File sharing: infracţiune sau evoluţie culturală?

21

Pînă acum, de cîte ori am făcut dezbateri pentru TOTB, regula mea a fost să mă ţin mai mult sau mai puţin la distanţă de subiect şi să încerc să-i las pe invitaţi să-şi spună părerea. În cazul subiectului din această săptămînă, o să încalc regula şi o să mă poziţionez clar într-una dintre tabere . Pentru că tocmai despre reguli (proaste) e vorba.

de Dan Sociu

Folosesc Pirate Bay în fiecare zi, de cîteva ori pe zi. Cineva m-a întrebat : cum poţi tu, ca scriitor, să fii împotriva copyrightului? Un răspuns (dar unul secundar) e că tocmai pe mine, ca scriitor, mă avantajează libera circulaţie a cărţilor. Dacă dai bani pe o carte, ai voie să o împrumuţi? Bineînţeles. Dacă o bibliotecă achiziţionează o carte, are voie să o împrumute la un număr nelimitat de persoane? Sigur că da, bibliotecile sunt finanţate şi încurajate, sunt considerate esenţiale pentru orice societate. Ce înseamnă să cumperi un bilet la cinema? Înseamnă să cumperi dreptul de a vedea o singură dată un film. Ce înseamnă să cumperi un DVD? Înseamnă să cumperi dreptul de a vedea un film de cîte ori vrei, dar atît. Nu e al tău. Nu ai voie să-l împrumuţi unui număr nelimitat de oameni, adică să-l pui la sharing. Cărţile circulă deci, teoretic, mai liber decît muzica şi filmele. Se poate spune că în acest fel scriitorul e mai puţin protejat, că ar avea şansa să cîştige mai mulţi bani dacă nu i s-ar mai împrumuta cărţile şi ar fi doar pentru vînzare. Sau, ca în Slovenia, să fie plătit în funcţie de numărul de împrumuturi de la bibliotecă, o soluţie interesantă, dar perversă, pentru că ar însemna ca scriitorul să fie plătit de comunitate, ceea la un moment dat duce la condiţionarea literaturii de către interesele comunităţii. Îmi place să cred că literatura e spaţiul meu personal, liber de condiţionări, în care pot să fiu orice (şi nazist, dacă vreau), că nu conserv valori, ci de cele mai multe ori le pun la îndoială, le neg sau le ignor. Oricum, cei care împrumută cărţi sunt şi cei care cumpără cărţi, aşa cum de multe ori cei care downloadează filme de pe torenţi sunt şi cei care cumpără DVD-uri sau merg la cinema (cel puţin aşa spun unele statistici).

Dincolo de orice argumente, nu trebuie să lăsăm poliţia să ne controleze activitatea pe Internet şi în nici un caz de dragul industriei muzicale sau cinematografice. E vorba de un principiu superior intereselor economice. Internetul e un spaţiu revoluţionar, sălbatic, care funcţionează pe sharing şi presupune o anumită nelimitare. Intervenţia poliţiei e abuzivă şi ridicolă, pragmatic vorbind. Cum o să ne oprească Poliţia pe toţi să descărcăm filme de pe Pirate Bay? Am auzit recent la radio o reclamă românească: un individ îi zicea unui prieten că o să treacă pe la el „să-şi tragă nişte muzici noi” (o practică deja anacronică – o poţi face singur, s-a dus vremea cînd te duceai la alţii să-ţi prăjeşti cd-uri) şi mesajul final, livrat pe un ton ameninţător, era ceva de genul „cu asemenea prieteni n-o să te simţi singur în celulă”. Şi chiar n-o să mă simt singur: o să fie toată lumea acolo.

Pînă la urmă, de ce e atît de important să protejăm industria muzicală şi cinematografică aşa cum e ea acum? Şi aşa sunt prea multe filme şi prea multă muzică proastă. Artiştii cîştigă prea mult, eu zic că le facem un bine punîndu-le nişte limite. Un film-epopee ca Aguirre, the Wrath of God al lui Herzog a fost făcut în 1972 cu mai puţin de 400 000 de dolari. În zilele noastre, ăştia sunt banii pentru machiaj, iar filmele care se fac azi nu s-ar zice că sunt mai bune decît capodopera lui Herzog.

Pentru această dezbatere, am pus faţă în faţă un filozof al cyberculturii şi Legea.

[coloana]

Constantin Vică

Internetul este infrastructura educaţională şi culturală cea mai importantă a României. În lipsa unor canale de distribuţie culturală (şi redistribuţie) care să asigure cu adevarăt respectarea articolului 33 din Constituţie (“Accesul la cultură”), Internetul rămîne calea cea mai simplă şi echitabilă prin care românii au acces la cultură. România a intrat triumfalist în era proprietăţii intelectuale în 1996, prin legea dreptului de autor, dar a uitat să devină şi exportatoare de cultură. Nu foarte lunga istorie a copyright-ului şi brevetelor arată că nu are niciun sens să respecţi proprietatea intelectuala cîta vreme ea: 1. nu oferă un acces echilibrat la cultură şi 2. nu oferă stimulente creatorilor. Iar situaţia în care ne aflăm astăzi e una de acest tip: creatorii nu sunt încurajaţi să producă (cea mai mare parte din profit se duce la editor/producător, distribuitor şi organismele de gestiune colectivă) şi publicul este restricţionat în acces. În plus, sistemul proprietăţii intelectuale e unul costisitor, cu beneficii sociale reduse, care adoptă principiul 20/80: 20% dintre participanţii la acest sistem de reguli cîstigă 80% din resurse. Cu alte cuvinte, copyright-ul e un mare inamic al diversităţii culturale. Prin el se construiesc centre de putere & control al difuzarii, prin el se stabileşte mainstream-ul, adică acea cultură dominantă care, de multe ori, ajunge autoritară. Nicio voce critică nu poate rezista în acest sistem.

Susţin file sharing-ul nu pentru că mi se pare total lipsit de fundament dreptul de autor, nici pentru că e interesant să fii pirat şi nici pentru că nivelul de trai în România e unul precar. Susţin file sharing-ul pentru că e necesar creativităţii, culturii sociale şi sociabilitatii şi e metoda cea mai bună de a folosi informaţia la maxim pentru a produce bunăstare. Ultimii cinci ani au reprezentat o explozie informaţionala pentru România şi au dus, treptat, la reducerea complexelor culturale. Românii (cele peste 8 milioane online) s-au trezit într-un ocean cultural în care aproape totul e accesibil: atît patrimoniul şi domeniul public, cît şi artefacte culturale noi. În plus, românii au început să digitalizeze pe cont propriu (pentru că statul nu a alocat niciodată bani suficienţi) trecutul cultural imaterial. Poate cel mai bun exemplu sunt poveştile de pe discurile Electrecord. Care, chiar dacă au fost produse într-un sistem colectivist, acum sunt protejate de un drept individualist de autor.

Am ieşit din cultura Gutenberg, în care fiecare produs cultural era pus într-un container, delimitat de celelalte şi vîndut individual. Editorii de carte, producătorii de muzică sau film etc. sunt apariţii contingente şi dependente de tehnologia vremii. Mii de ani cultură s-a transmis, prin imitare, combinare şi creaţie colectivă fără ajutorul lor. Ei sunt captivii tehnologiilor de producţie – maşina de tipar, maşina de inscripţionare de discuri, pelicula etc. – care ofereau control, iar Internetul este o serie de tehnologii imposibil de controlat în ansamblu. Dacă mîine ar apărea o lege care sa interzică programele peer2peer (ceea ce nu e departe, industriile culturale fac lobby în toată lumea occidentală), a doua zi o nouă tehnologie îi va lua locul.

Dezbaterea despre legalitate şi moralitate în copyright a atins punctul critic. Lumea chiar s-a schimbat din anii ’70 ai secolului trecut. Acum, în fata terminalului (PC, telefon mobil, consolă etc.), utilizatorii fac singuri cultura, aşa cum au făcut oamenii dintotdeauna: prin imitare/copiere, combinare, parodie, colaborare etc. Mai mult, caracterul imaterial se combină cu cel al efemerităţii: un film copiat azi pe discul fizic al calculatorului mîine poate fi şters; un text încarcat pe poezie.ro mîine poate să dispară. În acest flux informaţional, natura informaţiei fiind digitală (deci costuri aproape nule la copiere), lupta pentru controlul culturii e absurdă. Iar agentul ei dominant, copyright-ul (care uneori se poate întinde pe trei generaţii) e monstrul cu picioarele de lut.

[coloana]

Legea

Monica Pop, Procuror şef al Serviciului pentru coordonarea activitaţii Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală:

„Pirateria software este un flagel care afectează în egală măsură statul şi titularii de drepturi. Protecţia pe care legea o conferă acestor opere, deşi este cel mai adesea percepută ca o protecţie exclusivă a autorilor, ea reprezintă un factor important pentru creşterea economică, tehnologia informatică fiind de o importanţă fundamentală pentru dezvoltarea societăţii.

Ministerul Public a acţionat constant în ultimii ani pentru combaterea pirateriei programelor de calculator, printr-o activitate coerentă de desfăşurare a urmăririlor penale, prin susţinerea unor programe de specializare a procurorilor desemnaţi dar şi prin crearea de instrumente care au efientizat activitatea de investigare.

Conştientizarea însă a riscurilor săvârşirii unor astfel de infracţiuni este necesară pentru prevenirea acestui fenomen, iar colaborarea inter-instituţională şi cooperarea cu sectorul privat reprezintă cheia succesului unui astfel de demers.”

Comisar şef Dan BUCUR, Directorul Direcţiei de Investigarea Fraudelor, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române:

”Pirateria programelor de calculator produce un impact semnificativ asupra industriei software şi asupra economiei ca întreg. Tehnologia curentă face din copierea produselor software o sarcină simplă până şi pentru cel mai puţin performant computer şi în consecinţă, reproducerea neautorizată a programelor de calculator nu mai este un fenomen neobişnuit în România.

Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală aduce beneficii tuturor; întăreşte economia, creează locuri de muncă, stimulează progresul tehnologic şi oferă consumatorului experienţa unui produs software original.

În decursul anilor au fost demarate nenumărate acţiuni pentru contracararea acestui fenomen infracţional, pirateria software în România continuând să reprezinte una din priorităţile poliţiei de investigare a fraudelor.

Înţelegând cum ne afectează pirateria, fiind la curent cu ultimele tehnologii anti-piraterie, informându-ne continuu şi aplicând reglementările legislative în domeniul proprietăţii intelectuale, putem acţiona împotriva distribuitorilor de software ilegal şi putem contracara actele ilicite ale acestora, însă numai în cooperare cu celelelate instituţii de stat şi cu reprezentanţii titularilor de drepturi.

Conform legislaţiei în vigoare, aceste activităţi reprezintă infracţiunea de reproducere neautorizată de programe pentru calculator, pentru care legislaţia prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda penală – pentru persoanele fizice implicate.

În plus, conform reglementărilor în vigoare din octombrie 2006, societăţile comerciale răspund penal, pedeapsa principală generală prevăzută de legea penală fiind amenda penală de la 5.000 RON la 600.000 RON, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare).

În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, fiind obligate să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate.

MAIN PHOTO: REUTERS

Tags:



21 de comentarii

  1. În opinia mea, singurul care poate decide asupra proprietăţii intelectuale este cel care o deţine. Nu cred într-un sistem de legi reglementate în funcţie de dorinţele – hiper-interesate, evident – ale entităţilor juridice care se ocupă cu producţia şi/sau distribuţia suporturilor informaţionale (case de discuri, edituri, case de producţie etc). Cred, totuşi, într-o lege care să protejeze individul şi dreptul lui la libera alegere, în orice circumstanţe şi mai ales în privinţa propriei creaţii. Este dreptul lui Dan Sociu de a alege ca romanul semnat de el să circule liber pe Internet şi dreptul lui Laurent Garnier de a alege ca producţiile sale muzicale să fie supuse legii copyright-ului.

    Nu dau întâmplător exemplul lui Garnier – el este unul dintre compozitorii de muzică electronică care au fost profund afectaţi de file-sharing-ul ne-reglementat. Este unul dintre muzicienii care îşi câştigau pâinea în anii ’90 din vânzarea producţiilor muzicale şi care s-a văzut nevoit să se reinventeze în anii 2000, pentru că toţii dj-ii de muzică electronică au ajuns să-i folosească piesele fără să mai plătească pentru ele.

    Nu am nimic împotriva file sharing-ului şi sunt pentru libera circulaţie a informaţiei, dar până în punctul în care ajunge să-i afecteze exact pe cei care generează informaţia. Criza în care se află astăzi jurnalismul documentat îşi are originile, cred eu, tot în tentaţia din ce în ce mai mare a consumatorului de a respinge sursele de informaţie plătite, în favoarea celor gratuite (şi sub-documentate, din lipsa evidentă a resurselor).

    În fine, ce susţin este că discuţia este mai nuanţată, iar lucrurile nu sunt nici în cazul ăsta doar albe sau negre.

  2. Una e sa downloadezi si sa asculti muzica de pe p2p, si alta e sa o remixezi, sa faci bani cu ea si sa zici cu nesimtire ca e a ta!

    Cele mai bune programe care au fost facute si inca se fac, sunt cele open source care sunt gratuite, unde orice cunoscator poate contribui la imbunatatirea lor. Normal ca au succes! Cei care au creat programul de baza pot face bani din publicitate, nu din vanzarea programului. La noi in Romanica, oricum legile sunt copy paste de la colegi!

        • Alternative la programele scumpe există demult,doar că „noi” refuzăm să le observăm și să le folosim în avantajul nostru.Adică,de ce să folosească statul sisteme de operare și programe gratuite când poate plăti anual Microsoft sute de mii de euro doar pe sistemul de operare!La care se mai adaugă antivirusul,suita Office,etc.De exemplu Rusia a început dezvoltarea unui sistem de operare propriu,bazat pe kernelul Linux,care este open-source,deci fiecare poate aduce modificări sau îmbunătățiri în funcție de nevoi.

      • Se piratează pentru că se popularizează doar cele pe bani.Dacă omul nu știe că are alternativă normal că piratează (din păcate prea puțini îsi permit să cumpere un program).Un exemplu elocvent ar fi programul de inscripționat din Windows,Nero.Toate lumea îl cunoaște și-l piratează la greu.Puțini știu că există programul Imgburn,mult mai bun și mai stabil ca Nero,care e gratis.Astfel de exemple pot continua…

        • Se mai pune și problema proprietății.Adică eu dacă cumpar ceva,e al meu și fac ce vreau cu acel ceva.
          Pot să-l rup,sa-i dau foc sau să-l împrumut cuiva.Fie că vorbim de o mașină sau de un apartament sau de o carte sau un DVD.
          În mod normal nimeni n-ar trebui să se bage în asta.

  3. Apropo, daca platesc biletul de intrare la film si nu sunt satisfacut de ceea ce vad, primesc banii inapoi ?!? Cu cartea mai merge ca o folosesc la wc daca nu e interesanta, dar ce fac cu banii pierduti intr-o sala de cinema? Daca in cultura e totul numai pe bani vreau si garantii ca la electrocasnice.

  4. atent la detalii on

    Spune autorul ca un anume film a fost facut in 1972 cu 400.000 de dolari, care azi sunt bani de machiaj.

    Au nu se stie ca dolarul din 1972 era mult mai tare decat cel de azi?
    De vreo 5 ori mai tare, conform unui site care calculeaza inflatia.

    • “atent la detalii”, ai dreptate, dar si asa, asta ar insemna 2 milioane de dolari azi si tot e putin in comparatie cu bugetul mediu al unui film facut astazi

  5. Andrei Stefanuca on

    Eu am o mica curiozitate. E normal ca in orice discutie sa se faca tabere, dar sunt curios daca “Legea” si-a pus vreodata problema urmatoare: avand in vedere ca prin sharing liber o informatie (fie film, carte, muzica, ce vreti dumneavoastra) ajunge sub mai multe priviri decat prin lipsa sharing-ului, atunci care este valoarea actuala a sharing-ului ca si canal de advertising pentru informatia respectiva?

    Deasupra acesteia se mai adauga o problema: desigur exista afaceri infiintate pe principiul respectarii dreptului de autor, exista case de discuri mari, etc etc. Acum sa o luam logic: orice afacere care incepe bine (cum erau casele de discuri la inceput, spre exemplu) tinde sa creasca si ca personal, si ca infrastructura si eventual si ca investitii facute in dezvoltare si bazate pe credit. Piata insa, nu este fixa la fel cum niciun lucru din lume nu e fix. Automat orice afacere infiintata astazi are posibilitatea ca maine sa-si gaseasca obstescul sfarsit din cauza ca mecanismul pe care a fost fondata initial nu mai functioneaza. In momentul respectiv acea afacere (casa de discuri) se trezeste cu o gramada de bani imprumutati si cheltuieli pe care nu mai stie de unde sa-i scoata. Amenintata cu falimentul, ce o sa faca? O sa se chinuie din toate puterile sa faca lobby sau sa unga buzunare de politicieni (in spatele culiselor) pentru a-si salva propria piele. Dar asta nu inseamna un salt evolutiv constructiv sau coerent. Asta inseamna stagnare, iar pe metoda veche pe care functioneaza piata muzicala, stagnarea nu face bine nimanui (ganditi-va la lemnul utilizat pentru carti si plasticul pentru cd-uri, placi si casete).

    Piata de muzica s-a schimbat multumita tehnologiei si asta va duce, de ce sa nu recunoastem, la moartea mamutului de peste ocean, in ceea ce priveste muzica, cel putin. Schimbarea este de o asemenea anvergura incat a declansat alte si alte schimbari atat in technologie cat si in noi deoarece technologia in sine e un feedback loop pozitiv care se exprima in realitate prin utilizator (tehnologii noi nasc tehnologii noi atat ca salt evolutiv vertical (tehnologii cu adevarat noi – touchscreen fata de taste) cat si orizontal (imbunatatiri) )

    Domnilor si doamnelor de partea “Legii” va rog sa cititi asta: http://arstechnica.com/media/news/2009/04/study-pirates-buy-tons-more-music-than-average-folks.ars si spuneti-mi si mie daca a stat pana acum cineva sa faca un simplu calcul: cat venit aduce filesharing-ul ca advertising gratuit si, ca si consecinta, prin cresterea numarului de live performance-uri (la muzica, spre exemplu) versus ce profit face un artist din vanzarile brute de cd-uri pe de o parte. si ce consum de resurse implica filesharing-ul liber digital versus ce consum viitor de resurse ar insemna incurajarea productiei in masa de casete, etc asta ca sa nu mai zic de poluarea implicita din topirea plasticului ca deja incepeti sa ma urati. Desigur, exista argumentul colectionarului si colectionarului ii spun sa stea linistit ca vinilul n-o sa moara niciodata. Exista pe discogs.com cea mai activa piata de Utilizatori care cumpara si vand viniluri pe care am vazuta in viata mea. Autosuficienta. 😉

    In afara de chestiunile de ordin economic. Mai exista un lucru pe care nu il luati in calcul. Exista si alte sisteme de a vinde muzica, filme sau carti online dar din simplu fapt ca in mediul digital informatia este etern copiabila asta o face fara valoare emotionala. Ori pentru un cumparator, conteaza valoarea emotionala. De asta am inceput sa-mi cumpar si eu placi. Pentru ca am avut posibilitatea sa le ascult si sa le piratez inainte pe net si mi-au picat maselele toate. Mai mult, Arta, spre deosebire de arta, are un lucru in plus: se face observata prin sine. Automat, intr-un context de libera si deplina circulatie a informatiei, Arta cu A mare (ca sa subliniez de doua ori) iese la iveala. Astfel, “selectia naturala” a artei se face nealterata de influenta monedei si a sprijinului mamutului capitalist cu picioare impaturite din contracte de credit.

    Si daca nu este suficienta argumentatia mea de pana acum pentru cel putin a lua in considerare potentialele aspecte pozitive ale sharingului, am citit recent ceva in Metafizica lui Aristotel dar nu e ceva ce nu simteam a fi evident de unul singur. Aparent arta cea mai inalta se face de dragul artei si atat.

    Banul nu a intrat in discutie decat mai tarziu cand cineva s-a prins ca poate sa faca bani prin artisti (cautati cazul lui Elvis si a primului lui impresar, imi scapa numele). Asta a trimis arta in sine spre moarte prin simpla necesitate nemotivata a afacerilor bazate pe muzica sa se extinda exagerat peste starea lor de echilibru. Anul trecut au murit toate stilurile de muzica electronica, spre exemplu, avangarda. Dar oare nu era nevoie ca ele sa moara cu scopul de a renaste oare din nou, neinfluentate artificial, si scrise cu majuscula? Oare arta si literatura de rit vechi nu merita o inmormantare linistita si lipsita de scandaluri, in favoarea unei renasteri echilibrate si deschise pentru toata lumea?

  6. “Pînă la urmă, de ce e atît de important să protejăm industria muzicală şi cinematografică aşa cum e ea acum? Şi aşa sunt prea multe filme şi prea multă muzică proastă.”

    • Andrei Stefanuca on

      Calitatea nu prea a fost un argument convingator, Sound Tracker. E relativa la receptor. Dar exista o calitate relativa la receptor ce e un argument bun.
      Ea poate fi exprimata prin urmatoarea intrebare: care este motivul (coerent si argumentat) cat si necesitatea unei legi uniforme si valabile pentru toata lumea a copyright-ului atata timp cat este mai mult decat clar ca orice muzician/regizor/scriitor se individualizeaza in contextul artei si literaturii exact printr-un stil personal, diferit (daca se poate) de stilul oricarui alt muzician/regizor/scriitor? Nu ar fi mai utila o lege a copy right-ului care il lasa pe artist, pe fiecare artist in parte that is, sa-si aleaga din diferitele tipuri de inregistrare juridica posibile? Nu ar fi mai util pentru toata lumea ca “legea” sa nu se mai chinuie si sa cheltuie bani cautand sa traga concluzii general valabile in chestiuni pe care nu le intelege si sunt slabe sanse ca le va intelege vreodata? Poate sa si directioneze eventual resursele cheltuite total inutil in directia asta spre surse mai constructive pentru toata lumea, cum ar fi reciclarea.

      Sa lasam fiecare artist in parte sa decida cum isi licentiaza munca, zic. Sa vad la asta un pro vs con.

      • Chiar crezi ca “selectia naturala” a artei se face nealterata de influenta monedei? Ce defineste “natural”?

        Vezi exemple din street-art unde unii artisti au devenit milionari peste noapte datorita influentei media, respectiv a monedei.

        Calitatea este cel mai important argument care se poate aduce in discutie, ea reprezentand nivelul de cultura al unei societati. Calitatea nu e relativa, e doar nuantata pe un spectru larg. Ce e prost gust ramane prost gust si nu cred ca are cineva argumente impotriva. Problema e ca doar o mica parte din oameni pot face selectia, restul iau de buna ce le da un canal media influent.

        Nu militam pentru excluderea legilor de copyright, ci adaptarea lor la conditiile acuale:
        ‘The “problem” of future versions not being free is solved by copyleft licenses. ‘Copyleft’ as an idea is a largely ethical, philosophical, and political movement that seeks to free ideas from the constraints of intellectual property law. … Sharing is caring’
        http://en.flossmanuals.net/OpenTranslationTools/Licenses

        Cu riscul sa fiu off-topic, Uniunea Compzitorilor mi se pare un sistem arhaic, outdated, si nu are dreptul la taxa pe care o percepe de la localurile publice de exemplu, asa cum toti romanii platesc taxa miseleasca pentru radio televiziune ascunsa in facturile de curent in timp ce emisiunile lor nu sunt cu mult diferite fata de cele private (la fel de proaste), si segmentate de reclama (f. ieftina).

        INJEKTAH – Artizanal [culegere de folclor romanesc]
        http://www.soundtracker.ro/2011/02/injektah-artizanal-culegere-de-folclor-romanesc/

        • Andrei Stefanuca on

          Pentru a face relatia dintre selectie “naturala” si selectie “artifactuala” mai coerenta, iti recomand sa citesti asta: http://www.4shared.com/document/sYRcha5_/Creations_of_the_Mind__Eric_Ma.html SI sa-ti tragi PROPRIILE concluzii. E scoasa la Oxford Press in 2009 sau 2010 cred si iti va face inca din primele cateva pagini cunoscuta ideea de moneda intr-un fel pe care nu vreau sa-l parodiez acum, desi merita cu varf si indesat.
          “Artificialitatea” selectiei artei prin moneda se face cunoscuta, si e oarecum self-evident, din numeroasele instante istorice in care arta in sine (fie literatura, muzica sau orice altceva) a fost instrumentalizata ori in interesul unei ideologii politice X, ori in interesul unor conglomerate de capital Y. Iar arta ca fereastra in natura umana, nu merita sub nicio forma a fi instrumentalizata. Sa-i faci asta inseamna doar sa te conformezi unui context deja existent. Ori Arta, Idea, Originalul apare de cand e omul pe pamant la nivel intuitiv exact pentru a depasi intuitiv orice instanta de sah-mat contextual cum e si tristul si crizatul nostru prezent de-altfel.

          Apropo de prezent, lucrurile stau cam asa (iti zic si global si local): ai X ideologii, fiecare distincta si tragand in propria directie si fiecare asortata la un specific regional de mentalitate si awareness asupra existentei (capitalismul vestic, neo-comunismul chinezesc, etc, etc). Fiecare tinde sa tipe din toate puterile ca ea e ideologia corecta pentru intreg si incearca sa le domine pe celelalte. Fiecare din aceste ideologii are si un specific economic (piata libera descentralizata, piata regularizata prin control central, etc etc) si din contextul economic comun se disting entitati dominante majore (marile branduri) care, la fel, tind sa traga fiecare in directia proprie din simplul fapt ca trebuie sa-si justifice propria expansiune bazata pe surse financiare imaginare (credit) – sa creasca ca sa-si sustina propria crestere artificiala, daca vrei. In acest context, scoate si arta capul ei boem si intuitiv.

          Daca e sa o luam istoric, arta a avut tot timpul capacitatea ca sa exprime contextul regional/global in care s-a vazut incadrata dar mai mult decat atat, originalul in Arta, originalul in Idee, originalul in Sine exista cu scopul de a intui solutii pentru oricare sah-mat contextual pe care ni-l poate oferi momentul prezent (fie el global, local sau glocal).

          Acum, din contextul politic pe care l-am descris mai sus, un lucru se face automat cunoscut cititorului: este imposibil ca toate ideologiile politice sa aiba dreptate in acelasi timp desi ele pot coexista pe pamant daca admiti o punte de comunicare intre ele. Exista 3 punti mari de comunicare intre ideologiile politice, nuclee etern-repetabile prin care ele interactioneaza in realitate – omul, banul si limbajul. As adauga o a patra punte acestora, desi ea poate fi foarte usor inclusa si la limbaj: arta.

          Astfel, ideologiile politice/entitatile economice enumerate foarte sumar mai sus isi gasesc cel putin un numitor comun in care interactioneaza una cu cealalta: in om (prin ratiune, libertatea de a decide, liberul acces la informatie si libertatea de a alege), in ban (ca o cale de a avea acces la materie structurata in diverse forme de la cea mai simpla paine pana la cel mai complex transplant de inima), in limbaj (ca spatiu neutru de schimb si hibridare ideologica) si in arta (ca mijloc de exprimare a celor 3 poli de mai sus pe calea simturilor, oricare ar fi ele).

          Acum tu spui sus “Calitatea nu e relativa, e doar nuantata pe un spectru larg”
          si “Ce e prost gust ramane prost gust si nu cred ca are cineva argumente impotriva”. Dar vezi tu, exista cel putin cateva sute de mii de romani, daca nu chiar mai mult care mai baga o manea la gratar si exista sute de mii de romani, daca nu chiar mai multi care se uita la ei de pe balcon si ii injura in gand sau pe fata. Asta nu spune decat ca, si subliniez: CALITATEA E IN OCHII SI URECHILE CELUI CE O PERCEPE, oricare ar fi el. Ce rost au atunci generalizarile si extensiile de opinie in spectre largi, altul decat a imparti oamenii in roluri si clase sociale. Si ce bine face asta pe termen lung? Oare generalizarile pe populatie nu duc automat la stereotipizari? Oare nu ar fi mai bine sa oferim acces liber la informatie si sa educam implicit, contextual daca vrei, capacitatea de decizie si responsabilitatea in individ in loc sa dam directive legislative din nor pe care toata lumea sa le respecte altfel ii bagam in inchisoare si le mai luam si o amenda masiva?

          Aici intervine si sharing-ul. Ce inseamna sharing de muzica, filme sau carti, pe internet, in sine? Personal, as spune ca e reflectia spatiului NEUTRU de comunicare in mediul digital. Dar ca argumentatia mea sa fie corecta, n-ar trebui sa lasam la o parte nici ceilalti 3 poli, omul, banul si arta. Ce e sharing-ul pentru om? Oare nu e o recomandare personala catre alt om, de fapt, si atat? Ce e sharing-ul pentru ban? Oare nu e o modalitate mult mai eficienta si mai putin consumatoare de resurse materiale (plastic, lemn) prin care recomandarile personale, de la om la om, duc la achizitionarea de bunuri intr-un spatiu de selectie neutru si care permite acces si cultiva la achizitionare pe baza de atasament emotional? Ce e sharing-ul pentru arta? Oare nu e spatiul neutru, in mediul digital, al tuturor interactiunilor posibile dintre orice arta si orice arta? Sa interzicem asta (sharing-ul) sau sa il regularizam nu ar duce automat la restrangerea potentialilor hibrizi atat negativi, dar mai ales pozitivi?
          Si cea mai importanta intrebare ramane: oare in acest spatiu de sharing, total deschis si liber si avand in vedere interconectivitatea publica in crestere dintre indivizi, nu se cultiva automat si etica, moralitatea si responsabilitatea pentru propriile actiuni?

          As dori sa precizez ca nu sunt nici cu stanga nici cu dreapta, dar mi-ar placea sa le vad dand noroc. As dori sa mai precizez ca nu militez pentru nimic si ca mi-a ajus si de militie si de oameni care dau legi luand in calcul propriile interese, sau interesele oricarui grup finit de indivizi in loc sa incerce sa ia in calcul toate interesele posibile. Asa ca daca tu vrei, militeaza in continuare, si eu o sa ma abtin la a spera intr-un viitor in care spatiul de sharing neutru duce la o comunicare total libera intre toate ideologiile x si toate conglomeratele de capital y dar nu cu scopul de a sublinia diferentele specifice dintre ele si de a le cultiva, ci cu scopul de a gasi metode practice si aplicabile pentru a ajunge la un final fericit atat pentru intreg cat si pentru unitate, oricare ar fi ea.

          • Andrei Stefanuca on

            P.S. Si apropo de: Cu riscul sa fiu off-topic, Uniunea Compzitorilor mi se pare un sistem arhaic, outdated, si nu are dreptul la taxa pe care o percepe de la localurile publice de exemplu, asa cum toti romanii platesc taxa miseleasca pentru radio televiziune ascunsa in facturile de curent in timp ce emisiunile lor nu sunt cu mult diferite fata de cele private (la fel de proaste), si segmentate de reclama (f. ieftina).

            Daca stai sa te gandesti logic: 1. un local nu e spatiu public de fapt, un local e un spatiu privat al carui proprietar permite interactiuni publice. 2. taxa de radio si de televiziune e nula oricum avand in vedere ca marea majoritate a radiourilor si televiziunilor sunt pe capital privat. Statul ce face.. sta un pic si se gandeste, “baaai ia stai putin ca astia-s multi si noi avem buzunare largi si datorii multe”. Ne-am mai si imprumutat de la banci mondiale, acum ce mai facem. Cum mai dam banii inapoi daca nu luam cate putin de la fiecare?

            Iar vizavi de uniunea compozitorilor, nu inteleg un lucru. E chiar atat de nasol si injositor, sa te duci tu, artist compozitor sau whatever, la o librarie si sa semnezi un contract prin care ei iti vand direct discurile. E atat de injositor sa te duci tu la un radio si sa semnezi un contract in care ei iti dau o piesa pe post si iti dau ceva bani din publicitate? Birocratie futila, consum de hartie futil, atent mascat sub forma unor cheltuieli publice care nu sunt publice de fapt ci se fac in culise. ce-ar fi daca toate proiectele pentru “binele public” initiate de stat ar avea extrasul de cont pus pe un site si actualizat constant, ca sa se vada in timp real toate retragerile, cheltuielile si depunerile, hm? cine-ar mai fura in situatia asta? dupa cum am zis, daca totul este public intr-un sistem homeostatic inchis cum e planeta Pamant, atunci etica si moralitatea cresc si se dezvolta de la sine.

  7. Multumesc pentru raspuns si documentatie. O sa parcurg textele cu interes.

    Singurul punct de vedere diferit ramane acela despre CALITATE. Ea nu trebuie sa ramana strict in ochii celui care o percepe (facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere), cata vreme cel care o percepe nu este invatat sa o faca. Cine spune despre cine daca e in stare sau nu… asta e o alta discutie. Si aici ajungem la numitorul comun, educatia.

    Cat despre a milita sau nu… daca nu vroiai sa o faci nu ai fi raspuns la acest articol, in mod repetat, desi eu ma bucur ca ai ales sa iti expui punctul de vedere (public, activ). Pentru mine asta deja inseamna a milita.

  8. sweetdianblos on

    Costele mi a placut observatia ta plina de bun simt.Bravo!

    Comentariu scris de Costel
    Publicat la data de 28.2.2011, ora 3:29 pm
    Apropo, daca platesc biletul de intrare la film si nu sunt satisfacut de ceea ce vad, primesc banii inapoi ?!? Cu cartea mai merge ca o folosesc la wc daca nu e interesanta, dar ce fac cu banii pierduti intr-o sala de cinema? Daca in cultura e totul numai pe bani vreau si garantii ca la electrocasnice.

  9. Da, Costel, tizul meu, are dreptate: reversul medaliei de ce nu este legiferat la fel de strict: este maculatura…vreau plata ramburs ! Cu stima.

  10. Cred ca este o chestiune de timp, pana cand se va constata ,,de facto,, abandonarea conceptului de propietate culturala. Cred ca abordarea problemei este depasita, este vorba de vectorul de propagare, acesta este liber. Care pot fi eforturile materiale, mondiale, nationale samd ptr. controlarea fenomenului si pe cale de consecinta raportul costuri/rezultate. Consider ca reasezarea trebuie facuta pe alte fundamente, care trebuie sa asigure autorului unui autentic produs, propagat virtual o dreapta retribuire. Nu am habarn cum se poate face aceasta din pct. de vedere tehnic, f. probabil ca vor fi mai multe si flexibile mijloace. Toate cele de bine, cornel.

  11. Pingback: Media « legaturiutile.wordpress.com

Leave A Reply