Când am aflat pentru prima oară, la un curs de antropologia tehnologiei, că multe companii de telecomunicații își camuflează turnurile în copaci, mi s-a părut înspăimântător. Infrastructura deghizată în elemente naturale părea desprinsă din scenarii distopice. Chiar dacă până acum nu am văzut prin jur astfel de turnuri, mulți fotografi au documentat prezența lor prin diferite colțuri ale lumii.
Unul dintre ei este sud-africanul Dillon Marsh, care a realizat o serie de 12 fotografii, sub titlul de Specii Invazive. Fotografiile lui documentează aceste ”specii” inserate de tehnologie în mediile urbane, în încercarea de a integra infrastructura rețelelor în viața locuitorilor, fără să atragă atenția. În Africa de Sud, de altfel, s-a scris un capitol important al acestei practici de camuflare, inițiat la mijlocul anilor 90, când compania Vodacom și-a găsit colaboratori care să rezolve problema ”poluării vizuale” generate de turnurile de telecomunicații. Atunci au fost creați primele turnuri-palmieri, folosind plastic non-toxic, și care au fost montați în Cape Town în 1996.
În același timp, în SUA înflorea o industrie similară, unde însă modelele de copaci erau mai variate, cel mai convingător dintre toate fiind cel al pinului. Costul deghizării unui turn în copac se ridică la 150.000 de dolari, un preț de patru ori mai mare decât cel pentru o amenajare obișnuită.
Marsh nu este însă singurul fotograf de aceste specii ale tehnoflorei, Robert Voit documentând astfel de turnuri din SUA, Italia, Portugalia, Coreea de Sud și Marea Britanie.
Sursa: Wired
6 comentarii
e si prin baneasa unul
intrebarea e: ce preferi, un stalp rosu cu alb, cu fire, tronsoane la vedere, scari si repetoare urate sau un copac intre alti copaci ori un cactus?
Iti spun eu ce ar trebui de fapt sa te deranjeze: faptul ca tigarile sunt in niste pachete atractive, ca mancarea sintetica si nesanatoasa e ambalata la fel ca cea organica, ca hainele sintetice care nu sunt sanatoase pentru corp sunt promovate, ca majoritatea cosmeticelor care nu fac nimic bun sunt imbracate intr-o aura speciala, nu turnurile de telecom, la care un inginer s-a gandit ca niste lucruri daca necesare, macar frumoase.
Nu inteleg de ce ar fi inspaimantator; nu e mai estetic? e vorba de turnuri de comunicatii care altfel ar fi schele de metal ruginit…
astia sunt copaci doar pentru cine n-a vazut copaci in viata lui. cel mai credibil pare cactusul. eu n-am vazut cactusi mari in viata mea.
Drumul Taberei: http://goo.gl/maps/GaQcy
Este si in Bucuresti unul… De la Piata Presei spre Baneasa, dupa ce treci peste podul de cale ferata in spate la Petrom…. E mai ianlt ca toti copacii din parc si se vede clar ca e din plastic…. Sorry, dar nu am poze cu el