FOTO: Atitudine de prădător

0

Îl cheamă Toruk și este un mascul de trei ani. La prima vedere, ar putea părea o bufniță supărată, dar este, de fapt, un vultur gorgon (scorpie). Locuiește la grădina zoologică din San Diego, unde obișnuiește să pozeze pentru vizitatori. Atitudinea sa nu a rămas neobservată, după cum arată și imaginea de mai sus.

 

Capacitatea vizuală a vulturilor gorgoni le permite să observe orice mișcare de la o distanță de peste 200 de metri, chiar dacă obiectul zărit are mai puțin de doi centimetri, ca dimensiune. Sunt păsări de pradă, ca și alți semeni ai lor. Ce îi deosebește este creasta de pene, pe care și-o pot înfoia după bunul plac. Îngrijitorii lui Toruk spun că acesta își zburlește frumosul penaj când este curios de ceva. Biologii cred că vulturii gorgoni se folosesc de această capacitate de a jongla cu penajul pentru a se camufla în pădurile din America de sud și centrală (locurile unde sunt întâlniți). Anvergura aripilor acestui vultur este de aproape doi metri, iar el cântărește cam 10 kilograme, maxim.

Este unul dintre cei mai mari prădători întâlniți pe continentele americane și unul dintre cei mai puternici din întreaga lume. Cu vederea excelentă, ghearele incredibil de puternice, o deschidere a aripilor mai flexibilă (fiind mai mică) decât a altor specii și cu o coadă lungă, ce îl ajută să facă slalom și să se ferească în zbor de obstacole, acest vultur este perfect echipat pentru vânătoare. Grădina zoologică din San Diego adăpostește vulturi gorgoni încă din 1987 și, de atunci încoace, a avut 15 pui născuți în captivitate. Doi dintre vulturii găzduiți aici au fost eliberați în habitatul lor natural din Panama. Toruk, cel din imagine, are rolul de ambasador al grădinii zoologice: el este mereu pus în contact cu publicul, pentru a stârni curiozitatea și interesul oamenilor pentru această specie rară și pentru acțiunile de conservare care să ajute la perpetuarea speciei.

 

Alte imagini cu vulturi din această specie:

 

 

Sursa și foto 1: Our Amazing Planet


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger