Filmul Documentar despre Natură – cum este la noi și cum ar putea să fie

Constatăm că mare parte a oamenilor de azi din peisajul în care trăim, se informează de la TV, se distrează sau își petrece timpul liber în fața televizorului. Mare parte a oamenilor nu citește nici pliante, nici tratate groase… dar se uită la televizor cât timp i se poate capta atenția. Cunoscând aceste aspecte, care este oare inter-relația dintre aceste canale de comunicare și comunitatea de mediu din România? Cum se poate spera promovarea conservării biodiversității prin televiziune?

de Peter Lengyel

După câteva decenii de experiență în cunoașterea naturii, după discuții cu regizori și operatori din câteva țări mai cu seamă Central și Est-europene, de o parte și de alta a camerelor la filmat interviuri despre natură și urmărind documentare realizate în diverse locuri ale Planetei… mă întreb oare unde ne situăm, noi?

Este evident pentru cei care cunosc câte ceva despre biodiversitatea europeană, că realitățile naturale de pe la noi sunt mai bune decât cele din zone vestice. Dar care este oare prezentarea acestor valori naturale ale peisajului nostru, a biodiversității de pe la noi… în domeniul mass media? Cum de se ajunge ca o realizare oarecum scurt/2, de genul Wild Carpathia să producă extaz… și formulări de genul “cel mai bun film realizat despre România în ultimele decenii”? Evident, nu este ceva de comentat negativ la adresa acestui film, dar ce ar putea face un alt film, mai elaborat decât o notă de călătorie?

Dacă privești filmele despre natură create prin alte zone, vei constata că pe la noi nu prea există astfel de realizări. Filmul despre migrația păsărilor Le Peuple Migrateur (2001) cu o nominalizare Oscar, tradus și în română sub titlul Poporul Migrator, are incredibil de splendidele aspecte, cu bătrâna care hrănește cocorii sălbatici aflați în migrație, cu uluitoarele ei cadre despre păsări urmărite de aproape în timp ce zboară peste peisaje magnifice sau se hrănesc, marii papagali colorați zburând peste întinderi de păduri și ape tropicale, intimitatea scenelor care prezintă viața aripatelor așa cum nu credeai că poți să o vezi… Ori filmele lui David Attenborough care prezintă viața pe această planetă la un nivel de abordare ce te poți aștepta de la BBC… să amintesc doar câteva de genul Life: East Africa (1967), Life on Earth (1979), The Living Planet (1984), The Private Life of Plants (1995) și multe multe altele… Evident că dacă vezi cam ce listă de nume există la finalul acestor filme, cam câți oameni performanți au lucrat la câte o astfel de reușită… îți dai seama cam cât de departe suntem de astfel de situații prin realitatea în care noi ne ducem existența. Oricum, toate acelea au avut un început, au fost cumva oameni care au coagulat echipe, au avut capacitatea de a fi promotorii, pentru a produce o concepție viabilă, a asigura finanțare și a trece prin foc execuția de la primul cadru până la ultimul retuș, promovarea rezultatelor încât să le putem numi azi capodopere.

La noi nu există nici măcar un film de acest calibru despre Delta Dunării sau despre Maramureș, despre Retezat sau altă arie protejată… Există desigur documentare mai vechi sau mai noi, realizate mai mult sau mai puțin “la plezneală”, produse mai mult de hazard decât de genialitate și dăruire totală… niște filme de la care nu te poți aștepta să fie impresionante și să producă acel efect pe care îl are o capodoperă.

Întrebarea este dacă actualele documentare de pe la noi și modul lor de realizare au ceva comun cu acele capodopere de referință ale lumii civilizate menționate anterior, sau au doar pretenția penibilă de a face parte din aceeași categorie… deși evident că nu este cazul. Nu zic că ar fi ușor, deoarece deși există pe la noi destulă exuberanță naturală, totuși este mai ușor să te apropii de o pasăre în vestul Europei unde nu e zona plină de imbecili care să dea cu pietre după ele, nu vezi urși în peisaje naturale așa de ușor ca prin Munții Stâncoși ai Canadei, sau ierbivore mari așa cum le vezi prin parcurile naționale ale Indiei… să nu mai zic de cele din Africa de Est sau Sud.

Capodopere ale documentarelor despre Natură? Ca să se poată realiza așa ceva, este nevoie de o conjunctură excepțională, în care apare simbioza elementelor legate de cunoașterea subiectului și capacitatea de a transpune Natura în imagine la modul spectaculos, dăruirea și capacitatea realizatorilor, de la cel care concepe filmul până la cameramani, de la existența aparaturii performante și a creativității în utilizarea acesteia, de la bugetul corespunzător și utilizat eficient, până la norocul de a surprinde situații incredibile care să reprezinte niște secunde care să înalțe filmul mult dincolo de banal.

Cam ce capacitate ar trebui să existe la nivelul celui care concepe linia documentarului, scenariul/ scriptul, ce nivel de cooperare ar trebui să existe între specialiști biologi și operatori/ cameramani… astfel încât să nu fie doar o nouă chestie bifată, care nu suportă nici un fel de comparație cu vreuna dintre marile realizări ale acestui domeniu?

A crea un documentar de acest gen presupune trecerea la nivelul lui Michelangelo de la actualul nivel al zugravului care împrospătează atmosfera toaletelor publice sau redefinește culoarea gardurilor. Mai mult decât atât, fiind o activitate colectivă, se presupune dezvoltarea unei echipe care se află la nivelul Filarmonicii din Viena față de nivelul bețivilor vreunui sat uitat de Lume, care co-manelizează la birtul de lângă groapa lor de gunoi. Adică, nu este o chestiune care se poate face ușor, de la o zi la alta, iar implicarea pentru ca reușita să fie măcar potențial posibilă, trebuie să fie mai mult decât extraordinară. A face managementul acestei dezvoltări, pas cu pas, a construi încredere între persoanele aflate la nivelul care ar face credibilă o eventuală performanță comună a echipei… ai zice că este cvasi-imposibil.

Ca la orice activitate de echipă, este nevoie atât de performanța individuală cât și de performanța întregului grup… deoarece o singură verigă slabă poate submina întregul edificiu. Ca la orice activitate la nivel de performanță, de la cercetare la sport sau afaceri, și aici în arta vizuală a documentarelor este nevoie de o dăruire totală, adică de la abandonarea conștientă a multor alte domenii producătoare de plăceri (mai) facile și (mai) imediate… și focalizarea pe definirea și atingerea unor țeluri…până la punerea pe prim plan a operei… poate chiar în fața propriei tale persoane.

Una este partea de filmare a naturii la nivel spectaculos, alta este realizarea unor interviuri la nivel de performanță cu cei care se ocupă de domeniu… Există dificultăți mari cu ambele aspecte. Cât timp este evidentă dificultatea de a filma natura la mod performant, mai puțin evidentă este reticența specialiștilor naturaliști de a performa în mass media vizuală. Când este vorba de interviuri cu personalități ale domeniului, acestea trebuie să aibă încredere totală în tine, că vei putea scoate maximul din ceea ce ei pot să ofere… adică vei fi destul de profesionist încât să ai tactul, răbdarea și stilul de a îi face confortabili și încrezători în ‘filmare’… Până și actori profesioniști au trac frecvent în fața camerelor de filmat, ce să zici de ceva profesor sau cercetător care nu este obișnuit cu o astfel de ipostază? Emoțiile se manifestă în variate feluri… existând aspecte de comunicare verbală cât mai ales nonverbală… pe care le observi… după, așa că a face din interviu ceva compatibil cu pretențiile din domeniu pe piața vizuală pe care se concurează pentru atenția milioanelor de oameni… nu este o chestiune simplă. La stilul în care echipa de filmare are la dispoziție câteva zeci de minute, și te poziționează în fața unor reflectoare și camere în spatele cărora mișună tot felul de oameni… o reacție oarecum naturală a omului este să “nu se expună”… și este de înțeles. Greu este să îți păstrezi o oarecare serenitate și să exprimi în câteva cuvinte în fraze scurte, esențe ale unor situații complicate, prezentate pe înțelesul unui public nespecializat… când mai vezi că din interviu se vor extrage câteva părți tăiate de te miri ce persoane care se ocupă de montaj, poate să devină o abordare normală să ai pretenția să aprobi ceea ce va intra în materialul final.

Este evident necesar să se simtă respectul total față de cel intervievat, nu “superioritatea” boului de cameraman care crede că filmează un sac de cartofi… zicând permanent și bădăran cum vrea el să arate filmarea, că trebuie fraze mai scurte și mai puține grimase, că trebuie mai rapid și nu clipi din ochi și ține ochii deschiși chiar dacă ai soarele în față… neavând nici o compasiune pentru expertul care este novice în a da interviuri televizate… iar fraierul de operator nu are capacitatea să își dea seama cam cu cine vorbește… Să se tragă destule duble până se constată că este bine, să se aloce destulă atenție (timp, resurse) pentru a scoate toate ăăăă-urile șamd. Dacă vezi că cel care vorbește nu e extrem de fotogenic, îl poți arăta în timpul activităților care să îl pună întro ipostază mai favorabilă, și în mare parte peste vocea lui sau ei să se suprapună imagini filmate prezentând subiectele despre care se vorbește… cred că este o chestiune de minim bun-simț dacă vrei să existe un respect pentru capacitățile tale profesionale și până la urmă să existe o acceptare a ta ca om…. adică o oarecare personală sustenabilitate.

Toate aceste bariere și dificultăți duc la situația în care natura și protejarea ei, biologii și ecologii care se ocupă de înțelegerea biodiversității, ariile protejate și speciile de pe la noi rămân aproape total în afara mass media, mai concret a emisiunilor TV… niște excepții reprezentând cazuri de tăieri ilegale de pădure, “gunoaie după picnic”, “urșii la containere”, poluare și câte o “poluție” a căruiva “partid verde”. Evident că astfel imaginea publică a sectorului de mediu este absolut jalnică, oamenii aceia mulți neînțelegând cam ce se află pe aici, de ce trebuie acele valori să fie protejate șamd. Cât timp nu există performanță serioasă a realizatorilor și întregilor echipe care eventual pretind că se ocupă de acest domeniu, evident că informația televizată sub formă de documentare despre natura de la noi făcute cu oamenii de pe aici, nu poate concura cu filmele documentare realizate la modul profesionist în lumea bună, sau cu tot felul de proaste și imbecili care se ceartă în direct producând rating la televiziune.

Dacă privești “filme despre natură” făcute pe la noi, vei vedea frecvent că de fapt ele nu sunt prea mult despre Natură: natura este de-clasată la nivelul de decor, niște oarecare flori de la marginea drumului, eventual o barză îndepărtată care de-abia se vede pe ecran, niște oameni care merg pe potecă eventual comentează ceva despre călărie șamd. Oarecum frecvente sunt chestiile negative, cu tăierile ilegale de pădure, gunoaie prin râuri șamd. O astfel de situație evident că nu va atrage spre cunoaștere “omul acela simplu” care se uită la televizor… din păcate nici pe cel tânăr, și greu va trezi interesul sau va crea entuziasmul pentru protejarea naturii, dorințe de cunoaștere și entuziasm de acțiune care ar fi atât de necesare.

Un film bun, ca și o carte bună, trebuie să aibă ce zice și să poată transmite mesajul. Dar o carte trebuie activ citită, ceea ce nu este o opțiune realistă pentru mare parte a populației umane a peisajului în care trăim. Rămâne așadar filmul de televiziune, ce se revarsă peste privitorul relativ pasiv și obișnuit să privească televizorul: un mijloc de educație despre natură, despre realitățile ecologice în care se află societatea noastră, și poate în primul rând o modalitate de atragere a tinerilor către cunoașterea naturii și protejarea ei, căutarea soluțiilor pentru sustenabilitate.

Este greu de analizat cât de tare se poate urmări un script, între cele două extreme: de la indiferență față de el până la urmărirea maniacală a ceea ce este propus în acel document… În situații reale din Natură, unde “actorii” sunt greu de găsit, și de filmat și mai greu… unde neprevăzutul este parte a situației… Este evident important să nu îți asumi mai mult decât poți realmente realiza, ținând cont de sinergia resursele aflate la dispoziție, începând de la capacitățile/ performanțele aparaturii disponibile (sau a limitărilor penibile ale acesteia), până la resurse de timp, financiare, logistice, capital de încredere, cunoașterea domeniului, experiența operatorilor șamd.

Un film documentar performant trebuie să fie un întreg unitar, dinamic și captivant, în sensul că fiecare cadru, fiecare cuvânt, fiecare nuanță sau tonalitate trebuie să fie la locul care i se cuvine, fără să complice situația peste măsură, fără să lungească povestea, fără să distragă atenția de la subiectul principal.

Lipsa subiectului interesant și relevant, bine înțelese și prezentate adecvat, și/ sau lipsa fluenței și coerenței logice, nu poate fi suplinită prin artefacte tehnice performante de genul utilizării macaralelor, steadicam-urilor și imaginilor din zbor. Dacă are cadre plictisitoare sau obositoare (prea lungi și fără relevanță, statice, cu subiectul greu vizibil, sau prea scurte), dacă limbajul verbal este neadecvat (prea banal sau prea specializat), se crează ocazii pentru a pierde spectatori, care vor schimba canalul… nicidecum nu vor fi impresionați.

Un film, oricât de reușit ar fi el, nu va schimba viziunea tuturor oamenilor unei zone, în privința importanței Naturii, a relației dintre societate și mediu pentru om ca ființă vie… Ca să existe o asemenea transformare a percepției umane asupra Naturii, este nevoie de o serie de filme care să abordeze variate aspecte la profunzimi diferite, unele pe înțelesul tractoriștilor și frizerilor, altele pentru elite ale altor domenii decât cele ale științelor naturii. Chestiuni emergente nu contenesc să apară, și astfel o perpetuă înnoire a subiectelor și a aspectelor abordate oferă orizonturi noi ale timpurilor în derulare. Ar fi nevoie astfel de o adevărată școală care să creeze filme documentare excelente, capabile de a reprezenta realitatea biologică în formă atractivă, interesantă, de a educa gustul publicului pentru înțelegerea și iubirea naturalului.

A cunoaște oamenii din domeniul științelor naturii, a înțelege cine este relevant și când, la ce se pricepe mai bine și cam ce întrebări ar fi cele care să fie abordate cu profesionalism de acea persoană… toate acestea nu se pot face în atmosfera indiferenței față de domeniul cunoașterii și conservării biodiversității… Subiecte din natură arată altfel la diferite lumini, la diferite momente ale anului sau zilei… omul e și mai diferit și un simplu cuvânt sau zâmbet poate să îi taie cheful de a mai zice ceva… iar cei care sunt destul de geniali pentru a merita ascultați au sensibilități aparte, în general mai complicate decât la „omul de rând”. A nu lua în considerare toate aceste aspecte delicate poate să producă doar filme jenante. Evident, orice subiect din natură sau orice om din domeniu poate să fie filmat în 1001 feluri, în diferite lumini și unghiuri, în diferite încadrări… și din orice subiect se poate produce un rezultat banal sau jalnic așa cum se poate face o impresionantă capodoperă. Dacă se dorește… dacă există interes și capacitate… se poate creea artă.

 

Expertul sau cadrul universitar obișnuit să abordeze problematicile la un nivel corespunzător poziției lui… mai greu își poate ajusta expunerea pentru pretențiile mediei, adică prin coborârea ștachetei la nivelul de înțelegere a “marilor mase de oameni” sau cum ar zice un reporter inteligent, scurt și la obiect, fără divagații, detalii, interrelații complicate. Desigur, există și experți care au capacitatea de a comunica rezonabil de bine prin mass media, dar aceste persoane sunt excepțiile și nu poți baza pe ei un întreg flux informațional orientat către cei mulți. Cam ce comportament ar putea avea expertul intervievat, când un reporter aflat (totalmente?) pe dinafara subiectului îi pune întrebări mai mult sau mai puțin aberante, situate la nivel scăzut care produc răspunsuri la același nivel greu acceptabil pentru cineva aflat pe sus în ierarhia domeniului? Iar când pe lângă aceste aspecte mai apar și variatele pretenții de partea celor care se ocupă de filmare, totul sub presiunea timpului… cum poate să fie atmosfera? Evident că ar fi totalmente diferită situația când expertul se simte în largul lui, cu persoane în care are încredere, pe care le vede apte să formuleze întrebări relevante, dornice să afle răspunsuri… adică să simtă că are un interlocutor inteligent, nu ceva ciudați care manevrează o cameră de filmat.

 

Dacă un regizor sau un operator azi lucrează la un film despre prostituție, mâine la un “documentar” despre o arie protejată și poimâine „trage” la o conferință de presă a fotbaliștilor, destul de probabil că acea prezentare de arie protejată va fi un melanj de planuri banale și seci, în care se va simți din plin indiferența față de subiect, dorința de a bifa și a trece mai departe la următoarea ocazie de a face nimic. Rezultă de aici nevoia de specializare a celor implicați, atât privind cunoașterea subiectului, atașamentul sentimental față de natură, dezvoltarea capacităților de a utiliza tehnică specializată mult diferită de cea utilă la reportaje de 2 lei pentru știri de la ora 5. O astfel de atașare ar fi posibilă în cazul existenței unei piețe stabile și aflate în dezvoltare, capabile de a finanța și a absorbi produsele realizate: filme documentare despre natura din România.

Cum de se poate ca în peisajul natural care oferă milioane de subiecte interesante, totuși acest domeniu al producției de filme documentare este în stadiu embrionar? Se poate să fie doar delăsare/ indiferență din partea celor care se ocupă de natură, cercetare, protejare, conservarea biodiversității sau de filmări… sau este mai mult decât atât? Un film documentar făcut la modul performant trebuie să fie în primul rând atractiv, interesant, poate chiar captivant și asta nu doar pentru cei iubitori de natură ci pentru un spectru larg de oameni indiferenți. Lipsiți de o cultură în domeniul ecologiei/ biologiei, mulți oameni obișnuiți cu fotbal și manele nu vor reacționa pozitiv la un asemenea film, chiar dacă ar fi realizat genial și impecabil, ci vor schimba rapid postul, dar fără a avea filme despre natura noastră pe canalele de televiziune, nu există nici speranța pe termen mediu sau lung ca publicul să devină obișnuit cu ideea valorilor naturale și a splendorilor biodiversității care necesită protecție în peisajul nostru. Un film despre natură poate să educe, poate chiar să schimbe atitudini… comportamente. Nu este de mirare că acest domeniu al documentarelor atractive și sensibilizatoare, nu a fost dezvoltat la noi, deoarece avea capacitatea să interfereze cu marile jafuri ale resurselor naturale ce se petrec și acum… putea să atragă atenția asupra valorilor existente, a riscurilor pentru societatea umană produse prin agresarea naturii de câțiva devastatori grupați în mafii specializate… iar o astfel de situație aducea în dezbaterea publică subiectul… ceea ce nu era interesul celor “aflați la butoane”.

Foto: dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe site-ul dr. Peter Lengyel.

 

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

Puteti citi si:

Ecologistul ideal si totusi real

Iubirea cartilor bune si performanta intelectuala