"Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!"

Cuvintele lui Mahatma Gandhi îl călăuzesc pe Florin Suciu de câțiva ani încoace, de când a descoperit scrierile acestuia; i-au schimbat viața. L-au inspirat să inițieze Marșul Aurului și să parcurgă 300 de kilometri pe jos, în nouă zile. A vrut să doneze aur statului român, dar în România faptele bune nu se pot face pur și simplu: ai nevoie de o cerere scrisă, care să fie analizată în 30 de zile și apoi vei afla dacă actul altruist pe care vrei să îl faci este acceptat sau nu.

 

Poate ați citit, deja, cum s-au derulat lucrurile marți seara, când Florin Suciu și Sebastian Muscalu, cei doi băcăuani care și-au asumat Marșul Aurului, au ajuns la Cotroceni (cu scopul de a dona aur președinției, statului român): ziua de lucru se încheiase, nu mai era (chipurile) nimeni să îi primească. Dezamăgiți? ”Da, am simțit din plin refuzul și cred că ne așteptam puțin la altceva, măcar cineva, oricine, să ne primească”, spun cei doi. Nu s-au dat bătuți: miercuri la 12 erau din nou în fața porții.

De data asta, nicio televiziune nu i-a mai așteptat, nu a mai fost îmbulzeală pe declarațiile lor. Peste drum, la statuia Leului, o mână de oameni se făceau că protestează față de corupția din România. Așa-zisul protest consta în câteva banere afișate pe gardurile de fier, cu lozinci generaliste și fundalul sonor cu imnul României, reluat la nesfârșit. ”Un nume de Traian” răsuna obsesiv, repetitiv, lângă Cotroceni, ca să răzbune, parcă, absența versului din intonarea imnului de la inaugurarea stadionului Național Arena.

Înăuntru, pe băieți i-a primit un consilier care a refuzat, politicos, donația. Și s-a arătat ”surprins” că nu era nimeni de la Roșia Montană acolo, din moment ce marșul a fost o acțiune dedicată cauzei Roșia Montană. Florin și Sebi nu au renunțat: au vrut să încerce să facă donația la Banca Națională a României. Astfel că micul alai (ei doi și noi, însoțitorii, vreo 5 la număr) am purces spre sediul central al BNR-ului. Mutați de la un birou de informații la altul, nimeni nu prea înțelegea care e faza cu donația și ce naiba vrem, ”nu aveți voie cu aparate, vă rugăm nu filmați nimic, aparatele rămân afară”. Într-un final, Florin și unul din voluntari au ajuns la biroul de relații cu publicul. Donația a fost refuzată. Un domn funcționar ușor intrigat de demers a ieșit pe hol și încerca să ne explice faptul că BNR nu lucrează cu persoane fizice, așa că nu se poate pur și simplu deschide un cont în care să se facă o donație. ”Și atunci ce putem face?”, au întrebat Florin și Sebi. ”Scrieți o cerere, o înregistrați și în 30 de zile primiți un răspuns, după ce se analizează de către o comisie”. Fără comisii, viața ar fi plictisitoare. Așa că Florin și Sebi s-au pus pe scris:

”Către BNR,

Subsemnații Suciu Florin și Muscalu Sebastian, din Bacău, în urma marșului numit ”Marșul Aurului”, realizat pe jos de la Bacău la București, dorim să donăm statului român următoarele obiecte din aur și argint, proprii și colectate în urma marșului:

– 2 perechi cercei de aur

– o cruciuliță de aur

– 1 medalion aur

– 2 inele argint

– 2 figurine de argint: delfin și libelulă

– o lingură și o furculiță de argint

Aceste obiecte reprezintă începutul unei acțiuni de donații din partea cetățenilor României către statul român pentru salvarea patrimoniului istoric și de mediu de la Roșia Montană.

În situația în care nu se poate rezolva prin BNR, vă rugăm să ne indicați care ar fi procedura legală pentru donație.

Așteptăm răspunsul dumnevoastră la adresa (…)

Data: 28.09.2011” (și semnăturile aferente). Număr de înregistrare: 00022890.

 

Marșul Aurului, inspirat din Marșul Sării al lui Gandhi

În așteptarea răspunsului, băieții au fost până la Roșia Montană, să vorbească despre marș și să se întâlnească acolo cu participanții la tabăra ”Reclaim the Fields”. Apoi se întorc la Bacău, la viața de dinaintea marșului. Florin are 35 de ani, doi copii, o soție pe care o ascultă (”eu am vrut să dau ca termen de finalizare a marșului 7 zile, ea a zis să pun 9, că nu crede că se poate în 7 și am făcut așa și a avut dreptate”), o firmă la care este administrator și care se ocupă de colectarea selectivă a deșeurilor și reciclare. Sebi are 21 de ani, este student în ultimul an la Ecologie și Protecția Mediului. Amândoi sunt implicați în activități și asociații pentru protecția animalelor – în special câini comunitari. Sebi chiar a lucrat în ultimele luni la un adăpost. Florin pune bazele unui grup de independenți (”nu voi fi membru în vreun partid politic”) pentru oameni ca și el, care vor să candideze (independent) pentru consilii locale sau primării . Grupul se numește G.L.I.A. (grup local de inițiativă și acțiune) și va fi format numai din independenți care doresc să schimbe lucrurile în administrațiile locale, în viața comunităților unde trăiesc. ”Avem un decalog al grupului, zece angajamente pe care ni le luăm și unul din ele este că, indiferent de funcția pe care o obține, fiecare membru va rămâne independent și odată ce este ales”, explică Florin filosofia G.L.I.A.

Florin a stat cinci ani în Italia și de alți cinci s-a întors în România. ”Poate stăteam și acum acolo dacă nu îl citeam pe Gandhi și dacă nu ar fi trezit în mine spiritul civic. M-am întors ca să ajut. Este o vorbă: lumina nu se ține sub poloboc. Dacă ai ceva de spus, spune, dacă poți ajuta, fă-o! Gandhi spunea: ”Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Acesta este moto-ul meu, după asta mă călăuzesc. Eu cred că ceea ce ne definește nu este ce mâncăm sau cum ne îmbrăcăm sau ce funcție avem, ci felul în care ne raportăm la libertatea noastră. Ar trebui să înțelegem cu toții că rolul nostru este să fim făuritori de destin, nu să lăsăm pe alții să ne traseze destinul”. Florin spune că ideea marșului vine tot de la Gandhi (”nu este ceva original, m-am inspirat”): mai exact, din Marșul Sării, inițiat de acesta. ”Aveam ideea de vreun an și chiar le-am spus cunoscuților că aș vrea să fac asta. M-am informat mereu despre Roșia și ce se întâmplă acolo, am și fost acolo, la Fân Fest. Însă nu simțeam momentul pentru a da drumul la acțiune. Declarațiile președintelui Băsescu au fost declicul. Când am auzit că spune că exploatarea de la Roșia trebuie pornită fiindcă țara are nevoie de aur, am știut că acum e timpul să facem ceva”, rememorează Florin.

La plecarea din Bacău (foto: Roșia Montană în UNESCO World Heritage- Facebook)

Ajutor nesperat, de la oameni necunoscuți

Nu și-a făcut niciun plan. A dorit să recreeze atmosfera din Marșul Sării, așa că a anunțat că, dacă dorește cineva să îl însoțească, trebuie să respecte câteva reguli: în timpul marșului, nu se fumează, nu se bea alcool și se mănâncă vegetarian, de post. Cel care i s-a alăturat a fost Sebi. ”Pentru mine, a fost o ocazie să fac ceva care să conteze. Îl cunosc pe Florin de mai bine de doi ani și mi-a schimbat viața. Vreau să rămân în România și să mă implic în problemele legate de mediu. Așa că mi-am dorit să fac acest marș, pentru Roșia, pentru mediu. Și ca Florin să nu fie singur”, zâmbește Sebi. Amândoi recunosc că primele două zile au fost mai dificile: drumul obositor, mașinile vâjâind pe lângă ei, câte 15 – 20 de kilograme în spate, în rucsaci. Nici unul dintre ei nu are vreo pregătire fizică specială. ”Marșul acesta a fost voia lui Dumnezeu, pot să spun asta. Altfel nu s-ar fi întâmplat atât de minunat. Eu nici măcar nu am verificat vremea înainte să plecăm, cum ar face orice om când pornește la drum. Dar a fost frumos și cald tot drumul. Nu m-am gândit că nu pot duce 20 de kilograme în spate, cu cortul și toate cele, că nu pot merge cu ele. Dar oamenii au aflat de marș și mereu a sărit cineva să ne ajute. A fost extraordinar!”, spune Florin.

Sprijinul celor care, pe drum, în fiecare noapte, le-au oferit cazare, mâncare, încurajări sau care se ofereau să le ducă bagajele grele cu mașina până la următorul punct de oprire a fost neprețuit. ”Practic, noi am mers și câte 40 de kilometri pe zi, poate și mai mult, pentru că oamenii ne-au ușurat drumul. Am întâlnit oameni foarte primitori, am avut și surprize, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Spre exemplu, treceam printr-un sat și ne-am oprit la o poartă să cerem apă. Oamenii nu au vrut să ne dea, au zis că nu au. La altă casă, aceeași poveste. Și tot așa, nu voia nimeni să ne dea apă. Am ajuns lângă un grup de țigani, care își făceau de mâncare în câmp și ei ne-au servit imediat cu apă. Prin alte locuri, oamenii care vindeau fructe la drum ne serveau cu struguri”, își amintește Florin. Din punctul lui de vedere, faptul că făceau ceva pentru o cauză care nu era personală (”dar care privește direct pe orice român”) a fost motivul care a coagulat oamenii în jurul lor.

Idei pentru mai departe: marș național al aurului, mutare la Roșia Montană

”Ne-a ajutat atât de multă lume, oameni pe care nu îi cunoșteam. Elena Rastei a fost îngerul nostru păzitor și nici măcar nu o cunosc. Și toți ceilalți care ne-au sprijinit au toate mulțumirile noastre”, spune Florin. ”Când am văzut 400 de oameni care ne așteptau la Universitate, marți, asta ne-a făcut să ne simțim extraordinar. Simțeam că am făcut ceva, că noi am adus, cumva, oamenii aceia acolo, pentru Roșia. Și dacă suntem uniți, putem face și alte lucruri. Eu asta am văzut în scopul marșului: că noi depindem de deciziile noastre, noi suntem vinovați dacă nu acționăm și toți trebuie să conștientizăm acest lucru”, crede Sebi. Cei doi au parcurs drumul de 300 de kilometri și cu rugăciuni și cântece religioase, pentru hrana spiritului. Activiști convinși, chiar dacă marșul acesta s-a încheiat, le-a venit o altă idee: un marș la nivel național, pe sistem de ștafetă. ”Să zicem că pleacă doi oameni sau mai mulți din București. Se duc într-o zi până la Urziceni, predau ștafeta celor care pleacă de acolo și se întorc. Cei de la Urziceni merg până în următorul oraș, tot într-o zi și predau ștafeta. Și tot așa, se poate implica oricine și din toată țara. Să facem marșul național!”, este ideea băieților. Asta, și încurajarea transmisă românilor de a dona fiecare câte 2 grame de aur statului (”după ce aflăm cum se poate face asta, totuși”), pentru salvarea patrimoniului de la Roșia Montană.

”Fiecare poate face câte ceva. Din 21 de zile de concediu câte avem pe an, câteva zile pot fi în slujba comunității, a unei cauze, poți face voluntariat”, consideră Florin. Dacă lațul continuă să se strângă în jurul Roșiei Montane, următorul său pas este să se mute acolo. ”Mă mut la Roșia și duc lupta de acolo. Non-violent, se înțelege. Poate ne mutăm mai mulți acolo”, spune Florin. Cei câțiva voluntari care i-au însoțit vin cu alte și alte idei: mutarea la Roșia, donații pentru asociațiile care luptă pentru păstrarea zonei, strângere de obiecte de aur pentru donații către statul român. Florin zâmbește modest, din spatele salatei sale vegetariene (masa lui de prânz): a avut dreptate, oamenii se pot mobiliza pentru o cauză care să nu fie a vreunuia, personală, dar să fie, cumva, a tuturor, să îi privească pe toți. ”Mă simt ca și cum am făcut un lucru normal”, așa spunea Sebi când au ieșit de la Cotroceni, după 300 de kilometri pe jos. Cei doi băieți din Bacău au reușit să schimbe ceva, au reușit să atragă atenția. Chiar dacă autoritățile nu i-au luat tocmai în serios, le-au anticipat mișcările și au minimalizat importanța gestului, chiar dacă au de așteptat 30 de zile pentru a primi un ”da” sau ”nu” de la BNR, ca să afle dacă donația pe care vor să o facă este posibilă, chiar dacă isprava lor s-a văzut mai mult pe internet, în social media, decât în presa clasică ori la televizor … Sunt eroi pentru că au demonstrat că fiecare dintre noi poate face un gest simplu, firesc, pentru o cauză, fără costuri care să limiteze dorința acțiunii, fără așteptarea unei recunoștințe ulterioare.