Filmul este cel mai important instrument prin care conştientizezi oamenii asupra mediului

Exploatarea resurselor de către om se întoarce împotriva lui, mâncarea din farfurie ne poate îmbolnăvi, în loc de apă bem o adevărată otravă, iar plasticul ne face infertili, iată câteva dintre lucurile pe care le-au putut afla tulcenii în cea de-a doua zi a festivalului internaţional de film de mediu Pelicam.

 

 

Mesaje necesare pentru un public care nu e în totalitate conştient de valoarea resurselor de mediu şi pe care le foloseşte abuziv, crede Teia Gavrilescu, preşedinta organizaţiei de protecţie a mediului Viitor Plus, care face parte din juriul festivalului. Într-un scurt interviu pentru Think Outside the Box, Teia explică ce criterii are în evaluarea filmelor şi de ce consumă românii fără să se gândească la mediu.

Cum ţi se pare un festival de film pentru mediu şi pentru oameni?

Cred că e primul pe genul ăsta de film, de mediu şi despre oameni, despre sustenabilitate, aş putea să spun, şi cred că e foarte faină ideea. Pentru că filmul este o modalitate foarte bună de a populariza nişte idei, de conştientizare a lucrurilor, ceea ce  se întâmplă mai greu în sălile de curs sau la training-uri. Filmul este unul dintre instrumentele cele mai puternice, de care e nevoie pentru a vorbi despre probleme de mediu. Documentarele despre mediu sunt destul de dure, te fac să te gândeşti mult la ce se întâmplă în jurul tău, despre mecanisme de la cele sociale, politice, corpotariste la cele care întâmplă zi de zi. Eu am trecut la partea constructivă, la a face ceva. Ştiu deja că sunt tone de probleme, nu mai e nevoie de conştientizare pentru mine, am trecut de la partea de reflecţie la partea de acţiune, .

Cum ţi s-a părut filmul de deschidere al festivalului, “Tambien la Lluvia”, un film despre lupta unor bolivieni pentru dreptul la apă? Crezi că românii apreciază ceea ce au?

Pentru mine a fost mai mult un film artistic decât unul documentar, ştiam problemele legate de privatizarea apei şi de revolte. Este un film despre componenta umană, despre conflict, despre cum rezistă oamenii în situaţii de acest gen. Realizatorii filmului au făcut  o paralelă cu cucerirea indienilor de către spanioli acum 500 de ani şi au scos în evidenţă similitudinea cu situaţia de astăzi, când avem de-a face cu alţi cuceritori, iar aurul s-a transformat în apă. A fost frumos realizat.

Cred că românii sunt destul de puţin conştienţi de resursele pe care le au, iar românii sunt o naţie care încă mai are resurse, suntem privilegiaţi, spre deosebire de alte naţii care au ajuns deja la limita utilizării resurselor, cum sunt Haiti sau ţări in Africa, unde au fost exploatate la maximum resursele. Şi la noi s-au exploatat, dar n-am ajuns încă la limita lor, mai avem aur, culturi, ape, mai avem din toate câte puţin, dar nu la potenţialul la care le-am avut cândva, pentru că le-am pierdut dintr-o adminstrare proastă, din interese meschine şi barbare, sau din ignoranţă. Românul nu prea are conştiinţa bogăţiilor care sunt în ţară pentru că nu-l văd luptându-se să le apere. Poate am văzut ceva activism şi participare la Roşia Montană şi mai sunt câteva cauze, unde vezi acţiuni pe Facebook, dar nu se concretizează în viaţa de zi cu zi. Suntem mari cosumatori de pungi de plastic, mari producători de deşeuri, nu suntem reciclatori, suntem ultimii din Europa la reciclare. Toate astea ne spun că tratăm lucrurile din jurul nostru ca şi cum vor fi mereu acolo şi în cantitate nelimitată, în realitate nu e deloc aşa.

Am primit nişte comentarii din public la un training pe dezvoltare durabilă, cum că românii au fost oprimaţi în comunism, o perioadă de cinci decenii de lipsuri şi, acum, după revoluţie, atitudinea generalizată e de a avea tot ce nu am avut şi de a consuma foarte mult. Atitudinea asta reflectă un numit segment de populaţie şi ne autodistruge.

Ce probleme de mediu sunt abordate în filmele proiectate la Pelicam?

Foarte diverse, de la gazele de şist, care sunt o problemă nouă în România în zilele noastre, la reciclare şi generarea de plastic care ne  invadează şi nici nu ne dăm seama cât de mult de afectează vieţile sau urmează să ne afecteze. Chiar dacă aceste probleme sunt aproape de noi – vedem nişte PET-uri aruncate prin pădure -, nu ne dăm seama de dimensiunea problemei. Mai putem vedea filme despre industria alimentară sau probleme la scară mai mare, cum ar fi distrugerea ecosistemelor, cum este filmul despre Marea Aral.

Ce criterii vei folosi în evaluarea filmelor?

Eu văd filmele din perspectiva problematicii de mediu, voi analiza acurateţea informaţiei de mediu, cât de bine transmit mesajul către public, dacă reuşesc să sensibilizeze sau nu, dacă problemele de mediu sunt puse în legătură cu alte chestiuni, dacă arată şi istoricul, nu doar efectele şi dacă dau măcar câteva indicaţii despre ce se poate face, să nu te lase doar spectator, ci să te îndemne să faci ceva.

Care este atitudinea românilor în ce priveşte problematica de mediu, din ce ai observat?

Cred că dorinţă există, lumea e interesată şi ar vrea să facă ceva. Copiii şi tinerii, de exemplu, vor, chiar şi adulţii, în număr destul de mare. Culmea e că nu sunt refractari la lucruri de genul ăsta. Eu mă uit la indicatorii noştri de la Viitor Plus şi văd că sunt de la an la an mai mulţi doritori de voluntariat la împăduriri, la proiectele din firme pentru reciclare. Problema e că nu au mijloace de a face ceva, dar dorinţa există.

Tot mai mulţi voluntari ne-au ajutat şi pe noi în proiectele noastre. Suntem în al cincilea an al proiectului de împăduriri pe terenuri degradate. La kilometrul 86 pe autostrada Bucureşti – Constanţa se află o pădure de-ale noastre, e splendidă, crescută în doar doi ani. Am văzut-o chiar în drum spre festival. Este foarte fain sentimentul să vezi rodul muncii tale.

 

Puteţi citi şi:

Lupta oamenilor pentru apă a deschis festivalul de film despre mediu şi oameni de la Tulcea