FOTO Ferentariul copiilor

0

La stația de metrou Eroii Revoluției, stă plantat un indicator pe care scrie ”Ferentari.” Până să-i cunosc pe copiii de la Clubul de Educație Alternativă, nu urmasem indicatorul ăla decât de foarte puține ori. Cum cel mai bine ajungi să cunoști un loc prin oamenii care-l alcătuiesc, i-am invitat pe câțiva dintre copiii alături de care am lucrat la ”Jurnalist în curtea școlii” să-mi facă turul cartierului. Am pornit alături de Alexandra, Ana și Robert să facem împreună un scurt reportaj despre zonele lor preferate, despre amintirile care-i leagă de străzi și clădiri, despre vecinii lor.

Acest articol a fost realizat de Alexandra Militaru (13 ani), Ana Maria Gheorghe (11 ani) și Robert (11 ani), împreună cu Andra Matzal (articol publicat iniţial pe site-ul proiectului nostru “Jurnalist în curtea şcolii”)

Sâmbătă dimineața, străzile cenușii erau îmbăiate într-o ceață subțire, care anunța instalarea unei toamne la fel de cenușii. Am ajuns la Școala 136, unde învață toți trei și unde, după ore, merg la Clubul de Educație Alternativă, să-și facă temele, cursurile de teatru, orele de dans și de educație pentru prevenirea consumului de droguri. Nu era nimeni, în afară de paznicul care, în ghereta lui albă, își bea cafeaua de la dozator. M-am lăsat pe mâna copiilor și, alături de ei, am făcut harta traseului prin cartier: ”Mai întâi mergem la mine la bloc!”, s-a bucurat Alexandra, după care ”mergem la mamaia la bloc, să vă arăt unde au murit trei oameni,” ne-a invitat Robert. La final, ”mergem pe strada mea sau la grădiniță la sora mea”, a propus Ana.

– Uitați o cruce. Pe strada asta, sunt multe cruci. Cred că din cauză că nu prea sunt treceri de pietoni. Chiar așa! Cum am putea face și noi să cerem treceri de pietoni?

– Și semafoare!

– Facem o petiție!

– Cum adică?

– Adică strângem semnături și le cerem autorităților, adică primăriei, să asculte ce vor cetățenii. Știți cine mai e primar la voi în sector?

– Nu! A fost Vanghelie. Auziți, doamna, de ce se spune ”spălare de bani?”

***

– Voi stați aici în Ferentari, unde mulți spun că e periculos. E adevărat?

– Nu!

– Nu!

– Nu! Se spune asta pentru că așa scriu oamenii în ziare, pentru că ei nu au venit să vadă chiar cum e la noi în cartier. Se mai iau unii de mine, dar nu oameni mari. Doar copii.

***

– Am ajuns la mine la bloc. Aici am o amintire urâtă aici la magazin, fiindcă am căzut și acum am o gaură în genunchi. Ia uitați și părculețul! Cel mai jegos părculeț!

– Mai ții minte cum arăta locul ăsta, înainte să fie părculeț?

– Era un câmp mare. Acolo ne jucam. Sinceră să fiu, îmi plăcea mai mult pe câmp.

– Aici în parc  lucrează unchiul meu, e badigard. Dar mai mult stă și joacă remi.

***

– Welcome to Ferentari! Sunt multe graffiti-uri aici. Haideți că vi le-arăt eu!

***

– Eu stau de șase ani în cartier și n-am fost niciodată aici. Nici nu știam că există.

– Voi plecați des din cartier?

– Nu. Cam o dată pe săptămână, poate. Mă mai duc la mall, cu mama și cu tata.

– Eu nici măcar atât. Cu mama mă duc doar până la magazin. Mă mai duc uneori la țară. Vara, mai mergem în Orășelul Copiilor.

***

– Pe câmpul ăsta sunt îngropați mulți câini. Verile trecute, câinii stăteau ascunși în iarbă și, când se duceau copiii să ia mingea, îi mușcau. Așa a murit un băiat aici, mușcat de câine.

***

– Tata-i covrigar!

– Mama-i croitoreasă!

– Și mama! M-a învățat să tricotez. Înainte, a lucrat la cornuri.

– Mama a luat două medalii la croitorie!

***

– Bună ziua, a dumneavoastră e grădina asta?

– Da, eu am grijă de ea.

– De cât timp?

– De 25 de ani.

– Și cum s-a schimbat în anii ăștia?

– În rău, că-mi aruncă ăștia seringi aici printre flori și-mi fac mizerie.

– Și munciți singură?

– Da, că restul vecinilor sunt tineri, au servicii, sunt plecați. Eu sunt pensionară și-mi place. Îmi fac de lucru.

– Ce-ați plantat?

– Lalele, zambile, crizanteme, trandafiri, de toate am. Că-mi plac florile și-mi place să fie curat.

***

– În ce zonă a cartierului ne aflăm aici?

– La B-uri!

– B-uri, nu ghetouri!

– Da’ voi știți ce-nseamnă ghetouri?

– Chiar! Ne-a zis doamna, da’ am uitat.

Urmăriţi restul articolul pe “Jurnalist în curtea şcolii”.


Leave A Reply