc de iulie 2011, câțiva oameni înoată în apa totalmente transparentă… câteva libelule se perindă pe la marginea lacului. Totul este perfect curat, nu vezi nici un fel de “ciudățenie”.

de Peter Lengyel

Complexul lacului Sfânta Ana – Tinovul Mohoș este situat pe la extremitatea sudică a lanțului vulcanic neogen, șir de munți care se întinde pe latura vestică a Carpaților Orientali, o recentă apariție formată prin activitatea vulcanică începută în urmă cu cca 9 milioane de ani și continuată până în urmă cu câteva zeci de mii de ani (acum fiind o “pauză”). Cel mai înalt vârf de lângă Sfânta Ana este Ciomatul Mare, de 1.301 m. Două cratere vulcanice/ caldere adăpostesc pe de o parte lacul, pe de altă parte mlaștina (tinovul Mohoș); accesul în zonă este facil dinspre Tușnad. Depresiunea în care vedem lacul Sfânta Ana, este un crater aproape circular, cu versanți relativ abrupți care se ridică la 120-350 m deasupra lacului. În cartea lui P. Gâștescu, Lacuri din România – Limnologie regională, Ed. Academiei R. S. R. București, 1971, se arată la pg. 300 cum din punct de vedere geologic, substratul lacului este constituit din roci heterogene, de la particule infinitezimale ale argilelor până la blocuri de stâncă de câțiva metri, straturi care sunt foarte permeabile; aici se face referire la cercetările lui D. Slăvoacă și C. Avramescu (1956) și C. Privighitorița (1970):

“Deoarece această depresiune a lacului Sf. Ana intrase în atenția hidroenergeticienilor pentru construirea unui bazin de acumulare hidroenergetic prin pompaj, aici s-au efectuat numeroase foraje. (…) vârfurile înconjurătoare sunt formate din andezite cu hornblendă și biotit dispuse în plăci sub care urmează andezite cu piroxeni, cu intercalații de aglomerate sub formă de blocuri cuprinse într-o masă sticloasă, amorfă. Sub aceste materiale vulcanice, urmează piroclastite reprezentate prin pietrișuri, bolovănișuri, nisipuri grosiere, mediu, sau fine și chiar argile caolinoase și nisipoase, dispuse în structuri încrucișate și cu elemente rulate, majoritatea de natură vulcanică. Adeseori în aceste depozite apar fragmente de piatră ponce și lavă sticloasă. La baza acestor piroclastite, care ajung și la 400 m grosime, se găsesc depozite cretacice reprezentate prin marno-calcare (…). Existența pachetului masiv de piroclastite cu elemente rulate și structura încrucișată a sugerat (…) ideea depunerii acestora într-un mediu acvatic, vecin zonei vulcanice active. Prezența la partea superioară a erupțiilor recente vulcanice este explicată printr-o curgere de lavă prin zona vecină vestică. Această placă s-a spart în blocuri datorită atât propriei greutăți, cât și lipsei unui suport rigid pe care să se sprijine.” Această idee are neajunsul că nu explică modul de formare a unei depresiuni de asemenea dimensiuni…

O altă teorie susține că lacul Sfânta Ana este situat într-un crater de stratovulcan, depresiunea respectivă fiind pâlnia de evacuare a materialului erupțiilor. Conform acesteia, Sfânta Ana este un “maar”, adică un bazin lacustru rezultat din interacțiunea explozivă a lavei cu apa. Această teorie nu prea explică însă cauza existenței materialului rulat din “crater”… Magma din adâncime a ajuns la suprafață prin străpungerea stratului de fliș terțiar, erupțiile producând conuri vulcanice prin acumularea de materiale piroclastice și lave. Datele despre ultimele erupții din zonă variază la nivel de detaliu, dar oricum ele sunt foarte recente dacă avem în vedere dimensiunea timpului geologic. Ultimele erupții au avut loc în urmă cu 32.000 de ani (Juvigne et al, 1994), 10.500 de ani (Morya et al., 1996), 9.800 de ani (Magyari et al., 2006). Conform studiilor lui Szabolcs Harangi și Balázs Kiss, pe bază de datare cu radiocarbon a materiilor organice ajunse în lac, cele mai recente erupții din zona Ciomad/ Ciomat (Csomád) au avut loc cu doar 29.000 de ani în urmă, acestea reprezentând ultimele momente de activitate vulcanică în bazinul carpatic (până acum)… Există azi aici o activitate postvulcanică prin mofete și ape minerale. Din punct de vedere geologic, un vulcan de acest gen nu este stins ci doar inactiv… ceea ce poate produce surprize cândva în viitor, și atunci nu va trebui să mergem până la Etna să admirăm aceste forțe ale naturii.

Oricum, în această depresiune cu substrat foarte permeabil, lacul Sfânta Ana își păstrează apele ca rezultat al existenței unui strat impermeabil argilos/mâlos de cca 1,5-2 m grosime, situat pe fundul lacului, iar când în perioade de precipitații bogate nivelul apei depășește marginile superioare ale acestui bazin impermeabil, apele se infiltrează masiv în substrat. Această apă reapare la suprafață prin izvoare aflate pe partea exterioară a conului vulcanic, la altitudini situate pe la 950 m.

Altitudinea luciului de apă este de 949-950 m, lacul având formă ovală cu 620/680 m lungime și 460-470 m lățime maximă (depinzând de nivelul apei din lac). Suprafața bazinului de colectare a apei este de cca 2,15 kmp. Lacul este alimentat de precipitații și nu are scurgere de suprafață. P. Gâștescu scrie la pg. 301 în cartea menționată: “Lacul Sf. Ana la nivelul actual are o suprafață de 22 ha, un volum de circa 780 000 mc și o adâncime maximă de 7 m. Din măsurătorile efectuate între 1860 și 1960 se constată (în măsura în care se poate pune bază pe măsurătorile anterioare) că adâncimea lacului a scăzut foarte mult, de la 12 m în 1866, la 9 m în 1909 și 7 m în 1955. După părerea noastră, reducerea adâncimii maxime cu cca 5 m în 100 de ani se datorește colmatării intense și faptului că arealul cu adâncime maximă este foarte redus în condițiile unui profil morfobatimetric de forma unei pâlnii.”

Studii de palinologie arată că lacul Sfânta Ana era o apă turboasă puțin adâncă în urmă cu 9800-8800 de ani, după care nivelul apei a crescut ajungând la 12 m adâncime în urmă cu 2700-700 de ani. Organizația Geoecologică Accent (A. Pilbáth, Z. Pál, 2007, Microregiunea Ciomad-Bálványos, 116 pg, Ed. Green Steps) arată că măsurători făcute în 2005 definesc parametri lacului în scădere față de valorile măsurate în 1909 de către Jozsef Geley (21,3 ha), cercetările recente arătând că lacul are acum 19,3 ha, adâncime maximă de 6,4 m, grosime maximă a sedimentelor de cca 4 m. Dacă procesul de colmatare va continua (și nu are de ce să nu continue), este ușor de prevăzut că acest lac se va transforma întrun tinov, ca Mohoșul aflat în apropiere.

Tinovul Mohoș este situat în craterul vecin față de lacul Sfânta Ana, la o altitudine de cca 1050 m, fiind un lac colmatat și acoperit cu depozite groase de mușchi de turbă (Sphagnum) care se extind pe o suprafață de cca 80 hectare. Grosimea turbei ajunge la 10 (20?) metri, iar primăvara sau în perioade ploioase acest strat se imbibă cu apă ca un imens burete. În cartea Monumente ale naturii din România, E. Pop, N. Sălăgeanu, Ed. Meridiane, București 1965, la pg. 104 scrie: “tinovul Mohoș (lacul cu mușchi), ce umple conul întors al unui crater vulcanic. (…) Gura craterului are numeroase știrburi; cea mai adâncă, dinspre nord-est, e tăiată de Valea Roșie, ce pleacă chiar din tinov și a atacat în parte, prin continua ei eroziune, și zăcământul turbos. Enormul dop de turbă și sfagnet, care ocupă azi craterul, a început a se depune, micșorând mereu lacul primitiv, încă din perioada pinului, de la sfârșitul ultimei glaciațiuni, ajungând în centru la 10,5 m grosime. Operațiunile insistente de drenaj de la începutul secolului (20), ca și despădurirea din jur, au mai încetinit evoluția sfagnetului. Totuși, făcând abstracție de porțiunea ceva mai uscată din nord-est, vegetația Mohoș-ului este în plină dezvoltare. De jur împrejur are o tivitură păduroasă, neregulată în lărgime și diversă în compoziție. Arinișul umed din sud (Alnetum glutinosae cu Carex remota sau cu Carex elongata) trece în dumbravă de Pinus silvestrisși Betula pubescens cu caricet și perini de Sphagnum, iar în extremul nord-est sporește molidișul cu mesteceni. Copacul dominant al tinovului este pinul, care pătrunde din bordura mai compactă până în inima sfagnetului bombat, cu portul din ce în ce mai pipernicit, pentru a fi sufocat în cele din urmă de viteza prea mare de creștere a sfagnetului.”

Există acum aici un sit Natura 2000 Tinovul Mohoș – Lacul Sfânta Ana (ROSCI0248), pe o suprafață de doar 440 hectare.

Iulie 2011. O studentă la științele naturii, fiind în practică la Mohoș, ghidează vizitatorii pe traseul din mlaștină. Explică amuzant despre plante carnivore și urși, despre formarea mlaștinii, iar turiștii o ascultă cu plăcere; explicațiile sunt atât în maghiară cât și în română.

O plimbare pe poteca amenajată pe o lungime de cca 400 m, te face să poți vedea diferite locuri și specii pe care nu ai avea tehnic posibilitatea să le vezi… dacă nu ar exista traseul de vizitare… poteca de fruștei de lemn de pe care “dacă ai călca pe lângă”… în multe locuri ar fi riscant… că te poți scufunda într-o secundă în mlaștină… mai cu seamă pe la margini apă; vezi 2 minunate ochiuri de apă, dintre cele cca. 15/17 (22?) existente pe suprafața tinovului; în urmă cu 150 de ani erau cunoscute de aici 32 de ochiuri de apă, iar azi sunt doar (15?), dintre care cea mai adâncă are 14 m adâncime, iar cea cu aria cea mai mare are 300 mp…

Treci printre mesteceni piperniciți și pini la fel de scunzi, ai ocazia să admiri diferite specii caracteristice habitatelor de acest gen. Vezi planta carnivoră Drosera (D. longifolia? D. anglica? D. obovata?), o specie de roua-cerului mai rară decât specia larg răspândită în tinoave numită Drosera rotundifolia. În zonele umede ale tinovului trăiește bumbăcarița (Eriophorum vaginatum, E. gracile), trestia de câmp (Calamagrostis neglecta), rozmarin ruginiu (Andromeda polifolia), buzduganul (Sparganium minimum), afine (Vaccinium oxycoccos), dar și Scheuchzeria palustris, Carex pauciflora, Carex elongata, Carex limosa, șamd. Este prezent și mesteacănul pufos (Betula pubescens), dar mult mai interesant este mesteacănul pitic (Betula nana). Multe dintre speciile florei tinoavelor sunt relicte glaciare.

Roua cerului – Drosera (obovata?)

Dintre animale, frecvent se văd șopârle de munte (Lacerta (Zootoca) vivipara), rar vipere (Vipera berus), inclusiv negre. A fost menționată cuibărirea raței sulițar (Anas acuta)… cândva. Pădurile în care se află tinovul și lacul sunt umblate de urși (Ursus arctos)… ceea ce este foarte bine.

Există panouri cu hărți și explicații succinte, marcaje, semnalizare, rangeri în teren care au comportament uman civilizat și acea bunăvoință care lipsește în multe locuri.

Am senzația că așa ar trebui să arate o arie protejată, să îmbine rolul de protecție cu rolul educativ; educația ecologică se poate face doar la un stil lejer, destins, ca să aibă eficiență, atractivitate… în lumea actuală atât de plină de stress. Așadar, acest loc atât de restrâns ca suprafață dar concentrând spectaculozitatea naturii sălbatice, este la momentul actual relativ bine protejat și totodată pus în valoare… adică utilizat în așa fel încât omul să beneficieze de vizitarea acestor splendori.

Din taxele cu un cuantum foarte rezonabil, percepute pentru ghidaj/ vizitare/ parcare se crează suportul financiar necesar păstrării funcționalității administrației (custodiei). Nu putem să fim atât de naivi să credem că aici nu există nici un fel de probleme, dar la o vizită în zonă măcar nu sunt evidente… încât în acest loc, la Sfânta Ana/ Mohoș, se ajunge aparent aproape de perfecțiune în privința administrării… așa că ar putea să devină un exemplu… arătând că totuși… se poate.

Acest text este un început de analiză… deci în principiu va fi dezvoltat… cândva.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe blogul dr. Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

Puteţi urmări şi:

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării