FOTO Casa dinăuntrul bolovanului

0

“Ascunsă la vedere”, în Alpii elveţieni, această bucată de stâncă este de fapt o casă mică, gândită şi realizată de firma Bureau A din Geneva. Ascunsă la vedere, pentru că piatra se află într-un peisaj plin de bolovani. Căsuţa inedită a fost inspirată din scrierile lui Charles-Ferdinand Ramuz.

 

 

Înăuntrul bolovanului se află un spaţiu dotat cu toate cele necesare adăpostirii: pat, masă, sobă, dar şi un birou. Întreaga construcţie este, de fapt, din lemn şi acoperită cu ciment, făcută să arate ca un bolovan (nu este săpată şi amenajată direct în stâncă). Adăpostul a primit numele Antoine şi a fost amplasat într-o zonă stâncoasă din peisajul montan elveţian, unde nici nu poate fi distins, de la distanţă, între celelalte roci.

Construcţia adăpostului (casei miniaturale) a durat şase săptămâni şi realizarea sa este inspirată, după cum spuneam, de scrierile autorului elveţian Charles-Ferdinand Ramuz, mai cu seamă de romanul Derborence, unde este descrisă o cădere masivă de roci care a acoperit păşunile văii Lizerne în anul 1714. Personajul principal al romanului, Antoine, supravieţuieşte timp de şapte săptămâni sub pietre, înainte să reuşească să se întoarcă în satul său.

Casa Antoine poate servi ca adăpost unei persoane pierdute prin munţi sau drep cămin unei persoane care caută singurătate şi linişte, cel puţin pentru o perioadă. De multe ori, cei care trec pe lângă ea nu realizează ce este, de fapt, scrie site-ul Inhabitat, care prezintă şi galeria foto pe care o puteţi vedea mai jos:

 

stire 23 dec bolovan 2

stire 23 dec bolovan 3

stire 23 dec bolovan 4

stire 23 dec bolovan 5

stire 23 dec bolovan 7

stire 23 dec bolovan 8

stire 23 dec bolovan 9

stire 23 dec bolovan 11

 

stire 23 dec bolovan 6

 

stire 23 dec bolovan 10

 

Surse: Bureau A, Inhabitat

Foto: ©Dylan Perrenoud, IH

 

Puteţi citi şi:

FOTO Nautilus – casa în formă de melc uriaş

Casa construită numai din uşi şi ferestre reciclate

FOTO Casa din stâncă

Case construite în bolovani, care rezistă de sute de ani

Căsuţa din poveşti: ecologică, independentă energetic

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger