FOTO 70 de ani de la bombardarea Hiroshimei

0

Pe 6 august 1945, la ora 8:15 dimineața, a picat din cer, de la peste 600 de metri înălțime, o bombă care avea să schimbe nu doar viața locuitorilor din Hiroshima, ci și istoria. 90% din oraș a fost distrus, iar circa 140.000 din cei 350.000 de locuitori au murit, atât din cauza exploziei, cât și din cauza expunerii grave la radiații. În urmă cu 70 de ani, la Hiroshima se folosea prima armă atomică din istorie. Astăzi, orașul pare nou-nouț, iar relicvele tragediei sunt obiective turistice. Fotograful Eugene Hoshiko a revizitat câteva dintre punctele-terminus ale atacului din 1945.

Azi, la aceeași oră, 40.000 de oameni din peste 100 de țări au participat la o ceremonie organizată la Hiroshima, pentru a comemora 70 de ani de când bomba atomică a fost aruncată deasupra orașului de bombardierul Enola Gay. Participanții au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor, iar porumbeii albi au zburat în timp ce clopotele unui templu budist au marcat șapte decenii de la această tragedie.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai multe imagini care pun în oglindă Hiroshima zilelor noastre și Hiroshima imediat după bomba atomică, puteți urmări pe The Guardian, iar pe TIME puteți urmări imagini de arhivă.

Sursa: The Guardian, Sun Herald


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger