Un studiu publicat de Universitatea din Bristol în revista PLoS ONE arată că oamenii beau mai repede din pahare bombate și rotunde decât din pahare drepte. O posibilă explicație ar fi faptul că paharul rotund ar fi perceput ca o provocare pentru băutor, care va crește astfel viteza.
Peste 150 de femei și bărbați au fost filmați în timp ce își sorbeau băuturile din diverse pahare, cu forme variate. Observatorii au văzut că, în ceea ce privește timpul în care cineva consumă un pahar de băutură răcoritoare, nu există diferențe în funcție de forma paharului – sunt necesare aproximativ șapte minute pentru ca un subiect să termine un pahar. În ceea ce privește berea însă, s-a constatat o mare diferență între cei care folosesc pahare bombate și cei care folosesc pahare drepte: dacă primii termină o bere în șapte minute, cei din cea de-a doua categorie o termină în 11 minute.
Una dintre concluziile studiului arată că ”timpul necesar consumului unei băuturi este încetinit cu circa 60% atunci când o băutură alcoolică este servită într-un pahar drept, decât într-un pahar bombat.” Autorii cercerării consideră că acest lucru se datorează faptului că forma rotundă a paharului înreunează evaluarea cantității de lichid din recipient.
Sursa: BBC News