Castele adevărate din (și în) nisip, urme ale unor vechi civilizații, sunt descoperite în deșert cu ajutorul imaginilor surprinse de sateliți. Cea mai nouă astfel de descoperire este în Sahara, mai exact pe teritoriul Libiei, unde imaginile din aer au găsit urme ale peste o sută de astfel de așezări.
Se pare că misterioasele construcții în nisip au aparținut unei comunități cu avansate cunoștințe, numită Garamantes, care a stăpânit locurile în perioada cuprinsă între secolul al II-lea Î.C. și secolul al VII-lea D.C. Cercetătorii au aflat despre Garamantes că aveau orașe, sate și ferme – totul, din imagini surprinse de sateliții moderni, dar și din fotografii realizate din aer între anii 1950 – 1960. Fortărețele descoperite sunt localizate la aproximativ o mie de kilometri la sud de Tripoli (din nefericire, expediția la fața locului a cercetătorilor a fost încheiată în mod brusc de războiul civil care a pus capăt dictaturii lui Gadhafi, dar mostrele prelevate la începutul anului acestuia i-au ajutat pe specialiști să identifice cu certitudine apartenența fortărețelor).
Imagine satelit
Gradul de conservare i-a uimit și încântat pe cercetători: zidurile, făcute din cărămidă arsă, au suferit puțin din cauza eroziunii vântului, dar ating înălțimi de 3 – 4 metri pe alocuri. Siturile includ zone agricole și cimitire, totodată. O altă trăsătură spectaculoasă este densitatea, spun arheologii (aglomerarea urbană, mai exact). Tot ce se știa până acum despre civilizația Garamantes se baza pe săpăturile de la Jarma, fosta capitală a civilizației lor, dar și pe texte vechi romane și grecești. Din toate informațiile adunate reiese imaginea unei civilizații sofisticate, cu cunoștințe importante în metalurgie, prelucrarea textilelor, sistem de scriere, sistem organizațional.
Noile descoperiri din Sahara aduc dovezi și despre cunoștințele acestei civilizații în domeniul irigațiilor, care le permiteau să creeze oaze de verdeață în deșert. Garamantes utilizau canale subterane pentru a ajunge la rezervoare de apă, ca să cultive bumbac, smochine, struguri sau grâu. Construcția acestor canale ar fi luat, spun calculele specialiștilor, 77.000 de ani-persoană (an-persoană fiind o unitate care exprimă munca realizată de o singură persoană într-un an). Ce anume s-a întâmplat cu civilizația atât de avansată Garamantes, însă, rămâne în continuare un mister pe care arheologii speră să îl dezvăluie (poate cu ajutorul noilor descoperiri). Echipa care a realizat ultimele cercetări, condusă de David Mattingly (Universitatea Leicester, Marea Britanie), crede că declinul societăților din deșert a început odată cu diminuarea rezervelor subterane de apă, pentru că acestea nu sunt regenerabile.
Sursa: National Geographic
Foto: Toby Savage (foto 1) și U. Leicester/DigitalGlobe/Google (foto satelit)