Cel mai probabil l-aţi întâlnit pe Adi Bulboacă prin fotografiile pe care le-a realizat pe scenele unde se joacă şi s-au jucat unele din cele mai importante spectacole de teatru ale ultimilor ani. Strecurat undeva după cortină sau devenit “invizibil” în mijlocul actorilor, Bulboacă documentează teatrul contemporan într-un stil personal. Se apropie deopotrivă de personaje şi de cei care, prin mişcare şi expresivitate, le animă în faţa spectatorilor. Decupaje din piese realizate, printre alţii, de Silviu Purcărete, Radu Afrim, Gianina Cărbunariu sau Mihai Măniuţiu, ilustrează înainte de toate chimia întâlnirilor dintre actori, regizori şi roluri. L-am invitat pe Adi să ne arate care ar fi zece din fotografiile realizate de el de-a lungul timpului şi de care, dintr-un motiv sau altul, se simte legat.

Cel mai bun prieten, Vasile Flutur, actor
Deşi în selecţia lui se regăsesc puţine imagini care au legătură directă cu teatrul, cele mai multe surprind protagoniştii şi “scenografia” vieţii cotidiene văzute ca spectacol, dacă e să împrumutăm titlul lui Erving Goffman.

Din tot ce am cules în câteva sute de spectacole fotografiate, aş alege imaginea asta. “Sonetele lui Shakesperae,” regia lui Robert Wilson.

Îmi place să mă dau cu trenul şi de aici porneşte totul.

Mie mi se pare că are un aer optimist câinele ăsta.

O imagine din atelierul de pictură al teatrului Odeon. Patina în cea mai bună formă a ei.

Singurul fel în care poate să îmi placă o poză din Vama Veche este să fie mişcată şi blurată.

Toamna în Galaţi. Îmi place metalul care frânge culorile calde.

Un loc în care mi-am petrecut ceva timp, podul reşedinţei Ambasadei Franţei.

Unii dintre cei mai fericiţi copii pe care i-am văzut. Probabil că nu au jucării, dar au fântâna de la Universitate.

WC-ul din curtea bunicilor mei, italizat de timp.
Din seria dedicată fotografilor şi fotojurnaliştilor români, puteţi urmări şi:
FOTO Andrei Pungovschi: Vise în vremea protestului
FOTO Limba pe care o vorbesc imaginile lui Claudiu Popescu
FOTO Fotografiile lui Mitoş Micleuşanu sau detectorul de mister al realităţii
FOTO Viaţă, moarte şi miracole cu Michele Bressan
FOTO Nicu Ilfoveanu: Cum mi-am petrecut vara în zece poze
FOTO Pe drum, la Marea Neagră, cu Petruț Călinescu
FOTO ”Bumbata”: Dincolo de zidurile închisorii, avându-l ca ghid pe Cosmin Bumbuţ
FOTO De la jungla amazoniană, la triburi africane: Lumi în transformare, cu Tudor Vintiloiu
FOTO Din colonii muncitorești, în Piața Taksim. Visele prin obiectiv ale Ioanei Moldovan
FOTO Pe drum cu fotojurnalistul George Popescu: De la Universitate, prin Petrila, până în Sahara
FOTO Zece portrete de Mircea Reştea, un fotograf cu al şaselea simţ pentru detalii
FOTO Mihai Barbu: 11 ani de fotojurnalism în 8 imagini
FOTO Povești cu oameni și locuri din foste orașe industriale, cu Ioana Cârlig
2 comentarii
Ultima poza nu e italizata de timp, ci de nepasare. Sper sa ma insel si sa fi reparat WC-ul ala dupa ce a facut poza, daca tot a mers in vizita la bunici. Altfel de amorul artei sa nu ajunga ca si Kevin Carter…
Da. O selectie interesanta de imagini.