Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au folosit imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională pentru a studia creierul al 16 oameni care au încheiat cu succes tratamente pentru tulburarea depresivă majoră şi al 16 indivizi care nu fuseseră deprimaţi. Au observat că regiunile cerebrale activate atunci când foştii depresivi urmăreau un film trist indicau dacă pacienţii mai aveau nevoie de tratament.
Cercetarea a arătat că creierul oamenilor care recad în depresie diferă de cel al foştilor depresivi care îşi menţin recuperarea în urma tratamentului. Subiecţii care s-au simţit trişti în timp ce urmăreau filme menite să inducă acest efect au prezentat activitate în regiunile frontale şi mediane ale creierului asociate cu gânditul şi reflectatul, fenomen tradus într-un risc mai ridicat de recidivă a depresiei în decurs de 18 luni. Indivizii mai puţin predispuşi (cu 35%, mai exact) la această recidivă au prezentat activitate în regiunile laterale ale creierului.
Rezultatele indică faptul că primii au internalizat tristeţea, în timp ce subiecţii care şi-au păstrat recuperarea percepeau filmele mai mult ca pe nişte experienţe senzoriale. Chiar dacă unii oameni îşi revin din depresie, ei pot fi în continuare vulnerabili şi supuşi riscurilor recidivei dacă experimentează tristeţe, iar cheia evitării recăderii în depresiei stă în modul în care gestionează aceste dispoziţii de scurtă durată. O cercetare de o mai mare amploare, cred oamenii de ştiinţă canadieni, le-ar putea asigura psihologilor şi psihiatrilor instrumente mai eficiente pentru tratarea depresiei.
Sursa: MSNBC
Foto: depressiondodging.com
Puteţi citi şi:
Este depresia cauzată de inflamare?