FOTO Ce și de ce citim la toaletă

7

Poți cunoaște gusturile oamenilor în materie de cărți după interminabile discuții sau după cărțile pe care le au la baie. Am cunoscut un pasionat al lecturii de closet care-și comandase chiar o măsuță specială, decupată în jurul pieptului și proptită pe picioare mobile, unde-și păstra Aristotelul, “Critica rațiunii pure” și alte greutăți ale filosofiei. Am văzut toalete cu mici rafturi improvizate, unde se află ultimele titluri de răsfoit în timp ce vizitatorii încearcă să uite de ce se află în primul rând pe closet. Alții recunosc că citesc orice, de la ziare și reviste, la etichetele cosmeticelor și detergenților din baie, însă cei cu fobie de microbi văd în cititul pe colac o amenințare a principiilor igienice.

de Andra Matzal, Dan Sociu, Ionuț Dulămiță

În versiunea fundamentaliștilor, această plăcere e o jignire adusă autorilor ajunși prin cine știe ce împrejurări în apropierea ”tronurilor” anonime. O chestiune de gust și de personalitate, până la urmă, pe care pasionații ca Henry Miller au ajuns s-o transforme în teorie: “Ulise”, zicea el, poate fi cu adevărat savurat doar dacă e citit pe budă.

Ideea de a scrie despre lecturile de closet ne-a venit parcurgând un set de fotografii făcute de Ștefan Botezatu despre cărțile găsite la WC-urile prietenilor: Vonnegut, Proust, Boris Vian & co, lăsați la îndemână pentru momentele în care ne retragem pentru a ne regla conturile biologice. Am deschis mai apoi subiectul cu mai mulți cunoscuți și ne-am mirat să vedem că, deși aproape fără excepție toți s-au declarat cititori de toaletă, foarte puțini au fost dispuși să-și mărturisească public fetișul. După câte s-ar părea, cititul la toaletă este unul dintre acele obiceiuri extrem de intime, păzite și cultivate cu sfințenie în celula igienei personale. Am strâns totuși câteva povești despre ce și de ce copro-momentele de zi cu zi sunt foarte des însoțite de câteva pagini citite pasional sau, dimpotrivă, distrat, atâta doar cât să deplaseze centrul atenției de la miza biologică imediată. Pentru că, potrivit unui studiu atent elaborat, cu vreo câteva sute de subiecți, cele mai răspândite motive pentru care oamenii citesc pe WC sunt să se relaxeze și să uite ce fac în acel moment. Nu întâmplător, cele trei povești de azi sunt scrise de bărbați care, după cum arată aceeași cercetare făcută de Ron Shaoul, sunt predominanți în rândurile cititorilor de colac.

Scriitorul Vasile Ernu, pe colac

Înainte de a face loc istoriilor personale, aflați că mai toate concluziile la care au ajuns gastroenetrologii practicanți ai cititului la toaletă demontează mitul microbului ”ucigaș” ce s-ar ascunde între paginile ziarelor și volumelor din jurul vasului de WC. Cărțile pe care le citim pe budă nu conțin mai multe urme de materii fecale decât telefoanele mobile, de pildă, atâta vreme cât prea puțină lume se spală pe mâini după ce folosește toaleta. De altfel, s-ar părea că materialele absorbante precum hârtia nu sunt foarte prielnice pentru dezvoltarea bacteriilor; dacă v-ați abținut până acum de la răsfoit cărți la baie de teama vreunui focar cu iz literar, nu trebuie așadar decât să vă spălați pe mâini după ce ați terminat treaba și pagina. Nici amenințarea hemoroizilor nu pare să fie suficient de mare pentru a vă împiedica să citiți în siguranță pe tron: potrivit unui medic specialist citat într-un material din Esquire, singura metodă de prevenire cu adevărat eficientă este să folosiți colacul pe post de scaun. După ce v-ați eliberat de toxine, trageți apa și puteți rămâne liniștiți pe colac, până terminați de citit.

Dezmierdări intelectuale

Ștefan Botezatu, arhitect și muzician, spune că nici n-a apucat să tragă apa când l-a trăznit ideea de a aduna fotografii cu cărțile din WC-urile prietenilor. Le face cu telefonul și nu cu vreun aparat personal ”din bun simț – am încercat tot timpul să fiu cât mai discret când fac pozele, în primul rând ca să nu par dubios și în al doilea rând ca prietenii să nu ajungă să-și pregătească cele mai șmechere cărți când vin eu în vizită.” Mai jos, puteți citi despre propria experiență ca cititor de toaletă.

Foto: Ștefan Botezatu

Pe la 12-13 ani eram într-un trip în care mi se părea că timpul petrecut pe WC este pierdere de vreme, pe lângă faptul că te pune într-o postură degradantă pentru o ființă care vrea să se desprindă de regnul animal. Aveam impresia că pe ferastra pătrată deschisă sunt privit din îndepărtări de ochiul invizibil al unei civilizații extraterestre care se amuză pe seama mea. Totuși, era camera cu cel mai mic geam – ăsta a fost motivul pentru care tot în budă am avut și primele experiențe de ejaculare solitară. Mă zăvoram în acest sanctuar și hop! scoteam de sub tricou una-două reviste Mayfair, Penthouse sau Playboy pe care le primise tata din străinătate. Când nu puteam să le șterpelesc fără să fiu văzut de ai mei mă mulțumeam cu picioarele de gazelă de pe ambalajele de ciorapi de damă sau chiar, o dată, cu fotografia întregului colectiv pioneresc din clasa a patra, de unde mă privea semeț Roxana în uniforma ei de șefă de detașament, inconjurată de toţi colegii. Asta făceam înainte să citesc literatură serioasă pe WC.

Nu am citit niciodată în aceste sesiuni pe tron o carte intreagă. Îmi aduc aminte că mi-a spus mama odată să nu citesc în timp ce mănânc şi am dedus că nu e ok să citeşti nici atunci când te caci. Aşa că în WC nu se poate numi că am făcut altceva decât o „răsfoire” prin culegeri de cugetări şi eseuri, dintre care unele mi s-au lipit de suflet si au stat cu lunile pe etajeră alături de hârtia igienică: „Gog” al lui Papini, Čapek – “Cartea apocrifelor”, „Seratele muzicale” ale lui Iosif Sava sau „Pe culmile disperarii” – de fapt asta a şi rămas singura mea aprofundare a lui Cioran.

Insomnia pe closet
Pentru Miron Ghiu, jurnalist, cititul pe budă e ”un meme al vremurilorși un sport practicat dintotdeauna, în care i-au ținut companie articolele din New Scientist sau textele clasicilor.

Pot spune că am crescut citind pe closet. De când mă închideam în baie cu S.F.-uri până azi, când rulez des revistele și cărțile din băile prin care trec, au trecut câteva zeci de ani. Dacă nu citesc pe hârtie sigur scriu vreun sms, îl sun pe prietenul cu care petrec pe closet, vorbind la telefon, multe zeci de minute zilnic sau testez vreun gadget. Am citit în baie tone de literatură, pusă pe raft, organizat, și ani de Wired sau New Scientist și iubesc băile în care putrezesc pe jos, între wc și cadă, istorii ale romanilor amestecate cu bucăți de Plutarh și de Dante.  Cea mai mișto senzație de bibliotecă old-school și organizată cu rigurozitate aproape academică am avut-o în baia lui Andrei Gheorghe, care are un adevărat cult pentru cititul în baie și o canapea instalată separat, cu acces la rafturi. Abia aștept closetul cu internet afișat holografic și cu o Siriancă deșteaptă, care să ia și notițe, unde ultima literă printată e pe hârtia electronică, pe atunci mult mai igienică. Titlul meu preferat încă de pe acum, pe care l-am (re)citit la refuz: “Istoria Insomniei”.

Nu poţi citi “Pasărea Spin” pe budă decât dacă eşti anarhist

Colegul nostru Ionuț Dulămiță l-a provocat la o discuție despre lecturile de toaletă pe Marius Cosmeanu, sociolog, jurnalist și cititor împătimit. Am aflat despre paradisul american al băilor bibliofile, despre cultura generală făcută la budă și despre ce cărți ar recomanda pentru privată. Sau publică.

Marius Cosmeanu: Ştii storyul ăla cu buda britanică vs. cea turcească? Când bunicul [sau tatăl]lui Nemoianu s-a dus la Bucureşti ca proaspăt deputat de Timiş. Era prima oară când mergea în Regat, şi, prin Mehedinţi, l-a trecut treaba mare sau mică, nu reţin :), și a coborât din tren, a mers la locul cu pricina şi când a văzut buda turcească s-a întors la Timişoara, a renunţat la deputaţie. Aşa, întreabă-mă, jurnalistule 🙂

Ionuţ Dulămiţă: Ce ai de citeală prin budă?

Cultura mea generală, miezul ei: Winnetou, Wittgenstein, din astea. Dar asta a fost cândva, când timpul era timp. Acum, doar versiuni demo: reviste, mai exact, articole, chestii FFW. Alo?

Păi te ascult.

Păi ţi-am răspuns. Poate mai ai intrebări…

Păi ce reviste? Şi ce fel de articole?

Păi ce am prin casă: Newsweek, National Geo, Wired, Time, uneori G2 și New Yorker, plus ungureşti. De la mama lor. A, şi Caţavencu! Mă rog, Caţavencii… Citesc chestii care pot fi gătate în timp util la locul faptei. Feature-uri, doar la şemineu sau când fac baie, de regulă iarna. Adică iarna citesc și când fac baie 🙂  A, stai să fac o paranteză, să îţi povestesc despre cea mai cultă budă pe care am văzut-o ever, în State. Eram în Seattle. Fuseserăm invitaţi în casa unui artist. Casa, cam măricică, avea vreo… nush, 15 încăperi. Fiecare cu un design total diferit de restul, de la lumini, la mărimi şi epoca pe care o reprezentau/sugerau. Într-una dintre ele, erau scări mari, covoare, sculpturi egiptene din vremea lui Ramses&Co. şi acareturi din perioada aia. În alta, mult mai mică, un soi de fumoar, cam 3/4 m, era o canapea cât lungimea camerei,  pe o parte, şi, pe cealaltă, acvarii, pe tot peretele. Singurele lumini erau cele din acvarii. Şi peştii. Şi tu, fumând una, alta… Era apoi o cameră vântătorească, cu o masă din lemn masiv, neprelucrat, unde se servea masa, bună pentru 30-40-50 de persoane. Uriașă oricum, în sens american. Apoi, o sală de 15/8 m, cu o piscină super mişto, lungă cât camera. Acolo, singurele lumini erau spoturile din fundul bazinului. Pe la mijlocul lui era o placă din sticlă groasă care separa piscina în două. În partea de jos erau obiecte de artă, superbe, din sticlă colorată, suspendate parcă, dar fără apă, iar deasupra plăcii, apa, pentru scăldat. Pe margini, lumânări și loc pentru cocktailuri, scrumiere etc. De vis, huzur american. Loc de relax şi de desfrâuri cu program redus. În toată întortochiala asta eclectică, era o bibliotecă. Reda exact mood-ul bibliotecilor săteşti, hai, orăşeneşti, din anii ’80, din România. Cărţi ieftine, gen Biblioteca pentru Toţi, cu rafutri exact ca la o bibliotecă de-a noastră, de la țară. Era ca un labirint. Şi în labirintul ăsta, undeva, ascunsă, era o budă. Englezească, of course. Îți lua ceva vreme până o descopereai dacă era prima oară când intrai în bibliotecă. Dacă situația nu era scăpată de sub control, pe drumul până la budă puteai căuta o carte, o revistă, un album foto, ca să fie pe placul și pe mood-ul de moment. Puteai citi ce voiai. De la F. Cooper, la Allen Ginsberg ori Yourcenar. Ideea mi s-a părut demenţială. Buda era într-un colţ, printre rafturile alea de peste trei metri. Pe jos erau covoraşe din alea făcute din fâşii colorate de pânză reciclată, de care mai vezi la noi pe la ţară sau în cartierele dormitor.

Cât stai de obicei pe budă? În medie.

Nush, nu am ţinut niciodată evidenţa. Cred că mai puţin decât la spălatul pe dinţi 🙂 Depinde. De regulă, mi se întâmplă dimineaţa. Şi atunci sunt grăbit, deci sabotez puţin natura. De citit, citesc în afara programului, adică seara sau în weekend. Și îndeosebi iarna, cum spuneam. Cred că e sezonier dependentă activitatea asta. Şi când citesc, îmi cam pierd noţiunea timpului. A, uneori mai joc și şah, pe telefon. Pentru a alunga monotonia activităților complementare 🙂 Nu știu dacă știi :), dar o partidă de șah  durează uneori și mai mult de o oră, chiar două. Şi în timp ce joc, dacă trebuie să merg la budă, iau telefonul cu mine şi continui partida. Vorbesc de treaba mare, lol. Dar nici pe budă nu stai secole, că îţi amorţesc toate. Citesc, în ultima vreme, când vreau „ruperi de ritm”, atunci când îs băgat prea tare într-un task [scriu un articol, lucrez la un proiect etc.]. Vorba vine, fac o pauză, să îmi limpezesc ideile sau să sintetizez şi citesc ceva din cu totul alt registru decât cel în care eram înainte de a deschide ușa la baie.

Dar de ce pe budă? Poţi ieşi pe balcon, la o ţigară.

Păi pe budă atunci când se nimereşte să fie pe budă. Sigur că poți reflecta și pe balcon, și când ieși la plimbare, în autobuz, practic, oriunde, inclusiv între perne. Cred că buda e doar unul dintre hardware-urile pentru momente din astea, de rupere de ritm. La fel și cu cititul, citesc şi în alte spaţii, în tren, în metrou, în căpița de fân, ca să numesc și locul ideal. Uite, în studenţie citeam mai mult pe budă, pentru că aveam mai mult timp. Am și amici care citesc mult pe budă pentru că au o problemă fiziologică cu exerciţiul ăsta, adică le trebuie timp mult – 15, 20, 30 de minute sau mai mult. Şi atunci, citesc oarecum obligați, de nevoie, ca să nu se plictisească [deși, nu-i așa?, doar proștii se plictisesc, spunea Bacovia :)]. Cred că mă înscriu în segmentul care stă o perioadă de timp normală, firească pe budă, deşi nu am statistici despre durata medie de defecare la bărbaţii albi, români, heterosexuali şi nu mai ştiu cum spunea domnul acela cu papillon de a sărit zilele trecute Victoraș Plagiantul la gâtul lui. A, creștini ortodocşi. Cred că sunt banal din punctul ăsta de vedere [sic], adică stau la toaletă cât stă tot românul. Şi citesc pentru că e un timp mort, sau a sort of, concluzionez eu, acum, discutând cu tine. Nu am stat să filosofez despre asta. Poate scrie Cărtărescu o carte: De ce citim pe budă. Sau o trilogie 🙂

Ultima întrebare. De ce preferi reviste şi nu cărţi?

Păi, probabil pentru că o carte te poate întinde nepermis. Și cum nu mai avem atât timp pentru plăceri… Adică, pe mine cel puţin, mă ia valul și nu prea las baltă o idee sau o scenă dintr-o carte care mă cucerește sau ma intrigă, merg cu ea până la capăt. Și asta, uneori, poate dura, deci e un risc major 🙂 Cred că avem un soi de mecanism preventiv în noi. Citești cărți mai ales când ai timp la dispoziţie sau eşti în vacanţă. Uite, ca să revin la primul răspuns, dacă citeşti premoniția lui Winnetou dinaintea morții sale, nu poţi lăsa cartea din mână până nu termini capitolul. Pentru un om normal e imposibil. Și asta durează. Cred că aici e cheia. Un articol nu e riscant de lung pentru budă. Şi chiar de e lung, riscul să fie atât de captivant încât să nu îl poţi lăsa pentru next time e mai mic. Zic şi io, na, analiticos de moment. Iar buzile sunt spații în care nu poți citi orice. Bunăoară, nu poți citi Pasărea Spin pe o budă numai dacă eşti anarhist. Cum să plângi pe o budă? 🙂 The medium is the massage, vorba canadianului, cred că ăsta e secretul și în cazul acesta, adică nu e totuna unde citești, unde asculți muzică etc. Uite, literatură pentru tron: Sven Hassel, chestii cu Micuţu, comandouri etc., sau schiţele lui Caragiale. Sau Hasek. A, să nu cumva să uit: Puric! Dan Puric. Pe el l-aş citi pe budă, pe una publică, pentru că e un simbol al nostru, mântuitoriu și din cale afară de național.

Mai jos puteți urmări o serie de imagini realizate în băile prietenilor pentru care toaleta devine aproape zilnic bibliotecă.

Raftul de closet al scriitorului Bogdan-Alexandru Stănescu

Foto: Ștefan Botezatu

Foto: Ștefan Botezatu

Foto: Ștefan Botezatu

Ultima lectură de pe tronul jurnalistului Vlad Ursulean

Nu mai mult de 1 capitol. Capacul îi aparţine poetului V. Leac

Foto: Ștefan Botezatu

Foto: Ștefan Botezatu

Foto: Ștefan Botezatu (volumul din imagine este ”Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș)


7 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger