Pe Cosmin Bumbuț, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi români ai momentului, l-ați mai întâlnit pe TOTB, când ne-a povestit despre Cuba Continuă, albumul realizat împreună cu jurnalista Elena Stancu. De data asta însă, l-am invitat să ne vorbească în imagini și scurte explicații despre Bumbata, cea mai recentă carte a lui, publicată în ediție limitată în urma unei campanii de crowdfunding și recompensată de curând cu Premiul pentru carte-obiect, în cadrul Concursului Național de Design de Carte.
Repetiţie pentru piesa de Crăciun, în sala de clasă a şcolii din incinta penitenciarului. Spectacolul a avut loc în biserică. Costumele au fost făcute de deţinuţi.
Dincolo de copertele Bumbata, se deschide o lume la care cei mai mulți dintre noi nu avem acces decât prin imaginație sau prejudecăți: închisoarea. Albumul e o călătorie fascinantă în viața deținuților de la Aiud, documentată fotografic între 2005 și 2008, călătorie pe care, odată începută, nu o mai poți opri până la ultima pagină și fotografie.
Câștigându-le încrederea oamenilor care-și reconstruiesc lumile în spatele zidurilor, fără pic de ton moralizator, în schimb cu un simț acut al contrastelor, al ironiei și al constantelor general umane, Bumbuț adaugă imaginilor și fragmente din însemnările deținuților, poezii ale lor și cugetări de dincolo de gratii, într-un document unic. Parcurgându-l, te cufunzi fără să simți în întimitatea lumii strict masculine a penitenciarului, care își creează propriile reguli și legi, propriile coduri și propriile valori. Mai mult decât un album obișnuit, Bumbata – cuvânt care, în argoul deținuților, înseamnă ”închisoare” – spune o poveste legată în imaginile fotografului și mostre din creațiile condamnaților, care împreună scot la iveală niște sensibilități pe care cu greu le-am fi intuit în celulele unei închisori. ”Am cunoscut multe feluri de oameni în închisoare,” scrie fotograful la finalul cărții. ”Nu i-am întrebat niciodată pentru ce erau acolo pentru că n-am vrut să mă-ncarc cu o poveste care m-ar fi făcut să-mi judec subiecții.”
Fotografia asta e făcută în biblioteca Penitenciarului Aiud. Deţinuţii de la Maximă Siguranţă nu aveau voie să iasă din celule decât cu cătuşe la mâini şi însoţiţi de mascaţi. Oriunde mergeau – la biserică, medic, bibliotecă sau pe terenul de sport – mascaţii îi însoţeau, apoi le scoteau cătuşele şi-i supravegheau de afară. Următoarea fotografie e din biserică, iar unul dintre mascaţi intra din când în când ca să verifice dacă totul e OK înăuntru.
”Am fost martor la multe întâpmplări vesele, triste sau absurde pe parcursul acestui proiect,” povestește Cosmin Bumbuț în Bumbata. ”Am jucat fotbal cu condamnații și biliard cu cadrele. În timp ce fotografiam, înainte de Crăciun, pregătirile pentru o piesă de teatru, unul dintre actorii-deținuți a fost dus la stomatologie pentru o extracție. După ce i-a trecut durerea mi-a zis că, de fapt, nu i s-a scos măseaua care îl durea. Am asistat și la reinterpretarea lucrării lui Van Gogh, Floarea Soarelui: doi deținuți pictau, adică făceau reproduceri după albume. I-am însoțit pe cei doi pictori la vernisajul lor din oraș, unde am mers cu mașina blindată a penitenciarului. Gardienii și-au făcut cruce când am cerut să stau cu deținuții în dubă, în spate, și a trebuit să dau încă un telefon la București și să primesc permisiunea.”
Unii deţinuţi aveau animale de companie. Am văzut până şi un iepuraş în penitenciar. Pisica asta era pet-ul camerei 365. A murit călcata de unul dintre deţinuţi care, la apelul de dimineaţă, a sărit din patul de sus exact pe ea.
În camera asta stăteau doi deţinuţi. În timp ce-l fotografiam pe unul dintre ei, mi s-a făcut cald şi, cu geaca în mână, căutam din priviri un loc unde s-o agăţ astfel încât să nu-mi intre în cadru. Mă uitam nehotărât în jur de ceva vreme, când celălalt deţinut mi-a zis: „Dom’ şef, poţi să laşi geaca oriunde, asta nu e cameră de hoţi, e de criminali“.
În timp ce le făceam fotografii pe care să le trimită acasă familiilor, mi s-a întâmplat să leg nişte serii de portrete involuntare, cum ar fi acestea în care se pozau cu cel mai bun tricou din cameră sau cu cea mai frumoasă pereche de ochelari de soare.
Portret de grup în camera 365. Pe cei de aici i-am fotografiat mai multă vreme şi începusem să mă înţeleg foarte bine cu ei. Cel din primul plan a ajuns aproape dublu după doi ani de tras la fiare la sala de forţă din închisoare.
Poşta Română. Aproape în fiecare seară era adusă de la poarta închisorii o cutie poştală mobilă, pe roţi. Era plimbată pe holurile închisorii pentru cei care aveau scrisori de trimis.
La duş. Dacă mai ţin bine minte, se făcea duş de două ori pe săptămână. Unele camere mai mici aveau sală de baie proprie. Deţinuţii îşi aduceau apă caldă de la duş cu găleţile ca să-şi poată spăla hainele în cameră.
Unul dintre deţinuţii tatuaţi pe faţă discutând cu un gardian. Era şi pictor în timpul liber.
Pricu şi soţia lui la eliberarea din închisoare. În ultimul an, am aflat că Pricu, unul dintre deţinuţii pe care i-am fotografiat mai mult, se va elibera. Am vorbit cu el şi a fost de acord să stau cu el în ultimele lui două săptămâni petrecute la Aiud şi să-l însoţesc acasă, la familia lui, în ziua eliberării. Singurul lucru cu care a ieşit din închisoare a fost cartea Confesiunile unui cap al mafiei.
Cosmin Bumbuț s-a născut în 1968 la Baia Mare și a urmat Facultatea de Jurnalism din București, iar mai târziu Academia de Teatru și Film, secția Imagine de film și TV. Lucrează de aproape 20 de ani ca fotograf independent, multe din fotoreportajele sale sau din pictorialele de modă fiind publicate în reviste ca Elle, Marie Claire, Tabu ș.a.m.d. A realizat, de asemenea, fotografie, publicitară pentru campanii ale unor firme ca Vodafone, ING Bank, Procter & Gamble, Coca Cola etc. Alături de Silviu Ghetie a înființat grupul fotografic 7 zile, iar în 2009 a lansat revista de artă și cultură vizuală Punctum. Printre premiile primite până acum se numără distincții primite la International Competition for Print Advertising and Design și B&W Spider Awards, unele dintre portretele de la Aiud primit International Photography Award în 2006. A avut expoziții de fotografie în multe orașe din România, precum și în Amsterdam, New York, Luxemburg, Napoli ș.a.m.d. Este autorul albumului Transit (Humanitas, 2002), desemnat Cartea de Arta a Anului de Asociația Editorilor Români, co-autor al proiectului 7 Zile – 7 Ani in Maramures (Humanitas, 2007), iar alături de Elena Stancu a publicat Cuba Continuă (ART, 2012).
Puteți citi și:
FOTO Viață, moarte și miracole cu Michele Bressan
FOTO Pe drum, la Marea Neagră, cu Petruț Călinescu
FOTO De la jungla amazoniană, la triburi africane: Lumi în transformare, cu Tudor Vintiloiu
FOTO Din colonii muncitorești, în Piața Taksim. Visele prin obiectiv ale Ioanei Moldovan
FOTO Pe drum cu fotojurnalistul George Popescu: De la Universitate, prin Petrila, până în Sahara
FOTO Mihai Barbu: 11 ani de fotojurnalism în 8 imagini
FOTO Povești cu oameni și locuri din foste orașe industriale, cu Ioana Cârlig