Proiectul Pallet House (casa din paleţi) a fost gândit, iniţial, de către designerii de la I-Beam Design (SUA) pentru refugiaţi care se întorceau în Kosovo, după război, ca adăpost temporar. Prin reciclarea paleţilor, care se găsesc peste tot în lume, se pot ridica astfel de căsuţe oriunde. Dincolo de scopul iniţial al proiectului, modelul de casă din paleţi poate fi oricând folosit pentru o cabană la munte sau loc de cazare pe lângă o pensiune ori în regiuni în care altfel de construcţii ar fi mai dificil de realizat.
Echipa de la I-Beam Design consideră că 84% din refugiaţii din întreaga lume ar putea fi adăpostiţi în case de acest fel, construite cu paleţii folosiţi numai de SUA într-un singur an. Mai exact, 33 de milioane de refugiaţi şi-ar putea găsi un adăpost mai bun decât un cort, susţin designerii casei. Şi, practic, oricine poate construi o astfel de casă, fără experienţă în tâmplărie; în plus, este foarte ieftină şi se poate ridica într-o singură zi. Modelul este simplu şi flexibil, în ceea ce priveşte configurarea spaţiului interior – practic, casa poate fi compartimentată în funcţie de numărul de oameni care ar urma să locuiască în ea. Iar materia primă pentru construcţie este uşor de obţinut.
În plus, casa poate fi îmbunătăţită, după dorinţă şi imaginaţie, cu alte materiale reciclate; de asemenea, i se pot adăuga instalaţii electrice, de încălzire ori răcire sau chiar acces la apă curentă. Pentru cei „mai puţin pricepuţi”, designerii de la I-Beam Design au conceput un pachet cu instrucţiuni de instalare a casei (contra cost – 75 de dolari), cu planuri în format pdf, secţiuni, fotografii, diagrame şi o listă de necesar de materiale şi unelte. Însă în cazul celor mai pricepuţi, casa poate fi făcută fără a achiziţiona respectivul set de instrucţiuni.
Mai multe detalii: I-Beam Design
Sursa şi foto: I-Beam Design
Puteţi citi şi:
Casa pe catalige, cu grădină dedesubt
Cum să ridică o casă din saci cu pământ
Căsuţa din poveşti, ecologică, independentă energetic
FOTO Arată ca o schiţă, dar este chiar mobilier utilizabil
Fascinaţia meşteşugului: poveşti spuse pe linguri de lemn
Un profesor de ştiinţa mediului s-a mutat într-un tomberon