Fericirea dintr-o îmbrăţişare, similară celei induse de consumul de cannabis

0

Oxitocina (hormonul dragostei, al ataşamentului, cum i se spune) joacă în rol foarte important în comportamentul nostru social, în special când vine vorba de relaţionarea cu altă persoană şi de crearea unei legături afectuoase (într-un cuplu sau între mamă şi copil).

Diverse experimente şi studii au relevat că şi comportamentul social al animalelor se modifică atunci când sunt sub influenţa acestui hormon: sunt mai comunicative şi mai dornice să interacţioneze. Însă şi persoanele care consumă cannabis ajung să prezinte efecte similare celor date de oxitocină. Aşa că oamenii de ştiinţă au încercat să descopere de ce apar acestea şi care este legătura dintre ele.

Un studiu recent aduce puţină lumină în această problemă. Se pare că oxitocina stimulează sistemul nostru canabinoid, prin declanşarea eliberării “moleculei fericirii”, care face să crească nivelul de fericire şi de motivare din creierul uman. Studiul atribuie, astfel, pentru prima oară, un rol important în comportamentul social acestui neuro-transmiţător similar marijuanei, dar oferă şi informaţii relevante pentru a înţelege cum acţionează, de fapt, oxitocina asupra creierului şi cum am putea înţelege mecanisme ale unor comportamente sociale specifice (autism, spre exemplu), ca apoi să putem avansa în căutarea unor tratamente.

Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Citiţi mai multe detalii despre studiu aici.

Sursa şi foto: I Fucking Love Science


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger