În semn de răspuns la planurile Angliei de a face pornografia mai greu de accesat, un hacker supărat, Sick Sad, și-a conceput propriul filtru, unul care blochează accesul la toate site-urile care nu au conținut pornografic, scrie Fastcoexist. “Dragă David C.”, începe scrisoarea kackerului activist, adresată premierului britanic David Cameron, “am auzit că vrei un filtru pentru pornografie! Așa că ți-am făcut unul”.
Recent, David Cameron a anunțat că utilizatorii de internet britanici vor fi nevoiți să ceară permisiunea pentru conținut pornografic de la providerii de net. În urma filtrul aplicat de Sick Sad, conținutul pornografic ar urma să fie singurul tip de conținut care va apărea în browserele userilor. Site-urile ar urma să fie redirecționate spre “The Great Firewall of Porn”, o pagină statică ce le spune utilizatorilor că trebuie să ceară permisiunea pentru “a accesa materiale care nu sunt de natură pornografică”. Clipul demonstrativ de mai jos arată cât de ușor poate fi activat filtrul hackerului. Filtrul oficial, pe care activiștii pentru libertatea internetului îl consideră o formă de cenzură, ar urma să funcționeze abia de anul viitor.