În Nepal, potrivit tradiției, fetițele budiste trec prin 32 de așa-numite “teste ale perfecțiunii” pentru a deveni Kumari – o întrupare a zeiței hinduse Kali. Fetița aleasă poartă un costum roșu-auriu și trăiește în mare parte izolată de viața de zi cu zi, într-un templu, făcându-și apariția de doar 13 ori pe an, la ocazii speciale religioase, și fiind venerată de mii de oameni până își încep menstruația. După aceea, îi cedează acest statut special de zeiță altei fete și se întoarce la viața normală.
Kumari (care înseamnă “virgină”) îi protejează pe nepalezi de rele și aduce noroc și prosperitate. Fetițele alese s-o întrupeze, care reprezintă o mare atracție turistică în Nepal, trebuie să treacă prin 32 de teste ale perfecțiunii. Printre altele, trebuie să aibă corpul ca un arbore banyan și piele netedă și aurie care să nu fi fost zgâriată sau să fi sângerat vreodată. În 2008, Curtea Supremă din Nepal a cerut guvernului să protejeze drepturile acestor fete după ce unii s-au plâns că practica le împiedică să ducă o viață normală.

Pozele pe care le vedeți au fost realizate de fotograful Clint McClean din Dubai, care a reușit să surprindă o fetiță Kumari intrând în postura de zeiță în timpul zilei și binecuvântând oameni în templul în care trăiește. Puteți vedea mai multe fotografii cu una dintre alese pe The Daily Mail.
Surse: Lost at E Minor, The Daily Mail
Puteți accesa și:
Imagini surprinzătoare cu vănătorii de miere din Nepal
FOTO/VIDEO Portrete impresionante cu oameni “sfinți” ai Indiei
FOTO Costume păgâne din Europa, pe care oamenii încă le poartă de sărbători