Nici nu ajung bine la birou într-o zi şi primesc un sms care îmi spune că trebuie să ajung într-o oră undeva în Bucureştii Noi. Mă duc să vizitez două staţii noi de metrou, începute înainte de 1989, dar pe care Ceauşescu n-a mai apucat să le termine.
de Lidia Neagu (VeiozaArte)
Îmi strâng lucrurile rapid şi anunţ că plec. Mai întâi ajung la staţia care se va numi Pajura şi unde deja era plin de oameni. O gramadă de directori, şefi, ingineri, maiştri, funcţionari, câţiva poliţişti şi presă de toate felurile stăteau pe trotuar. Toţi aşteptau sosirea ministrului, fără de care vizita, evident, nu avea cum să înceapă.
După ce a ajuns, ni se face un mic instructaj şi începem să coborâm anevoios în subteran. Treptele nu au fost încă sculptate, aşa că au improvizat o scară din scânduri. Jos e plin de munctori cât vezi cu ochii, care mai de care mai harnic, niciunul nu stă degeaba.
Cred că săracii oameni sunt super stresaţi, cu un şef care a urlat până atunci la ei să aibă grijă cum se prezintă şi cum muncesc, pentru că vor fi filmaţi. Indiferent că le e foame sau sete, să lucreze întruna! Chiar dacă unul montează un cablu, alţi doi îl ajută, nu contează cum, totul e să nu se oprească din muncit. Îmi trece un gand, că aşa era şi înainte, când venea Tovarăşul să viziteze staţiile de metrou în construcţie.
Priveam în jur la agitaţia oamenilor care se plimbau în toate părţile. Pe de o parte presa, care vrea să surprindă cele mai bune cadre. Sau să înregistreze cele mai multe discuţii dintre constructori şi ministru, chit că din cauza zgomotului n-auzi nici măcar o frază. Pe de altă parte, directorii de la firmele de construcţii care trebuie să le prezinte autorităţilor şi presei realizările.
Chiar dacă era un zgomot infernal, reuşesc să aud între două lovituri de ciocan că circulaţia se va deschide pe 15 iulie. “Perfect”, imi zic. Nu prea am fost de foarte multe ori prin Bucureştii Noi, tocmai pentru că ajung greu în zonă, deci e la fix.
Suntem anunţaţi că, pentru ajunge la cealaltă staţie, adică la Parc Bazilescu, trebuie s-o luăm pe jos, prin tunel pe o distanţă de vreun kilometru jumate. Pentru mine era cum nu se poate mai bine, dar curând mi-am dat seama că eram cam singura entuziasmată de idee. “Cum să merg pe şina asa, pe jos? O să mi se rupă pantofii” se plânge o colegă, în timp ce restul au preferat să bombăne împotriva oficialilor, care, încă o dată privilegiaţi de soartă, au maşina la peron. Cu toate astea, momentul exact în care piciorul de ministru a atins maşina ajutat de mâna unui director, a fost privit cu sufletul la gură de toţi cei prezenţi.
Muncitorii rămân înmărmuriţi, iar operatorii de la televiziuni şi fotografii alergau de colo colo împingând pe toată lumea. “Haide repede, că acuma se suie şi pleacă”, îi urnesc reporterii. Este de neconceput să rataze acest moment unic în care un om se suie într-o Dacie Papuc.
Foto: Lidia Neagu
Puteţi citi continuarea articolului aici. Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener VeiozaArte.ro.