FOTO Bucureştiul văzut de la ultimul etaj

Ştefan Tuchilă are 33 de ani, iar din 2004 a început să construiască o arhivă de imagini proprii ale Bucureştiului văzut de la înălţime. Arhitect, fotograf de arhitectură şi, când timpul îi permite, jurnalist de arhitectură, Ştefan a urcat până acum la ultimul etaj din 180 dintre cele mai înalte clădiri din Bucureşti, de unde documentează minuţios transformările oraşului, dinamica lui mai puţin vizibilă de la nivelul ochiului obişnuit cu perspectiva străzilor şi a bulevardelor bătute la pas.

Interviu de Andra Matzal

Fotografii de Ştefan Tuchilă

În spatele Ultimului etaj, proiect pe care arhitectul bucureştean vrea să-l continue cât timp va fi capabil să urce pe clădiri, se află un volum considerabil de muncă, atâta vreme cât Ştefan joacă rolurile de explorator, negociator (cu cei care administrează clădirile), fotograf, cartograf, arhivist şi observator. După mai bine de 10 de ani de când a început să scrie istoria vizuală a oraşului văzut de la înălţime, Ştefan poate spune că “haosul este singurul element coerent din București.”

Când ai început proiectul Ultimul etaj şi de unde interesul pentru Bucureştiul văzut de deasupra?

Nu mă interesează neapărat Bucureștiul văzut de deasupra, cât Bucureștiul în general. Am început să-l fotografiez de pe acoperișuri pentru că simțeam nevoia să mă distanțez de contactul direct de la nivelul străzii și aveam nevoie de o nouă perspectivă. Continui s-o fac pentru că sunt fascinat de oraşull văzut de la înălțime și mă bucur că pot astfel să-l arăt și altora. De aceea, spun foarte des că Ultimul Etaj nu este un proiect de fotografie, ci un proiect de explorare/cartare a orașului. Fotografia nu este un scop final, ci o metodă – mă interesează să înțeleg și să explic și altora ceea ce văd, nu numai să produc niște imagini frumoase sau spectaculoase.

Explorarea de la înălțime a început în 2004, în cursul uneia dintre plimbările mele bucureștene. Am intrat într-o clădire, interesat de niște detalii de arhitectură, şi am ieșit cu ideea că trebuie să urc cât mai des la ultimul etaj. Proiectul continuă și astăzi și îmi ocupă o mare parte din timpul petrecut la București. Nu am de gând să-l abandonez, fiindcă îmi doresc să pot observa evoluția orașului de la înălțime.

Câte fotografii din câte locuri din Bucureşti cuprinde acum arhiva ta?

În momentul de față, mă aflu la 180 de clădiri vizitate şi sper să pot aduce acest număr la 200, până la sfârșitul anului. Numărul de fotografii este mai greu de estimat: fotografiile se numără în zeci de mii, panoramele în sute și giga-panoramele (imagini cu o rezoluție foarte mare) în zeci. Ceea ce este sigur e că dosarul Ultimul Etaj ocupă pe moment peste 2 Tb (aproximativ 2000 de Giga). Fiind un proiect de explorare și cartare a orașului, o mare parte din lucrul la Ultimul Etaj este dedicat selecției, clasificării și arhivării imaginilor. Cum timpul este însă limitat, acest proces este încă neterminat și este foarte greu să dau cifre exacte.

De regulă, în Bucureşti, există precauţii pentru ca oamenii să nu poată ajunge la ultimele etaje / pe acoperişurile clădirilor.  Ai avut nevoie de aprobări pentru a face fotografiile? Ai avut şi parte de dificultăţi în a ajunge la înălţime?

Întrebarea pe care o primesc cel mai des este „cum faci să ai acces?”. Având în vedere că majoritatea acoperișurilor bucureștene sunt închise într-un fel sau altul, nu este un oraș simplu de explorat de la înălțime. În acelaşi timp, Bucureștiul nu oferă foarte multe locuri publice din care orașul poate fi observat de sus, le astfel de locuri le putem număra pe degetele unei mâini. În munca desfășurată pentru Ultimul Etaj, obținerea accesului este una din parțile cele mai dificile din proiect și implică o investiție enormă de timp.

Acest proces este deopotrivă interesant, căci îmi permite să interacționez cu oameni diverși, de la femeia de serviciu a blocului, până la directori de corporații. Am avut astfel parte de experiențe plăcute, cu oameni interesați să afle mai multe despre București sau care pur și simplu își depășesc anumite rezerve și ies din zona de confort propriu, pentru a mă ajuta să urc. Există și destule experiențe mai puțin plăcute, completate cu acuzații că aș fi un hoț, escroc, sinucigaș (o tematică ce revine din ce în ce mai des) sau pur și simplu refuzuri bazate pe argumentul „dar cine ar vrea să vadă fotografii cu Bucureștiul?”.

Din fericire, în ultimii ani proiectul a devenit relativ cunoscut și am parte de atitudini foarte pozitive din parte multor oameni care lucrează în mediul corporate, unde accesul a devenit din ce în ce mai ușor de obținut. Ca totul să fie perfect, ar trebui să devin cunoscut și în rândul administratorilor de bloc, lucru care m-ar ajuta enorm.

De altfel, dacă printre cititorii acestui articol se afla cineva cu timpul și dispozitia de a mă invita pe un acoperiș, accept cu cea mai mare plăcere.

Care sunt cele mai înalte puncte din Bucureşti de la care ai fotografiat? Ai observat pattern-uri în ţesutul urban, în ceea ce priveşte variaţiile de înălţime?

Am fotografiat orașul din aproape toate clădirile sale cele mai înalte. Dacă ar fi să cităm rapid trei locuri din Top 3, acestea ar fi Sky Tower, Bucharest Tower Center și Turnul IFMA (de ascensoare). Am și clădiri care se află pe ceea ce eu numesc „lista roșie”, locuri în care încerc să ajung de ani întregi, fără un succes evident, cum ar fi Turnul de Parașutisti. Dar voi ajunge și acolo, reușesc întotdeauna să găsesc o cale și să conving pe cine trebuie.

Urmărind harta Ultimul Etaj, e destul de evident că cele mai multe clădiri înalte sunt în centru și în nord. Înălțimea clădirilor are o legatură directă cu prețul terenului, ceea ce a făcut ca majoritatea punctelor înalte să se dezvolte în jumătatea de nord a orașului. Totuși, punctul cel mai înalt nu este neaparat o condiție sau garanția sigură a unei priveliști perfecte. Un bun exemplu ar fi clădirea Radiodifuziunii, care deși este cea mai înaltă clădire la nivelul cartierului său, este departe de a putea fi încadrată în categoria “clădiri înalte”.

Este foarte greu de comparat nordul cu sudul sau estul cu vestul orașului, căci fiecare bucățică din București are particularitățile ei. În linii mari și simplificând enorm, panoramele din nordul orașului sunt mult mai aglomerate și mai complexe, prezintă multe straturi istorice care se ciocnesc și se suprapun (presiunea imobiliară nu e un element asociat numai perioadei post ’89, era un fenomen bine cunoscut și in anii 30). Odată ce ai șansa să găseşti o clădire înaltă în zona de sud, perspectivele sunt cu mult mai aerisite și se compun de obicei în crescendo, regimul de înălțime urcând treptat către zona de nord.

Un capitol particular sunt cartierele de blocuri construite începând cu anii ’70, în mare parte caracterizate de o înălțime unică. În aceste cazuri, este foarte greu (dar nu imposibil) de găsit o clădire care să-ți ofere o perspectivă generală asupra locului. Nu e vorba, aşadar, că nu ar exista zone fără clădiri înalte, problema este că toate au cam aceeași înălțime.

A evoluat în vreun fel peisajul de la înălţime, cât timp a durat documentarea ta? 

Evoluţia Bucureştiului, deși uneori avem de-a face cu o involuţie, este unul din interesele primare ale proiectului. Ultimul Etaj este, în primul rând, un proiect de explorare și cartare sistematică a orașului, unul din interesele lui principale fiind să ofere o analiză comprehensivă a modificărilor și transformărilor țesutului urban bucureștean.

Astfel, am realizat deja mai multe serii care pun în evidență schimbările petrecute în ultimii ani la București. Orașul face parte dintr-un grup „select” de orașe care îți oferă posibilitatea de a realiza imagini „de arhivă” în decursul a câțiva ani.  Motiv de bucurie pentru unii dintre locuitorii săi sau de întristare și revoltă pentru alții, orașul este alterat și marcat puternic în fiecare zi de o forță cu mult mai greu de identificat decât cauzele precedentelor schimbări majore din istoria Bucureștiului.

O parte din imagini au fost deja prezentate in expoziții, altele pot fi găsite într-un album dedicat, “Comparații”, disponibil pe pagina de Facebook a proiectului, iar altele sunt în lucru. Dacă ar fi să citez unele din schimbările majore fotografiate de la înălțime, aș cita Buzeştiul și Hala Matache, Moara lui Assan (care rămâne unul din subiectele mele favorite, o urmăresc de mult timp), Arena Națională, turnul Cathedral Plaza, Teatrul Național. Pentru TNB pregătesc o prezentare mai specială, caut cadrul potrivit în acest moment, am avut privilegiul să îi urmăresc schimbarea la față din 2008 până acum.

Cum ai descrie Bucureştiul de la ultimul etaj, cu ochiul unui arhitect? Care ar fi elementele care ţi se pare că-l caracterizează cel mai bine, văzut din perspectivă?

Am incercat să găsesc de multe ori regula care guvernează dezvoltarea Bucureștiului și am terminat prin concluzia că haosul este singurul element coerent in București. Sună ciudat, dar acesta este pentru mine specificul Bucureștiului: fiecare epocă a încercat să șteargă și să se impună în fața celor care modelaseră deja țesutul urban. Rezultatul este că orașul, fie că este privit de la sol sau de pe acoperișuri, este o colecție de rupturi, contraste, întâlniri violente, relațiile intre două clădiri vecine fiind deseori conflictuale.

De la blocurile moderniste care se ridică amenințător peste căsuțe cu un nivel, trecând prin suprapunerea absurdă a tramei comuniste peste cea a țesutului vechi și ajungând la goana după înălțime începută în anii 2000, aproape nimic nu poate fi definit ca „tranziție armonioasă” în topografia urbană a Bucureștiului.

Spun toate aceastea fără a pune o etichetă negativă: de multe ori aceste întâlniri au generat niște imagini fantastice și sunt parte o integrantă din șarmul Bucureștiului. Din păcate, sunt și multe alte rupturi care au mutilat definitiv orașul și vor fi extrem de greu de reparat. Mă gândesc în particular la ansamblul Casei Poporului și la multe alte intervenții punctuale din ultimii 20 de ani, ce au distrus piese valoroase de patrimoniu, pentru a le înlocui cu o arhitectură speculativă.

Şi ar mai fi ceva, un lucru chiar amuzant – singurul tip de țesut urban care a rămas astazi “coerent” și relativ omogen este cel al operațiilor de locuințe din anii Epocii de Aur. Plus dezvoltările copy-paste din cartierele nou construite în nordul orașului. Exact tipurile de țesut urban care sunt deja problematice, generatoare de probleme atât la nivel social, cât şi urban și care vor fi și mai complicat de rezolvat în viitor.

Care ar fi câteva dintre punctele tale preferate de pe harta Ultimul etaj şi de ce?

Este foarte complicat să găsesc niște clădiri preferate, dar dacă trebuie să dau câteva exemple acestea ar putea fi:

– Turnul IFMA (de ascensoare): pentru că găsesc această clădire fascinantă, atât ca funcțiune, cât și ca prezență în skyline-ul Bucureștiului. În plus, mi-a oferit de mai multe ori niste perpective fantastice cu orașul de la ultimul său etaj.

– Hotelul InterContinental: probabil clădirea unde am fost de cele mai multe ori pentru Ultimul Etaj, de vreo 20 de ori. Îmi place foarte mult să urc acolo, pentru că oferă perspective foarte largi la 360 de grade, acoperind o mare parte din centrul Bucureștiului.

– Cel mai înalt bloc de locuințe de pe Lascăr Catargiu, pentru că am întâlnit acolo un domn foarte simpatic, care m-a acompaniat timp de câteva ore într-o ședință foto la înălțime, punctată cu discuții și dezbateri depre București si viitorul lui.

Ce alte proiecte de cartare / documentare a spaţiului urban din Bucureşti ai mai derulat?

Fotografiez Bucureștiul cam de când am intrat la Mincu, adică de prin 2000. Nu mi-a plăcut niciodată să fotografiez oameni; eu caut clădiri, curți, fațade, acoperișuri și texturi urbane, aşa că majoritatea fotografiilor mele sunt într-un fel sau altul părți dintr-o documentare vizuală a Bucureștiului.

Astfel, pe lângă acoperișuri,  am inventariat tot felul de alte bucățele de București, de la case vagon până la plăcuțele cu “NU”, ceva foarte specific acestui oraș. Am strâns câteva sute, prezentate acum câțiva ani într-o instalație la MŢR. Am colecționat și scări interbelice, cabine telefonice sau texturi de fațadă. Mai am proiecte în curs, dar de obicei nu dau detalii înainte să public ceva.

Colaborez cu echipa de la Zeppelin de mulți ani şi am avut astfel ocazia să expun aceste imagini în multe expoziții în afara țării, cea mai notabilă prezență fiind probabil Pavilionul României de la Bienala de Arhitectură din Veneția în 2006. Am mai expus în evenimente colective sau individual la Barcelona, Luxemburg, Timișoara, Rotterdam sau Paris.

Ultimul etaj din vecini – Fes

Ultimul etaj din vecini – Istanbul

Ultimul etaj din vecini – Paris

Ultimul etaj din vecini – Shanghai

Ultimul etaj din vecini – Teheran

Ultimul etaj din vecini – Tokyo

Dacă ai fi un arhitect urbanist cu super-puteri, care ar fi primele lucruri pe care le-ai schimba la Bucureşti?

Aș strânge o echipă de oameni interesați de București cu care aș elabora un Plan Urban General, care ar folosi orașului și l-ar ajuta să se dezvolte. Adică exact contrariul a ceea ce se întâmplă acum. Apoi ar trebui lucrat la aplicarea lui și la distrugerea tuturor portițelor ce permit evitarea sau încălcarea regulilor. Și dacă tot suntem în zona de fantezii și fantastic, aș curăța primăriile de toți angajații căpușă, începând cu primarii, pentru a putea angaja apoi numai oameni capabili și interesați de București. Îmi plac utopiile. Ar fi interesant să avem un Primar și o Primărie care lucrează pentru București și nu pentru interesele prietenilor și relațiilor lor.

Ce proiecte mai ai pe rol?

În acest moment, investesc destul de mult timp în Ultimul Etaj și în diversele lui manifestări în afara spațiului virtual. Dacă totul merge bine, veți vedea orașul fotografiat de la înălțime prin librării sau expus în spațiul public. Lucrez și pentru a dezvolta mai bine Ultimul Etaj în varianta sa pariziană, dar prefer pentru moment să acord mai mult timp Bucureștiului.

Pe lângă acoperișuri, urmăresc de mai mulți ani o serie de locuri/clădiri în București, dar nu spun mai multe, aștept să pot termina reportajele.

Cu o notă ceva mai exotică, lucrez de ceva timp pentru a putea organiza o expoziție cu fotografii din Japonia. Dacă totul funcționează, sper să pot începe apoi lucrul la un proiect legat de Iran, o țară pe care am vizitat-o in 2014 și de care am rămas iremediabil fascinat.

 

Mai multe imagini din cadrul arhivei Ultimul etaj, puteţi vedea pe site-ul oficial al proiectului, unde  poate fi vizitată virtual expoziția de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din 2012. Puteţi urmări evoluţia în timp real a Ultimului etaj, pe pagina de Facebook, care cuprinde peste 1.000 de imagini cu Bucureştiul fotografiat de la înălţime.