FOTO Gay Pride: Diversitate atent supravegheată

”Ești bi sau lesbi?” m-a întrebat un tip la vreo 20 de ani când am trecut de controlul de la intrarea pe bulevardul din fața Casei Poporului, unde în schimbul răspunsului corect ”Merg la marș”, mi s-a dat voie să mă alătur celor aproape 200 de hetero, gay, trans, queer & co. ”Hetero,” i-am zis, lucru care l-a dezamăgit evident. ”Mă gândeam io c-o să fie mai mulți hetero,” și a plecat mai departe. Jandarmii înarmați până-n dinți, cameramanii și fotografii care se îngrămădeau să-i prindă pe cei care defilau în culorile curcubeului LGBT, roiau peste tot în spațiul special amenajat pentru marș.

 

 

de Andra Matzal

S-ar părea că anul ăsta, marșul diversității a strâns mai mulți oameni decât celelalte șapte ediții, însă chiar și-așa, prezența a fost subțire, iar comunitatea LGBT a rivalizat numeric cu jurnaliștii, ONG-iștii și forțele de ordine. În mijlocul petrecerii mobile, conduse de o mini-caravană cu DJ, boxe și tot ce trebuie, oamenii au dansat și au fluierat, au fâlfâit pancare și bannere cu mesaje de solidaritate, în numele unei realități sociale care tot întârzie să iasă din zona controversei. Cei care și-au lăsat prejudecățile la o parte și care, indiferent ce prefix poartă orientarea lor sexuală, au ieșit în strada îngrădită și bine păzită, sfidând eterna întrebare ”La ce bun un marș gay? Ce, heterosexualii ies în stradă să se-afirme?”. În jurul lor însă, presa însetată de senzațional a stat cu obiectivele spre cele mai excentrice costume și spre cei câțiva transexuali pe care mulți i-au mai văzut deja la TV. Deși atmosfera a fost vie și s-ar fi putut oricând transforma într-o sărbătoare a diveristății, a lipsit masa critică, singura care ar putea face diferența și care ar putea duce la inutilitatea gardurilor și a gărzilor în exces.

 

 

Una dintre veștile bune a fost că, weekendul trecut, la Gay Pride nu și-au mai făcut simțită prezența simpatizanții extremei drepte, care și-au organizat în aceeași zi Marșul Normalității. Dacă tot suntem nevoiți să judecăm contingent și comparativ, măcar parada ”normalității”, în versiunea Noii Drepte, a avut mult mai puțini participanți decât parada diversității. N-au lipsit însă cu desăvârșire purtătorii însemnelor extremiste, iar la intrarea în ”țarcul” de marș câțiva tipi cu convingeri radicale își făceau bășcălia specifică. ”Hai, frate, să ne luăm limba-n gură, că la ăștia numai așa merge,” zicea unul dintre ei, înarmat cu tricoul ideologic din dotare, izbucnind într-un râs grosolan.

 

 

Dacă anul acesta, Gay Pride a fost susținut simbolic de 18 țări, numărul aliaților fiind în creștere, politicienii români au lipsit aproape cu desăvârșire. Cu excepția lui Remus Cernea, consilier de stat din partea Partidului Verzilor, care a urcat pe scenă să-și spună mesajul de susținere, politicienii români s-au rezumat să fie spectatori de la distanță. Odată protestatarii ajunși în Piața Constituției, balconul principal al Palatului Parlamentului s-a umplut de tipi la costum, care ieșiseră la vizionare cu aceeași distanță cu care ieșeau odată cezarii să-și susțină gladiatorii. În mulțime însă nu s-au încumetat să vină decât oficiali ai Statelor Unite și Marii Britanii, pentru care drepturile omului sunt o temă demult făcută.

 

 

 

 

Desigur, centrul atenției pentru media sunt întotdeauna vedetele, iar Loredana, ambasador GayFest, a reușit să monopolizeze o bună bucată de vreme obiectivele, așa cum au reușit și cei doi celebri transexuali obișnuiți cu aparițiile în presă. Ce mi s-a părut că a lipsit a fost tocmai o abordare firească, o discuție prietenească și naturală, în tonul pe care l-am putea avea cu cineva a cărui orientare sexuală nu mai e obiect de senzaționalism, ci de investigare lucidă, nepărtinitoare. Nu degeaba tipul pe care l-am întâlnit chiar la aterizarea la marș se apropie de mine și-mi zice. ”Ție-ți place? Că mie, care sunt gay, nu-mi place, ne filmează ăștia ca la circ.”

 

Chiar dacă în cercul atent păzit de jandarmi sincronizați atmosfera a fost cât se poate de pașnică, paznicii înarmați ca țestoasele ninja îți atrăgeau atenția asupra faptului că, din păcate, o manifestare a diversității sexuale e încă un exercițiu de libertate la care foarte puțini sunt dispuși să participe. Cireașa de pe tort a venit din megafonul organizatorilor: ”După încheierea marșului, puteți găsi la parcul Izvor taxiuri. Vă recomandăm cu căldură să luați taxiul până acasă!”. Un sfat dedus din experiența ultimilor ani, foarte util, de altfel, dar care trădează faptul că, în afara sferei atent supravegheate, manifestarea deschisă a oricăruia dintre componentele LGBTQ e destul de problematică, iar interacțiunile la firul ierbii n-au ajuns însă suficient de elevate încât să elimine agresiunile fizice.