FOTO Istoria de sub nasul nostru: Arheologia urbană

2

Realizată de către Tamás Budha, András Tábori și Miklós Rácz, expoziția “Arheologie metropolitană” a fost deschisă publicului din Budapesta. L-am întâlnit pe Miklós Rácz, un membru al echipei de arheologi, care ne-a vorbit despre proiect. Ce înseamnă “săpăturile” în orașele vii, care ne primesc în fiecare zi aproape nonșalante, dar care ascund obiecte ce scapă ochiului obișnuit cu rutina? Ce artefacte zac pe străzile atât de cunoscute și cum pot fi unele din ele recuperate pentru a nu fi înghițite de uitare?

Aici îl așteaptă straturi ale istoriei recente, marcate prin semne care pot varia de la inscripții și palimpseste urbane, la zidării vechi sau încrucișarea unor elemente din epoci diferite. Nu mai rămâne decât să gândim și să documentăm o arheologie a Bucureștiului actual – cu siguranță am găsi vestigii surprinzătoare.

de Miklós Rácz şi Balázs Bodó (Urban Report)

 

Doi artiști și un arheolog decid să se documenteze asupra orașului… Ce face un arheolog în cultura contemporană?

MR: Arheologia în context larg înseamnă să cauți, să găsești, să numești, să păstrezi și să reinterpretezi pentru societatea contemporană lucruri care, aflate la o anumită distanță în cultura noastră, și-au pierdut complet funcția și sensul dintr-un motiv sau altul. Când scurtăm distanța dintre cele două puncte din istoria culturală, adică cel care realizează analiza arheologică și celălalt care este obiectul analizei, privim de fapt propriile noastre vieți dintr-o perspectivă arheologică. Aceasta joacă parțial rolul de reflecție a metodelor noastre arheologice (de ce, și în ce măsură este legitim să privim obiectele noastre de analiză arheologică generală drept străine sau distante), iar parțial este o reflecție asupra vârstei noastre (cum ne abandonăm și uităm lucrurile în lumea înconjurătoare de obiecte și cum asta povestește despre noi, stilul de viață și timpul nostru).

 

 

Cum începi să citești un oraș atunci când îl privești ca un arheolog? Toate subculturile și grupurile sensibile la specificul spațiului urban au propriile metode de a găsi ceea ce caută, gândiți-vă la artiștii graffiti, rolleri sau ecologiști. Cum poate cineva cu ambiții arheologice să iasă pe stradă, să privească și să găsească lucruri? Ce e banal și ce merită observat? Cum privesc și selectează?

MR: Ideea arheologiei metropolitane ne-a venit la sfârșitul anului 2008, când ne plimbam într-o zonă din gara Nyugati și am găsit diverse lucruri pe străzi cărora le-am putut asocia o interpretare comună, iniţiind temele unei cercetări. Impulsul decisiv l-a constituit un semn ruginit de pe care încercam să descifrăm cu dificultate scrisul vizibil dinainte de a fi revopsit. L-am fotografiat, și, când am început să căutăm detaliile, am descoperit că semnul montat sus pe un calcan, care la prima vedere părea acoperit complet de rugină, fusese plasat cu mult timp în urmă pe o stradă la granița dintre Ungaria și Cehoslovacia transcarpatică (între 1920 și 1938). Cum ajunsese acolo, cum devenise un indicator pe un calcan în Budapesta? Descoperirea a constituit o revelație surprinzătoare asupra profunzimilor ce pot sta în spatele acestor fenomene, și astfel am început să strângem observații și să le interpretăm mult mai serios. Conceptul colecției a prins contur la scurt timp după acest moment.

 

 

Cum au devenit doi artiști urbani și un arheolog membri ai unei echipe?

MR: Eu am fost prezent de la început în conturarea conceptului. Am petrecut câțiva ani cu András la ÁMRK (acum MNM-NÖK, Unitatea de depozitare centrală, arhivă și procesare a Muzeului Naţional al Ungariei) la departamentul de cercetare a clădirilor, unde am lucrat la documentarea clădirilor protejate și a arheologiei construcțiilor, el ca desenator, iar eu în calitate de cercetător. În ceea ce privește practica arheologiei construcțiilor, am învățat de la András, care nu era legat strict de activitatea de conservare, o anumită măsură a autoreflecției și ironiei. Micile etichete care însoțesc descoperirile arheologice apar plasate uneori la întâmplare pe pereții biroului nostru.

Am avut o perspectivă diferită asupra mediului, în afara celei arheologice, deoarece am absolvit facultatea arhitectură la Universitatea politehnică Ybl Miklós, pe care am urmat-o în paralel cu studiile de arheologie medievală și modernă timpurie la ELTE. Ceea ce mă interesează cel mai mult e cercetarea ruinelor și a clădirilor (și a altor chestiuni practice cum ar fi conservarea clădirilor).

 

 

Dincolo de pietrele din spațiul străzii, totul este este efemer. Cum alegeți în acest spațiu efemer?

MR: În faza de formulare a ideii de colecționare și expunere, am găsit temele proprii care au asigurat un mediu favorabil conceptual, structurându-ne observarea și procesul de clasificare a fenomenelor din spațiul urban. În cursul observării și documentării, actul analizei și procesele din context ne-au motivat; am așteptat de la noi înșine, dar și de la ceilalți, o parcurgere a celor mai profunde interpretări. Aspectul cheie al selecției a fost gradul în care îi puteam asigura procesului analizat o împărtăşire a interpretării și limpezimea recunoaşterii contextului cultural generator al unei noi constelații de obiecte.

 

 

Constituie un contrast destul de evident faptul că expoziția nu prea conține astfel de interpretări, deși aproape toate și fiecare din cele 100 de fotografii ar putea deveni o carte. De ce ați ales să nu fiți prezent la conturarea contextului, în afara acțiunilor de colectare și selectare?

MR: Actuala lipsă a unei interpretări arheologice profunde și a explicării materialului expus se datorează în mare parte termenelor strânse ale expoziției. De această dată, am reușit să prezentăm fenomenele arheologice care altminteri nu sunt observate ca atare și să sugerăm posibilitățile de interpretare arheologică. Singura documentație specifică, pe termen lung și focalizată, privește transformările din zona urbană.

 

 

Ce părți din acest material le considerați proprii? Pot fi obiectele însușite? Vedeți vârsta obiectelor ca pe cea proprie? Pot fi strada sau istoria însușite?

MR: Sigur că le văd vârsta ca pe cea proprie. Apropo, nu pentru fenomene și străzi, deși le consider adeseori prezența ca fiind foarte importantă, esențială în sensul de a mă face să mă simt acasă, aici și acum.

 

 

Păstrarea artefactelor poate să devină un țel, pentru a le extrage din trecerea timpului, din decădere?

MR: În unele cazuri, aceasta poate fi foarte importantă, dar necesită alegerea unor anumite categorii drept extrase inevitabile. Indicatoarele de magazine și etichetele, de exemplu, dar și conceptele arhitecturale sau urbane pot fi întărite de conservarea conștientă a anumitor contexte sau amplasamente, sau a aplicațiilor mai focalizate, tematice, legate de estetica la modă preocupată însă de ea însăşi, într-un fel, și de arhitectura barurilor ruinate din spaţiile publice (baruri situate în zonele centrale rezidenţiale aflate în stare de degradare). Ca să vă ofer un exemplu: pavajul original al străzii romane către Érd, vechi de aproape două milenii, aflat aproape în stare perfectă, este actualmente expus sub formă de petice în străzi cu trafic scăzut, la același nivel cu suprafața asfaltului. În contrast, pavajul rafinat fin-de-siècle din Budapesta a dispărut sub asfalt, iar păstrarea detaliilor nu apare deloc ca o idee potrivită, deoarece nu se încadrează în rutina spațiilor publice. Materialul original este totuși acolo, iar în unele amplasamente, zece metri de pavaj vechi de o sută de ani ar putea ajuta la domolirea traficului.

 

 

 

 

 

 

Foto: Tamás Budha, Miklós Rácz, András Tábori


2 comentarii

  1. Pingback: 5 Interesting Projects | Title under construction

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger