FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații

17

Histria la malul lacului Sinoe, parte a complexului lagunar Razelm-Sinoe: un peisaj al uscatului întrepătrunzându-se cu apele lagunare, adică luciul imens al lacului, o zonă de stufăriș și mlaștini, lacuri și bălți temporare, sărături, apoi nisipuri dobrogene cu vegetație stepică în mod natural.

de Peter Lengyel

Aceste variate habitate oferă o mare diversitate de condiții de existentă pentru specii de organisme adaptate diferitelor medii de existență. Din punct de vedere avifaunistic, Histria era considerată chiar și cea mai atractivă locație de observare a păsărilor de pe la noi, dar în timpurile recente situația a devenit mai puțin bună, ca rezultat al transformărilor din peisaj: spre exemplu, sunt mai puține locurile atractive pentru cuibăritul păsărilor de sărături și ape mici.

Aici există refugiul ornitologic Nuntași-Corbu-Histria, ca și zona strict protejată Istria-Sinoe (400 hectare), parte a Rezervației Biosferei Delta Dunării. Detalii despre avifauna din zonă se pot găsi în cartea lui Peter Weber, – Aves Histriae – Avifauna zonei Histria – Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Editura Aves, Odorheiu Secuiesc 2000.

Cunoașterea păsărilor înseamnă și studiul migrației acestora, a longevității șamd. Marcarea individuală a unora dintre exemplarele unei specii este un pas necesar pentru a spera recapturarea acelui individ și a trage niște concluzii din coroborarea datelor. Din milioanele de indivizi ai unei specii de pasăre relativ frecventă, câte oare pot să fie prinse de ornitologi pentru a fi inelate? Evident, un procent infinitezimal. Iar a regăsi acea pasăre, spre exemplu în Africa, și a vedea unde anume a ajuns să își petreacă iarna… este aproape imposibil. Șansa ca acel mic inel de aluminiu să ajungă în mâna cuiva care înțelege importanța cunoașterii locului și datei unde pasărea a fost găsită… este cvasizero. Să caute contacte de la o centrală ornitologică națională/ muzeu de științe naturale, universitate/ facultate de biologie, să ofere datele de pe inel și locația/ data regăsirii păsării, eventual cu menționarea speciei căreia pasărea îi aparține(a), parcă este o pretenție prea mare de la omul acela mediocru, neinformat și indiferent. A captura aceeași pasăre la o altă locație de cercetare ornitologică/ inelare, este și asta aproape de zero ca probabilitate. Și totuși, pe aceste infinitezimale probabilități se bazează practica inelării clasice a păsărilor, în încercarea omului biolog/ ornitolog de a înțelege câteva aspecte din viața aripatelor. Dealtfel, la noi datele de inelare, ca și eventualele recapturări sunt făcute oficial de către Centrala Ornitologică Româna sub conducerea dr. Mircea Gogu-Bogdan; datele de recapturare sunt comunicate centralelor similare din țările unde inelarea a fost efectuată… iar astfel se progresează în cunoaștere. Desigur, azi există și metode mai high-tech de urmărire a migrației păsărilor, prin echipamente electronice montate pe corpul unor păsări de dimensiuni mai mari (acvile, gâște etc), dar oricum pentru cele mici sau medii ca dimensiune, păsări de doar câteva grame, tot acel clasic micuț inel de aluminiu rămâne varianta funcțională… acele câteva cifre care îi dau păsării un cod numeric personal și câteva litere care îi oferă o țară de origine.

Prin anii 1990, la Histria au fost organizate tabere de inelare sub conducerea distinsului biolog/ ornitolog dr. Peter Weber (foto dreapta). Am participat la câteva din ele, și îmi aduc aminte cu plăcere de acele săptămâni petrecute la malul lagunei. Corturi, mâncare pregătită rudimentar, discuții noaptea pe lângă foc, plimbări printre ruinele cetății antice, dar mai ales verificarea plaselor ornitologice, colectarea păsărilor, determinarea și inelarea lor, eliberarea zburătoarelor care vor servi în continuare înțelegerea mai bună a situației speciilor de care ele aparțin…. Astfel de experiențe în existența unui naturalist amator sau profesionist ajută la o mai bună înțelegere a diversității speciilor de păsări, când constați că până și ornitologi cu decenii de experiență, aflați la vârful ierarhiei în această țară, au uneori dubii când trebuie să determine apartenența la o specie sau alta a câte unui lăcar… evident cu excepția speciilor mai ușor de determinat. A observa remigele primare și lungimea relativă a acestora la lăcarul pe care îl ai în mână, sau a analiza forma remigelor la ceva herete nu este atât de simplu precum ar părea. Evident, această experiență direct cu pasărea sălbatică vie aflată la dispoziția simțurilor, în mâna ta, nu se compară cu “studierea” păsărilor împăiate și roase de molii la ceva laborator din facultate. Desigur, ai ocazia la o astfel de tabără să observi de aproape acea frumusețe a păsărilor pe care dealtfel omul obișnuit, adică cel totalmente rupt de realitățile naturale, niciodată nu va avea ocazia să o constate. Cândva am auzit expresia că nu vei iubi niciodată ceea ce nu cunoști. Parțial adevărat, dar mai important este stilul de legătura afectivă cu “obiectul supus cunoașterii”. Când vezi că vânătorul susține că el cunoaște animalul… susține că îl și iubește… dar îi face plăcere să îl ucidă… sună aproape incredibil, cât de multă imbecilitate se poate ascunde în câte o persoană afectată de patologia plăcerii de a ucide. Revenind la iubirea păsărilor, probabil că și această iubire trebuie învățată, sau cel puțin iubirea naturală a naturalului e bine să nu se piardă la o maturizare care îl rupe pe om de mediu. Ce poate înțelege despre mediu un om urban care nu a avut experiențe apropiate cu natura, sau un om rural aflat la stadiu intelectual de gibon: frumusețea naturii, vulnerabilitatea ei și cât de mult depindem de ea? Există prin vest „școli în pădure” care îi apropie pe tineri de natură, dar la noi și ieșirea simplă în natură a căzut pradă obsesiilor capitaliste, a sedentarismului în fața televizorului și a maniei de a cumpăra orice, ceva.

Lăcar cafeniu (Acrocephalus agricola)

Tabără ornitologică? Plasele verticale, întinse pe sute de metri lungime, și înălțimi de 3-4 m, sunt invizibile în mare parte pentru păsări, care din zbor ajung să fie reținute în buzunarele pe care plasa le face. Trebuie verificate regulat, cam odată la 30-50 de minute, că altfel riști ca păsările să sufere din cauza unei perioade prea lungi petrecute în plasă. Noaptea plasele sunt strânse pe un singur nivel, încât păsări eventual active, ori lilieci să nu se agațe în ele pe timp de noapte… dacă nu sunt verificate. Odată scoase din plase, păsările sunt individual puse în săculeți de pânză și duse la locul inelării, unde este determinată ușor sau mai greu apartenența lor la o oarecare specie, apoi pasărea este inelată și eliberată. În locurile mai pretențioase se face și măsurarea diferiților parametri, de la greutate la gradul de acumulare a grăsimilor înainte de migrație, diferite măsurători biometrice precum și completarea unui formular destul de complex despre năpârlire, adică schimbarea penajului. Toate aceste măsurători pot fi utilizate ulterior pentru prelucrare statistică și obținerea unor date care să caracterizeze specia.

Lăcar nordic (Acrocephalus dumetorum)

Cât de captivant poate să fie pentru un tânăr interesat de natură, să participe la astfel de tabere unde există tot timpul pentru a discuta cu experți consacrați, a avea contact cu lumea științifică și cu cercetarea naturalistică din teren, a fi contaminat cu iubirea cunoașterii biologice/ ecologice, a ieși la acele plase cu speranța că va fi prins ceva nemaivăzut, ceva interesant, eventual o pasăre inelată de altcineva, undeva departe… sau măcar o banală dar sclipitoare pasăre locala, un pescărel albastru sau un stârc pitic. Ai ocazia aici să îl cunoști mai bine pe om, să povestești la umbră în căldura când nu mișca nimic sau după cină, întins în noapte… ai ocazia să o cunoști mai bine și pe ea, și poate să îți placă, măcar o vreme. Dar, aici, la cort și în jurul lui, poți cunoaște mai bine și natura… evident pe lângă aspectele ornitologice ale taberei. Să asculți seara cântecul buhaiului de baltă, a păsării ascunse prin stuf… Pe lângă cunoașterea păsărilor, ai ocazia la o asemenea tabără la Histria să admiri plantele stepelor și zonelor umede din peisaj. Interesantă este natura locului, dar cel puțin la fel de captivante pot să fie discuții cu oameni care au o vastă experiență în cunoașterea naturii, adică a unor grupe sistematice pe care ei au devenit specializați sau a interacțiunilor din ecosisteme….

Există și locuri cu tabere mai evoluate (permanentizate), spre exemplu am participat de multe ori la tabăra ornitologică de la Sumony (lânga Pécs, SW Ungariei) organizată de sufletistul ornitolog-educator Bank Lászlo… Sumony este o locație care a ajuns să aibă locuri de cazare, să adune anual sute și sute de tineri și tinere care în perioade de câte 1-2 săptămâni au ocazia să se familiarizeze cu cercetarea ornitologică în teren, aducând și o contribuție la derularea cercetărilor prin verificarea plaselor șamd. A sta în noapte la măsurători și inelări când la o singură seară se pot prinde chiar și peste 1.000 de păsări, mai cu seamă după perioada de cuibărire când stoluri mari vin să înnopteze în stuful lacurilor… este o experiență de neuitat pentru tineri, poate viitori biologi.

Dar aici la Histria poți asculta urletul șacalilor fricoși care se apropie de corturi să caute resturi de mâncare, poți asculta răsuflarea lagunei, schimbarea vremii, poți admira furtuna și apusuri extraordinare (uneori și răsăritul… dacă esti capabil să te trezești). Cât de plăcut este ca în zori de zi să bei cafea făcută la ibric, pe un foc de nuiele… dar în mijlocul Naturii Sălbatice… pregătit de a continua activitatea de cercetare. Poți vedea zeci de șerpi de apă cum ies din lac cu captura lor de pește, sau cum se soresc pe lângă zidurile antice ale orașului construit de grecii unor vremuri trecute. Poți să mângâi pietre sculptate, cu un chip de femeie care a trăit câteva momente umane cândva în urmă cu mai multe milenii, poți admira fragmente de ceramică pictată, cu luptători și variate animale… Când te gândești că aici au bătut monede în urmă cu 2,5 milenii, bani de argint cu o pasăre și un pește (unora li se pare delfin…), și pe partea cealaltă două fețe umane… o lume destul de evoluată ca finețe când te gândești că mai erau secole destule până la trecerea în „Era Noastră”.

A sta pe aceste pietre cu un cercetător arheolog care conduce săpăturile de pe aici, a îi asculta poveștile despre o lume a trecutului care se lasă descifrată sub răbdarea oamenilor de știință… cât de uman mi se pare tot acest trecut. Secolul 7 îen, în urmă cu 2.600-2.700 de ani… grecii aceia din Milet la mal de Mediterană/ Egee, care au venit în necunoscut pe mare, pe lângă coastele din Marmara, apoi pe lângă coastele Mării Negre (Pontus Euxinus) și au găsit aici un loc bun pentru a exista. A își crea un loc fortificat, apărabil în fața diferitelor mișcări de oameni înarmați veniți oricând de oriunde, un loc sigur de unde să se poată face afaceri comerciale profitabile. Și astfel a luat naștere orașul-cetate Histria, cel mai vechi dintre orașele atestate de pe teritoriul care azi este numit România. Cum scria geograful Strabon pe la începutul erei noastre, Histria se afla la 500 de stadii (92,5 km) de la Gura Sfântă, una dintre marile brațele de vărsare ale Dunării, fluviu denumit Istros de către vechii greci. Și totul a mers bine la Histria, cu urcușuri și coborâșuri, dar rezonabil pe 1300-1400 de ani, până când bunăstarea a fost întreruptă de transformările naturale substanțiale ale peisajului, ca urmare a colmatării golfului marin, a depunerilor de cordoane de nisip și închiderea lagunei către mare… transformări ce întrerupeau circulația vaselor și duceau la pierderea poziției strategice de port marin situat într-un golf…! A fost un moment dificil pentru cei de la Histria când și-au dat seama că navigația nu mai este posibilă, iar comunitatea lor nu mai poate avea un viitor. Urmau să plece…

Mult timp nici nu se știa localizarea ei, era doar o mențiune prin ceva scrieri uitate, până când în 1868 arheologul francez Ernest Desjardins a ajuns să o re-descopere. Prin secolul 20 au fost întreprinse îndelungate cercetări arheologice, care continuă și azi. Cercetările de arheologie au scos la iveală date interesante, spre exemplu faptul că cetatea avea zidul de vest cu 10 turnuri-bastioane și 2 porți, termele de pe vremea romanilor erau alimentate cu apeducte care aduceau apa de la 20 km, existau străzi pavate și instituții inclusiv culturale, religioase și sportive. Culmea este că și azi te poți plimba pe acele străzi pavate în urmă cu milenii, iar asfaltul turnat în urmă cu o lună în centrul orașului X este deja fărâmițat și plin de gropi, de calitate europeană. Amfore, frize, coloane, bazoreliefuri, vase de sticlă, ceramică, monede, diferite monumente sculptate de greci și apoi de romani, scoase la lumină prin săpăturile de aici, pot fi văzute la muzeul din apropierea cetății, sau la alte muzee (și cine știe câte colecții particulare…). Din 13 februarie 2007, Cetatea Histria este înscrisă în Lista Patrimoniului European – ca valoare emblematică pentru identitatea europeana. Histria este vizitată în fiecare vară de cca 10.000 de oameni care vin să vadă cetatea, precum și de un număr necunoscut de „păsărari”, mai cu seamă venind din țări mai civilizate la birdwatching.

PS. Mulțumiri sincere colegilor care au ajutat la clarificarea apartenenței unora dintre speciile care apar în imagini (dr. Mariana Arcuș, dr. Marius Skolka, dr. Ion Constantin, dr. Adrian Ruicănescu, drd. Cosmin Manci). Pot să apară noi modificări, clarificări ale unor aspecte care până acum nu au fost elucidate, textul ar mai trebui dezvoltat, poate vor mai fi incluse și alte imagini… ca și la celelalte postări pe acest blog… nefiind materiale finalizate.

 

 

 

 

 

Ciocârlie (Alauda arvensis)

 

 


Arde stuful pe un grind, ceea ce se vede de departe în noapte.



Lăcar mare (Acrocephalus arundinaceus), juvenil

Pupăză (Upupa epops)

Codobatură galbenă (Motacilla flava), juvenil

Lăcar de stuf (Acrocephalus scirpaceus)

Grelușel de zăvoi (Locustella fluviatilis)

Presură de stuf (Emberiza schoeniclus)

Pițigoi de stuf (Panurus biarmicus)

Gușă vânătă (Luscinia svecica)

Acrida ungarica (nu “hungarica”, cum este utilizat greșit, când este vorba de această specie)

 

Țestoasă dobrogeană (Testudo graeca ibera)

Șarpe de apă (Natrix tessellata)

 

După năpârlirea șerpilor, rămân semne vizibile ale existenței lor prin zonă

 

 

 

Muzeul din Histria

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe site-ul dr. Peter Lengyel. Aici puteţi urmări mai multe imagini de la Histria.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.


 

 

Puteţi urmări şi:

FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale

FOTO O lume spectaculoasă, dar ignorată: Limanu, Dobrogea

FOTO Pădurea Dumbrăveni – Dobrogea

FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea

FOTO Canaralele de la Hârşova

FOTO Dunele marine de la Agigea

FOTO Rezervaţia Allah Bair – Dobrogea

FOTO Vama Veche – 2 Mai: Înapoi la sălbăticie

FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011

FOTO Bialowieza – Ultima pădure de şes din Europa

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş

FOTO Ecosisteme din Transilvania: Pădurile de fag

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării

 


 



17 comentarii

  1. Pingback: FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: FOTO Canaraua Fetii: O arie protejată amenințată de clopotul bisericii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: FOTO Grindul lupilor sau paradisul păsărilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: FOTO Parcul Naţional Gauja – Letonia | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Parcul Natural Usedom – Germania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: FOTO Groapa Ruginoasă – Munții Apuseni | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. Pingback: VIDEO Care sunt minunile României desemnate de voi | TOTB.ro - Think Outside the Box

  10. Pingback: FOTO Plimbare prin Delta Ebro – Spania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  11. Pingback: În zbor cu vulturii: Parcul Natural Torcal de Antequera – Andalusia – Spania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  12. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Iezerul Mare – Munţii Igniş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  13. Pingback: FOTO Bocşe, cărbune de lemn – mangal | TOTB.ro - Think Outside the Box

  14. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Munţii Ţibleş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  15. Pingback: FOTO Detunatele, spectacolul stâncos din Apuseni | TOTB.ro - Think Outside the Box

  16. Pingback: FOTO Călătoria de weekend: Parcul Național Sounio – Grecia | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger