Cea de-a douăzecișipatra ediție a concursului National Geographic Traveler Photo Contest tocmai și-a ales câștigătorii, Dintre cele peste 12.000 de imagini înscrise, aparținând unui număr de 6.615 fotografi din 152 de țări, au fost alese zece fotografii câștigătoare, plus o imagine desemnată de public. Mai jos puteți vedea fotografiile premiate, în care sunt surprinse frumusețile lumii din jurul nostru, în funcție de patru categorii: Portrete, Scene din natură, Esența locului și Momente spontane.
Arțar japonez. Foto: Fred An/National Geographic Traveler Photo Contest
Câștigătorul premiului I – Scenă dintr-o iurtă din Afganistan, aflată la un drum de câteva săptămâni de mers pe jos de următoarea așezare. Foto: Cedric Houin/National Geographic Traveler Photo Contest
Scufundare în apropierea unui recif de lângă Insulele Fiji. Foto: Lucia Griggi/National Geographic Traveler Photo Contest
Fotografia clasată pe locul doi, înfățișând trei copii din comunitatea H’Mong, aflată într-o privincie vietnameză. Foto: Vo Anh Kiet/National Geographic Traveler Photo Contest
Satul Gásadalur, din Insulele Faroe, iar în depărtare, insula Mykines. Până în 2004, când a fost construit un tunel, cei 16 locuitori ai satului Gásadalur erau nevoiți să urce până în vârful stâncii pe jos sau pe cal. Foto: Ken Bower/National Geographic Traveler Photo Contest
”Mai bine de 2000 de temple și pagode budiste se întind pe câmpiile din Bagan, unde țăranii își cresc acum animalele. Foto: Peter DeMarco/National Geographic Traveler Photo Contest
Un grup de localnici din Chefchaouen, în nordul Marocului, care i-au inspirat autorului o imagine cu referințe la Cina cea de taină a lui Da Vinci. Foto: SauKhiang Chau/National Geographic Traveler Photo Contest
O baie de la sud de Chile, pe ploaie torențială. Foto: Camila Massu/National Geographic Traveler Photo Contest
În apropierede orașul Morondava, pe coasta de veste a Madagascarului, se află o pădure veche de baobabi, specie sacră pentru poporul malaezian. Foto: Ken Thorne/National Geographic Traveler Photo Contest
Imagine surprinsă în timpul Paștelui, la așa-numita sărbătoare ”Misteri” din orașul italian Trapani, unde credincioșii cară pe umeri platforme cu scene cristice. Foto: Andrea Guarneri/National Geographic Traveler Photo Contest
Fotografia premiată în urma votului publicului. O casă izolată dintr-un orășel norvegian, luminată de aurora boreală. Foto: Michelle Schantz/National Geographic Traveler Photo Contest
Sursa: The Atlantic