Fire Fairies, Mongol Rally la feminin: ”Ştim mulţi băieţi care n-ar face faţă acestui raliu”

Când le-am întâlnit anul trecut pe Andreea, Ramona și Cristiana și mi-au povestit că vor să meargă la Mongol Rally, gândul la adrenalina și endorfinele pe care cele trei Fire Fairies aveau să le cunoască din plin pe drum a fost pentru început urmat de ecoul lui paranoic: dar oare veți fi în siguranță, trei femei singure pe drum, într-o mașină roșie, traversând țări arabe? Între timp, campania celor trei zâne foarte harnice s-a terminat, Mongol Rally s-a terminat.

 

de Andra Matzal

 

Fairy-mobilul care le-a dus pe fete vreme de 18.000 de kilometri fără epilator așteaptă acum să fie cumpărat de vreun mongol cu inițiativă. Acum, Andreea, Ramona și Cristiana aproape că au terminat perioada de voluntariat într-un orfelinat sărac din Mongolia, pe ai cărui copii i-ați pute ajuta făcând donații cât de mici. După o astfel de aventură și înainte de o alta – revenirea și readaptarea în România -, am stat de vorbă cu cele trei Fire Fairies, de la care am aflat cu bucurie că cele mai multe griji se bazează pe prejudecăți, dar și de ce ar trebui să ținem cont neapărat dacă ne bate gândul să facem un Mongol Rally.

Ce v-a schimbat cel mai mult în timpul miilor de kilometri fără epilator?

Nu suntem conştiente încă de schimbările petrecute în noi, însă dacă e ceva diferit, e că ne-am dat seama că suntem cu toţii adaptabili la orice fel de condiţii şi că sistemul fiecăreia de valori şi standarde e foarte maleabil. Azi suntem 3 oameni care nu mai au aşteptări de confort sau igienă prea ridicate. Sună foarte abstract, dar chiar e fantastic cum ajungi să apreciezi o podea pe care să dormi sau că găseşti un tufiş mai mare pe post de toaletă.

Cum se înțeleg zânele împărțind atâta amar de vreme o mașină? A fost perfect bonding tot timpul sau au intervenit și episoade de ”păruială” (la figurat, desigur)?

Ne-am înţeles excelent. Serios, au fost perioade mai grele (căldură mare, frig teribil, oboseală, drumuri foarte grele, etc.) , dar maşina a fost spaţiul cu cea mai bună energie tot drumul. Ne aşteptam să ne plictisim pe alocuri de atât de mult timp petrecut într-o cutie (haha, TOTB), dar nu a fost nici o clipă aşa. Am râs, dansat şi vorbit despre toate tâmpeniile din lume. Evident că au fost şi mici tensiuni, dar s-au liniştit firesc, a fost un echilibru tare fain între noi, deşi (sau poate pentru că) suntem foarte diferite.

 

 

Care au fost cele mai dificile momente ale călătoriei voastre? Au existat întâmplări care v-au făcut să vă gândiți la abandon?

Raliul poate fi foarte greu şi solicitant, dar contează mult atmosfera din echipă şi cum iei tot ce vine spre tine. Noi am avut noroc să ne înţelegem foarte bine şi să avem pe alocuri aşteptări mai mari legate de dificultatea călătoriei, aşa că nu a fost nici un moment în care să ne gândim să abandonăm, ba chiar spre final ne doream să nu se termine. Am cunoscut echipe care s-au despărţit sau care au trăit experienţele prin care am trecut şi noi, dar într-un mod mult mai negativ. Noi am încercat să luăm totul cu puţin umor, aşa că trecutul marii Caspice ilegal, kilogramele de praf din maşină sau problemele de mecanică ne-au stârnit mai multe crize de râs (poate puţin nervos) decât atacuri de panică.

Chiar dacă, îmi imaginez, e aproape imposibil de ierarhizat, care ar fi un top al celor mai mișto momente din timpul călătoriei?

E foarte greu să ierarhizăm sau să facem un top clar, pentru că au fost muuuulte momente frumoase şi tot timpul petrecut în maşina a fost tot un râs şi-o fericire, dar asta e top 10 (primul care ne vine în minte, în ordine cronologică):

– Petrecerea start a raliului, unde am fost înconjurate de cea mai mare grămadă de oameni fericiţi pe care am văzut-o vreodată şi, de altfel, singuraseară în care toate echipele Mongol Rally au petrecut la unison.

– Petrecerea din Vamă şi drumul până acolo (singurul moment în care ne-am pierdut din tot raliul. Da, acasă!)

– Timpul petrecut în Tbilisi, unde ne-am plimbat aiurea pe străzi şi am fost foarte impresionate de cât de frumos e oraşul, în ecletismul lui. S-a sincronizat şi cu ziua Andreei, în care noi şi încă vreo 10 ralioti am invadat un bar.

– Nunta din Azerbaijan

– Prima zi de deşert din Kazakhstan, cu ore de condus ca în NFS ca să ocolim gropile, unde arătam ca o locomotivă cu aburi din cauza dârei de praf pe care o lăsăm în spate şi apusul soarelui, concomitent cu răsăritul lunii imense şi roz. Totul într-o întindere imensă, plată şi pustie, unde singurele maşini eram noi (o ambulanţă şi 5 maşinuţe total nepotrivite pentru drumul ăla) şi tiruri turceşti.

– Prima masă din Nukus (Uzbekistan), după zile de căldură, praf, off-road şi campat, unde ne-am spălat în chiuvetă, am mâncat regește şi am băut Coca-Cola la sticlă de sticlă (design clasic).

– Ziua din Samarkand, cu bazarul lui, curtea interioară a hostelului, o băută relaxată şi un pic de timp în afara maşinii.

– Ultima noapte în Uzbekistan, în care 7 oameni au stat în linişte, cu faţa în sus, sub ploaia de stele.

– Munţii din Kirgystan. E imposibil de explicat, dar ziua aia a fost genială. Am urcat cu 20 km/h (maşina suferea) până la 3800 de metri, am văzut primele iurte, am mâncat biluţe de brânză uscată pe acoperişul iurtelor, apoi am coborât pe cele mai tari serpentine din lume (totul într-un peisaj magnific) ca să ajungem la Biskek, unde ne aştepta o masă îndestulătoare, votka şi comfortul unei băi şi al unui pat.

– Fiecare moment petrecut în Mongolia, pe drum spre Ulaan Baator.

 

 

Ați avut probleme tehnice cu mașina? Cum v-ați descurcat la partea asta?

Am avut o singură problemă recurentă, începând cu Georgia. O piesă de cauciuc care ajuta un piston să funcţioneze a crăpat. Cum din Georgia încolo Renault-urile sunt o raritate, mai ales modelul nostru, n-am avut de unde să luăm piesa şi să o trimitem din România era costisitor şi complicat. Astfel că a tot trebuit să se improvizeze reparaţii provizorii, mai bune sau mai puţin bune, până în Rusia, unde am găsit un service Renault. În orice caz, am fost tractate de două ori, am mers mii de kilometri fără să depăşim 4000 de turaţii (şi 100 km/h), am înfăşurat fisa (piesa problema) în banda electrică de zeci de ori şi am învăţat să ignorăm becul care ne avertiza că avem o problemă la motor. Am avut şi o pană, mai exact un cauciuc explodat, în deşertul din Kazakhstan, dar Ramona a schimbat-o în 20 de minute, fără probleme, în timp ce câţiva tipi se uitau la ea apreciativ. În Mongolia a trebuit să schimbăm un amortizor, s-a rezolvat în primul oraş, în jumătate de oră. Deci problemele tehnice apar tot timpul, dar se rezolvă, trebuie doar să menajezi maşina cât se poate.

V-ați simțit vreodată în pericol sau mai degrabă ați demitiza faptul că Mongol Rally e o experiență dură, mai potrivită bărbaților?

Mongol Rally este o experienţă dură, dar asta nu înseamnă că fetele nu fac faţă. Pentru orice problemă, fetele abordează altfel situaţia, atâta tot. Ştim mulţi băieţi care n-ar face faţă acestui raliu. (muhaha)

Cum ați relaționat cu alte echipe participante? Cu care dintre eie ați avut întâmplări mișto ?

Am cunoscut foarte mulţi oameni într-o lună jumătate şi a fost interesant ca mulţi dintre ei ne ştiau dinainte (mulţumită Facebook), aşa că a fost foarte uşor să interacţionăm şi să călătorim în caravană. E clar că nu numai am călătorit cu cei trei nemţi din echipa Hakuna MaBataar, dar am devenit şi foarte buni prieteni, aşa că alături de ei avem cele mai faine poveşti. Dar bineînţeles că am călătorit şi am petrecut cu mai multe echipe cu care am avut momente super tari.

 

 

Cum a fost sosirea în Mongolia? Puteți povesti, pe scurt, cum a fost atmosfera la primire, cum v-au întâmpinat organizatorii etc.?

Am ajuns la finish line la 6 zile după ce am trecut graniţa şi atmosfera era electrică, cu o zi înainte de ultima petrecere Mongol Rally. Într-o combinaţie ciudată de melancolie şi fericire, ne-am regăsit cu prieteni făcuţi pe drum, am cunoscut şi alţii, am depănat şi comparat poveşti. Mr. Joolz, unul din organizatorii raliului care ne-a condus şi la plecare, în Vamă, a fost primul om pe care l-am văzut în Ulaan Baatar, când a sărit în faţa maşinii urlând “You made it!”. A fost ca atunci când îţi vezi prietenii după mult timp, între care s-au întâmplat multe. Petrecerea a fost o eliberare de stres, toată lumea se bucura imens că a ajuns, aşa că s-a sfârşit prin multe sticle goale, un nas rupt, câţiva oameni rătăciţi şi multe dureri de cap.

Ați întâmpinat vreo discriminare pe motivul că sunteți femei, atâta vreme cât ați traversat atâtea culturi diferite?

Nu. Toată lumea ne-a speriat înainte de plecare că suntem nebune, trei fete singure prin atâtea țări musulmane, dar ne-am dat seama că e o preconcepţie total greşită. Da, multe femei sunt acoperite şi am încercat şi noi să fim cât se poate de decente, dar nimeni nu îţi impune, ca turist, să te adaptezi unei religii care nu e a ta. În plus, ţările prin care am trecut noi nu sunt deloc extremiste când vine vorba de religie. Nu se pune problema discriminării, din contră, ne-am simţit de multe ori favorizate, aşa că recomandăm formula girls only pentru oricine se gândeşte să călătorească în zona asta.

Ce s-a întâmplat cu mașina voastră, odată ajunse la destinație?

Fair- mobilul a intrat în posesia organizaţiei caritabile din momentul în care am intrat în Mongolia, aşa că acum aşteaptă să fie cumpărată de un localnic în parcarea de la finish line-ul Mongol Rally. Nu ne facem probleme ca o să fie cumpărată, maşina e într-o stare excelentă.

Ce urmează în etapa următoare a experienței voastre mongoleze? Puteți spune, pe scurt, câteva chestii despre programul de voluntariat la care participați?

Suntem aproape de finalul voluntariatului, care a fost, probabil, cea mai grea experienţa din călătoria noastră. A fost destul de şocant, aveam alte aşteptări, având în vedere că e un centru australian, dar ne-am dat seama că e foarte greu, într-o ţară ca Mongolia, să găseşti fonduri şi personal pentru un orfelinat în care sunt şi copii cu nevoi speciale.

În principiu, suntem acolo ca să ajutăm cu orice e nevoie, aşa că cel mai mult timp l-am petrecut la bucătărie, având în vedere că e o singură bucătăreasă care trebuie să gătească pentru 80 de copii şi să facă şi curăţenie în timp ce micuţii urlă şi zburdă. Pentru că am stat o perioadă destul de mică la orfelinat, am vrut să facem ceva care chiar ajuta, şi nu doar să ne jucăm cu copii, cum fac majoritatea voluntarilor. Nu vrem să ne lăudăm, am făcut lucrul ăsta şi pentru că am strâns destul de puţini bani pentru ei, din donaţii, aşa că am vrut să compensăm cumva prin prezenţa noastră. Bine, nu e încă târziu, aşa că dacă cineva vrea să ne ajute, contul nostru şi al lor se găseşte pe site-ul sau Facebook-ul nostru, noi garantăm că e mare nevoie de ajutor.

Deci am muncit serios, a fost un efort colectiv, încercând să le îmbunătăţim dieta, pentru o săptămână. În afară de asta, am făcut curăţenie, am ajutat la şcoală, am ţinut ora de sport şi ne-am jucat cu micuţii care au tare mare nevoie de atenţie şi afecţiune. Dăm tot e putem, pentru că e foarte dureros să vezi oameni lipsiţi de lucruri care nouă ni se par fireşti.

În câteva cuvinte, cum vi se pare Mongolia?

În mod ciudat, noi am intrat în ţară din extrema vestică, şi nu din capitală. Aşa că am avut parte de 6 zile de peisaje care efectiv îţi iau piuitul. Întinderi imense, la peste 1000 de metri altitudine, de stepă verde- verde, munţi cu zăpadă, nomazi, turme de iaci, cămile, deșert înalt şi văi mlăştinoase ne-au impresionat masiv. Apoi am ajuns în Ulaan Baatar, care e cel mai poluat oraş din lume, unde traficul e oribil şi oamenii neprietenoşi. A fost un şoc destul de mare, dar după două săptămâni am învăţat să îi apreciem farmecul de fost oraş comunist, aflat în plină explozie demografică şi economică. Ne aminteşte puţin de România anilor ’90. Au fost mai multe cuvinte, dar în concluzie, Mongolia e foarte frumoasă şi e o destinaţie greu accesibilă, ceea ce o face şi mai tare.

 

 

Câteva sfaturi pentru eventuale alte zâne care ar vrea să vă calce pe urme?

Cu toată părerea de rău, n-o să mai fie alte zâne, dar pentru alte fete care vor să facă asta, iată decalogul Fire Fairies:

1. Să zâmbiţi tot timpul, mai ales în vămi şi în orice interacţiune cu poliţia.

2. Să nu credeţi toate zvonurile, fiecare experienţă e diferită.

3. Să vă luaţi multe şerveţele umede, şosete şi chiloţi, posibilitatea spălatului e rară.

4. Să nu vă fie frică de praf (şi aici vorbim de kilograme de praf care vor invada maşina).

5. Să nu vă luaţi maşină cu aer condiţionat şi geamuri electrice, e mai puţin amuzant.

6. Să nu fiţi pretenţioase la toalete, mai bine alegi un tufiş decât un WC împuţit. Mai puţin în deşert, unde nu există tufişuri. Acolo maşina te poate ascunde.

7. Să vă tăiaţi unghiile din carne sau să acceptaţi mizeria.

8. Să minimizaţi bagajul. Nu e nevoie de mai mult de două încălţări, 4 tricouri, pantaloni lungi şi scurţi, o fustă lungă, un costum de baie, un fleece, o geacă şi dresuri groase.

9. Să vă pregătiți pentru foarte mulţi bărbaţi frumoşi (care o să vă ajute să vă reparaţi maşina, bineînţeles).

10. Să mâncaţi tot ce prindeţi, local, în locuri cât mai puţin turistice.