Fotograful Georges Pacheco a realizat o serie emoţionantă de portrete La memoire des larmes (Memoria lacrimilor). În 2005 şi 2006, a întâlnit mai mulţi oameni la Centro Portugues de Fotografia, pe care i-a rugat să invoce anumite amintiri, care îi fac să plângă. Deşi i-a fost greu să găsească oameni dispuşi să se expună unui asemenea gest de vulnerabilizare şi, mai ales, care să şi poată plânge în faţa camerei, seria adună acum numeroase poveşti înscrise în lacrimile protagoniştilor.
Stânga: “M-am gândit la cum nu ştiu unde voi locui şi de unde vin, lucru care mi-a cauzat mereu probleme în viaţă.” Dreapta: “M-a făcut să plâng când mi-am dat seama că voiam să-i scriu unei persoane pe care nu am mai văzut-o de mult şi că, de fapt, acea persoană eram eu. Am uitat de mine.”
Stânga: “Tocmai amintirea în sine: amintirea a ceea ce a fost bun, iar acum e lipsit de viaţă. Să ştiu că într-o vreme ceva mi-a fost benefic, iar acum e mundan, normal, banal. Şi că s-a sfârşit între timp.” Dreapta: “M-a făcut să plâng gândul că, atunci când aveam 6 ani, mi-am pierdut sora. De-a lungul timpului însă, nu a fost singura pierdere pe care am suferit-o. Mi-am pierdut mai târziu şi bunica şi mama. Când am pierdut-o pe mama, mi-a fost extrem de greu. Cred că cea mai mare durere este să-ţi pierzi mama.”
Stânga: M-am gândit la moartea străbunicii mele. Am plâns mult la înmormântarea ei.” Dreapta: “M-am gândit la moartea tatălui meu şi am retrăit durerea pe care am simţit-o în urmă cu două luni.”
Stânga: “M-am gândit la trecutul meu. Am avut o copilărie distrusă rău: Tatăl meu m-a alunga din casă când eram foarte mic, aşa că am trăit pe străzi, cu consumatori de droguri şi am vrut să mă sinucid.” Dreapta: “M-am gândit la nepoţica mea, Judith, pe care am crescut-o. A murit la 48 de ani, de cancer. Am văzut cu ochii mei cum a consumat-o boala şi m-a afectat major. Nici acum nu pot vorbi despre asta.”
Stânga: “Am încercat să-mi amintesc cum eram acum 10 ani, unde eram şi ce credeam că voi deveni azi.” Dreapta: “M-am gândit ce trist e că am fost aspru cu copiii mei şi că, foarte posibil, mi-am distrus căsnicia.”
Stânga: “Am devenit nostalgică gândindu-mă la accidentul de maşină în care au fost implicaţi părinţii mei, acum patru ani. Tata a murit, iar mama a stat în comă două luni. Nici azi nu şi-a revenit complet.” Dreapta: “Mi-au dat lacrimile la gândul de a-i cere iertare tatălui meu că am fost absent din viaţa lui. Acum a murit.”
Sursa: Slate
Puteţi urmări şi:
FOTO Portrete ale nesiguranţei umane