Nu știu alții cum sunt, dar eu când mai apuc să văd câte un crâmpei din viața unor oameni care trăiesc izolați de ritmul uniformizant al civilizației, simt o mare bucurie. Și asta pentru că, văzându-le hainele, podoabele, armele, unellete și obiceiurile, precum și intuindu-le diferența, îmi dau seama că lumea e infinit mai vastă și mai diversă decât ce ne oferă realitatea imediată și că, până și-n lumea asta grăbită, supraviețuiesc straturi străvechi din istoria umanității. Tocmai de aceea, seria de fotografii a lui Jimmy Nelson a fost cel mai frumos cadou.
Tribul Karo, Etiopia
Before They Pass Away (Înainte să de stingă din viață) este titlul sub care Jimmy Nelson a adunat imaginile realizate în cei peste doi ani cât a cutreierat lumea, în căutarea triburilor care-și duc viața la adăpost de pulsul lumilor ”civilizate”, dar care, în ciuda bogăției culturale și a longevității, se află acum în fața pericolului dispariției. Fotografiile lui Nelson, documente de o frumusețe tulburătoare, au fost publicate, de asemenea, și într-o carte, disponibilă pe Amazon, o arhivă a diversității umane sărbătorite prin lentila unui fotograf-explorator. Mai jos, vă invităm să urmăriți o selecție din aceste imagini, care cu siguranță vă va face să meditați, măcar pentru câteva clipe, la locuri îndepărtate, cu oameni care-și duc viețile după cu totul și cu totul alte coduri.
Tribul Huli, Indonezia și Papua Noua Guinee


Tribul Asaro, Indonezia și Papua Noua Guinee

Tribul Himba, Namibia


Tribul Goroka, Indonezia și Papua Noua Guinee


Tribul Kalam, Indonezia și Papua Noua Guinee

Tribul Banna, Etiopia


Tribul Dassanech, Etiopia

Tribul Karo, Etiopia

Tribul Maasai, Tanzania

Tribul Maori, Noua Zeelandă



Tribul Chukchi, Rusia


Tribul Drokpa, India

Tribul Kazakh, Mongolia


Tribul Nenets, Rusia

Tribul Rabari, India


Tribul Samburu, Kenya


Tribul Vanuatu, Insulele Vanuatu

Tribul Mursi, Etiopia

Mai multe imagini din această serie puteți urmări pe site-ul oficial Before They Pass Away, iar mai jos puteți urmări un scurt documentar despre realizarea acestui impresionant proiect fotografic.
Puteți citi și:
De la jungla amazoniană, la triburi africane: Lumi în transformare, văzute de Tudor Vintiloiu
Un trib amazonian a fost măcelărit
Occupy Amazon: 150 de indieni protestează la barajul Belo Monte
4 comentarii
NU înţeleg exact ce este cu cei doi care levitează din fotografia reprezentând Tribul Samburu, Kenya . Sunt prezentate ca fiind fotografii documentare, deci ar trebui să nu fie manipulate. Dacă sunt manipulate, atunci deja vorbim de o viyiune artistică şi mai puţin jurnalistică.
După ochiul nostru, cei doi nu levitează – ci sunt pur și simplu surprinși în săritură.
Recunosc că nu m-am gândit la asta.Poziţiile care le au sunt foarte statice şi naturale. O serie excelentă.
Pingback: Fotografii impresionante cu triburi aflate pe cale de dispariție. GALERIE FOTO | Radio frecventa Sufletului