FOTO: Cel mai mic carnivor african, în lumina reflectoarelor

0

Mangusta pitică este cel mai mic mamifer carnivor de pe teritoriul african. Habitatul său se întinde pe pajiștile din sudul continentului, dar există și exemplare aflate în grădini zoologice care s-au adaptat vieții de rezervație.

 

Din fericire, mangusta pitică nu este o specie considerată pe cale de dispariție. Micuța carnivoră a găsit mereu resurse de supraviețuire, deși măsoară între 18 și 28 de centimetri și cântărește între 210 și 350 de grame. Blana ei este colorată diferit, de la roșu gălbui la maro foarte închis. Poate trăi și la 2.000 de metri altitudine, iar cel mai adesea este găsită în zone cu movile de termite – locul său preferat pentru odihnă.

Mangustele pitice evită pădurile dese, dar și deșerturile. Sunt întâlnite și în preajma așezărilor umane și pot fi îmblânzite (mai ales cu mâncare). Dieta mangustei pitice se compune din insecte (larve, termite, lăcuste, greieri), păianjeni, scorpioni, șopârle de mici dimensiuni, șerpi, păsări mici și rozătoare. Ocazional, mangusta pitică se ospătează și cu fructe de pădure. Este un animal social, diurn, care trăiește în familii mari, grupuri extinse (până la 30 de indivizi). În grup, se respectă o ierarhie strictă între membrii de același sex, iar conducerea grupului revine celei mai bătrâne perechi.

 

Sursa: Mongabay

Foto: Julie Larsen Maher © WCS

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger