În fiecare an, în Catalonia (Spania), fermierii care se ocupă cu cultivarea măslinilor şi obţinerea uleiului de măsline sunt nevoiţi să lupte împotriva invaziilor de insecte (muştele de măslin), care ameninţă, de multe ori, să le distrugă recolte întregi. Metoda clasică este folosirea insecticidelor, dar acestea sunt toxice, astfel că, în ultimii ani, o nouă “armă” a câştigat teren: capcana de muşte.
Femela muscă de măslin este mai mare decât masculul şi poate fi recunoscută după “suliţa” de la capătul abdomenului, o unealtă cu ajutorul căreia îşi injectează ouăle în măsline, când măslinele sunt încă pe ramuri. Astfel, când larvele ies din ouă, se hrănesc cu pulpa cărnoasă a măslinelor. Aceste muşte sunt o problemă majoră pentru fermierii din Catalonia: în 2014, 40% din recoltele zonei s-au pierdut din cauza lor, precum şi a secetei. Stropirea măslinilor este eficientă, dar implică un volum ridicat de muncă, operaţiunea trebuie repetată, iar dacă bate vântul îşi pierde eficienţa. Aşa că a fost nevoie de o nouă metodă, şi tehnologia a venit în ajutorul fermierilor.
Peste 400.000 de capcane de muşte de măslin au fost produse în acest an; capcana este foarte simplă: are forma unui con care atârnă din copac. Înăuntru, se află o momeală solidă, într-un săculeţ dintr-o membrană poroasă; momeala este umezită în cursul nopţii de rouă, aşa că dimineaţa este în stare perfectă de a atrage muştele. Capcana funcţionează pe durata întregului sezon al măslinelor, ba chiar şi iarna (iernile fiind destul de blânde în regiune, muştele supravieţuiesc temperaturilor, dar nu şi capcanelor). Iniţial, capcanele au fost testate, la mai multe ferme, dar cultivatorii de măslini sunt entuziasmaţi de rezultate: metoda este simplă, eficientă, nu le dă bătaie de cap, nu necesită multă muncă de întreţinere; în plus, capcanele au viaţă lungă şi nu trebuie puse în fiecare copac, este suficientă o capcană la patru copaci.
Capcanele nu vor extermina populaţia de muşte, ci doar vor reduce apetitul acestora pentru măsline – astfel, recoltele nu vor mai fi compromise în proporţii atât de mari, cel puţin. Totodată, metoda nu va înlocui sistemele clasice, precum împrăştierea pesticidelor din avion, nu în totalitate, deocamdată. Dar reprezintă un pas important înspre o acţiune mai puţin toxică asupra culturilor, cu rezultate în privinţa insectelor care le ameninţă. Fermierii consideră că stropirea cu substanţe chimice ar fi necesară numai în cazul unui atac extins al insectelor asupra unei culturi. Guvernul spaniol sprijină, prin subvenţii, capcanele de muşte, încurajând fermierii să le achiziţioneze şi să le folosească. Însă aceştia şi le pot produce şi singuri, dacă doresc – important este să fie eficiente, nu să fie “de firmă”.
Sursa şi foto: FastCoExist