Deși o prejudecată des întâlnită susține că femeile nu se împacă prea bine cu tehnologia, multe dintre ele și-au pus semnătura pe unele dintre cele importante inovații din domeniul tehnologiilor. Internetul pe care îl știm azi a pornit, de pildă, de la invenții la care femeile au contribuit în mod semnificativ. Un exemplu important datează din 1843, când Ada Lovelace a publicat instrucțiuni pentru primul program de computer din lume. Dar pe atunci nu exista încă un computer.
1943-1945: este pus la punct unul dintre primele computere din lume
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata americană își dorea un mod mai eficient prin care să prevadă loviturile de artilerie. Astfel, o echipă de specialiști a conceput și realizat un computer lat de 45 de metri, primul computer digital electronic de uz general, pentru a face ajuta la realizarea estimărilor armate. Șase femei s-au ocupat de programarea lui: Jean Jennings Bartik, Frances “Betty” Snyder Holberton, Kathleen McNulty Mauchly Antonelli, Marlyn Wescoff Meltzer, Ruth Lichterman Teitelbaum și Frances Bilas Spence.
2. 1951: Software pentru cel de-al doilea computer comercial
Ida Rhodes (născută Hadassah Irzkowitz) a emigrat în Statele Unite în copilărie, în timpul Primului Război Mondial, și peste câteva decenii a luat parte la întâlniri săptămânale cu Albert Einstein. Ea a lucrat pentru guvernul SUA și a realizat limbajul de programare C-10 instalat pe cel de-al doilea computer comercial produs în SUA (UNIVAC 1).
3. 1952: progres în domeniul programării
Grace Hopper inventează primul program de compilare a datelor, software care acționează ca translator între om și computer. Cu ajutorul lui, inginerii au putut dezvolta programe mult mai ușor.
4. 1961: primul limbaj de programare folosit la scară largă
În 1961, Jean Sammet se alătură IBM și coordonează dezvoltarea FORMAC, un limbaj de programare care interpretează simboluri algebrice și le transformă în coduri. Devine primul limbaj de programare din istorie, utilizat la scară largă. Câțiva ani mai tâzriu, Jean scrie o carte despre limbajele de programare.
5. 1963: industria telecomunicațiilor ia avânt
În 1963, Erna Schneider Hoover lucra la Bell Laboratories. În timp ce se afla în spital după nașterea celui de-al doilea copil, ea a conceput un sistem de telefonie. Sistemul computerizat seta automat volumul și îmbunătățea semnificativ centralele telefonice. Ea a revoluționat telecomunicațiile și a primit unul dintre primele patente din istorie.
6. 1962: Alpha, un limbaj de programare al CIA care “traducea” codurile, apare online
În timpul Războiului Rece, Frances Allen era legătura IBM cu CIA. În cadrul agenției, ea a ajutat la realizarea și instalarea Alpha, un limbaj care detectează rapid modele repetitive în aproape orice limbă vorbită. Acesta a devenit fundația pentru abilitățile de decodare ale CIA în următorii 14 ani.
7. Mijlocul anilor ‘60: o călugăriță ajută la răspândirea codurilor în rândul publicului larg
Sora Mary Kenneth Keller, prima femeie din Statele Unite cu un doctorat în programare, a contribuit la dezvoltarea BASIC, un limbaj de programare foarte răspândit în primele vârste ale tehnologiei informației.
8. 1965: primul computer folosit la domiciliu
Mary Allen Wilkes era o absolventă de filosofie care lucra la MIT când a scris sistemul de operare pentru LINC, primul microcomputer. Mai târziu, ea și-a construit propriul computer acasă, devenind primul utilizator de computer la domiciliu.
9. 1972: progres al motoarelor de căutare
Karen Sparck Jones, profesoară, și-a început o carieră în IT lucrând în procesarea limbajului natural și recuperarea de informații la Cambridge. Ea a introdus conceptul de frecvență inversă a documentelor, o metodă statistică pentru a determina cât de importante sunt anumite cuvinte într-un document.
10. 1974: Typo, unul dintre primele programe de corectare
Lorinda Cherry se alătură Unix și începe începe să lucreze pe instrumente legate de text, printre care la compresia digitală a unei cărți de telefoane. În acest timp, ea contribuie la dezvoltarea unor tehnici statistice care pot fi aplicate pentru găsirea greșelilor de limbă care vor fi apoi încorporate în unul dintre primele site-uri de editare – Typo.
11. 1981: Primul start-up din Silicon Valley deținut de o femeie, cu cifră de afaceri de milioane de dolari
Sandra Kurtzig și-a început propriul business de programare acasă. Un client îi cere un program de management al resurselor, iar ea își dă seama că acesta ar avea mult mai multe aplicații. Face angajări și realizează mai multe aplicații. Compania ei, ASK Computers, nu atrage investitori, ea investidu-și propiii bani în afaceri și devine prima femeie manager al unei companii de tehnologie.
12. Începutul anilor ’80: primele idei bune ale lui Steve Jobs
Adele Goldberg a început ca asistent de laborator și a ajuns să conducă System Concepts Laboratory la Xerox Parc, California. Ea a dezvoltat interfețele pe bază de grafică – cursorul, iconul pentru Recycle Bin etc. – care înlocuiesc metodele vechi de control al computerului, prin introducerea comenzilor. Steve Jobs cere o demonstrație a software-ului, ea refuză, însă superiorii ei de la Xerox îi spun să facă demonstrația, în ciuda faptului că ea îi avertizează că va renunța la ceva foarte important. Jobs încorporează multe dintre inovații în desktop-ul Macintosh.
13. 1985: Internetul merge mai repede
Radia Perlman, una dintre puținele studente de la MIT, se angajează la Digital Equipment Corp și dezvoltă algoritmul din spatele Spanning Tree Protocol, o inovație care face posibil Internetul de azi. Acesta permite crearea unei vaste rețele care distribuie informația prin câteva puncte de tranzit. Ea câștigă titlul de “mama Internetului” care nu îi este însă pe plac.
14. 1985: nașterea criptografiei moderne
Shafi Goldwasser a fost fascinată de teoria numerelor și se alătură MIT. Împreună cu Silvio Micali și alții, ea realizează “protocolul zero-cunoștințe”, care devine un instrument – cheie în criptografie și securitate cibernetică.
15. 1993: un nou set de reguli pentru traficul pe Internet
Sally Floyd este unul dinte cei mai citați cercetători în domeniul IT. Ea a contribuit la inventarea Random Early Detection, care este folosit în aproape toate routerele de Internet și este o componentă-cheie a procesului prin care informația, precum un e-mail, trece dintr-un inbox în altul.
16. 2005: o ușurare pentru profesioniștii în IT
Monica Lam dezvoltă conceptual de livePC, care înseamnă abilitatea de a gestiona computerele în siguranță – o componentă esențială pentru infrastructura IT corporatistă.
17. anii 2000: o femeie contribuie la dezvoltarea unor produse web reprezentative
Marissa Mayer și-a început cariera ca prima femeie inginer de la Google. Ea stă în spatele homepage-ului motorului de căutare Google și a modului în care utilizatorii interacționează cu Gmail, Google News și Google Images.
Sursa: mic.com