Ferma solară în formă de inimă

0

Energia verde nu este doar prietenoasă cu natura, ci poate fi şi estetică: o demonstrează oamenii din Noua Caledonie, care au reuşit să construiască cea mai frumoasă (de până acum) fermă solară din lume, scrie site-ul Inhabitat.

 

 

Ferma solară are forma unei inimi, iar panourile sale fotovoltaice vor oferi 2 MW de energie curată pentru 750 de gospodării situate pe insula din Pacific. În acest fel, emisiile de carbon ale insulei vor fi semnificativ reduse, iar mediul natural al insulei îmbunătăţit. Ferma solară în formă de inimă a fost realizată la cererea unei companii locale de băuturi răcoritoare şi construită de Conergy; dacă totul merge bine, ferma va începe să producă energie de anul viitor. Insula speră ca, prin apariţia acestei ferme, cu uzina solară aferentă, să contribuie la reducerea dependenţei teritoriilor franceze de energie importată.

 

 

În 25 de ani, se estimează că acest proiect va ajuta la reducerea cu cel puţin două milioane de tone a emisiilor de carbon ale insulei. Forma acestei ferme solare a fost inspirată de pădurea de mangrove din apropierea ei, care a crescut, natural, în formă de inimă (foto – mai sus) şi este denumită “Coeur de Voh” – un simbol teritorial important pentru oamenii din Noua Caledonie, care arată “cât de extraordinară poate fi natura”. Ferma şi uzina solare vor purta şi ele numele “Heart of New Caledonia” şi vor fi simbolul generaţiei dedicate energiei regenerabile.

 

Mai multe detalii: The Guardian

 

Sursa şi foto: Inhabitat

 

Puteţi citi şi:

Casa solară cu pereţi din membrană de fibră de sticlă

O soluţie pentru energie solară accesibilă maselor: celule solare pictate

Japonia vrea să construiască o fermă solară în spaţiul cosmic


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger