Prea multe femei din România sunt victime ale agresiunilor sexuale și nu vorbesc despre asta. Un studiu recent arată că 6% din femeile din România au fost fie hărțuite, fie atinse în zonele intime, fie urmărite, fie le-au fost adresate cuvinte obscene sau mai grav au fost violate sau exploatate sexual. Poveștile lor rămân nespuse, învăluite în tăcere și rușine ceea ce permite autorităților să nu-și îndeplinească obligațiile față de victime.
Conform prevederilor Convenției Consiliului Europei privind combaterea și prevenirea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, statele semnatare se obligă la a organiza și sprijinii centre de criză în urma violului, centre în care victimele să beneficieze de asistență medicală, de asistență psihologică și de recoltarea probelor medico-legale într-o singură unitate.
Înființarea unor astfel de centre ar reduce din eforturile financiare și psihologice ale victimei. În momentul de față, o victimă e nevoită să suporte cheltuieli din propriul buzunar iar în circuitul instituțional ajunge să fie nevoită să povestească despre ceea ce i s-a întâmplat cu până la 9 persoane diferite. Să rupem tăcerea despre violența sexuală înseamnă și să oferim asistență victimelor.
Societatea românească are tendința de a pune sub semnul întrebării mărturiile victimelor, atitudine ce nu face altceva decât să scuze faptele agresorilor. Până când rușinea, vina și jena nu vor sta de partea agresorilor, societatea românească nu va fi capabilă să stopeze violența sexuală.
Asociația A.L.E.G a realizat un scurt film în care femeile vorbesc despre violență sexuală: