Fast Food versus Slow Food

15

Ce e mai bine? Sa alegem produsele traditionale gustoase si curate revitalizate in Romania prin targurile taranilor si prin miscarea Slow Food sau pe cele ale fast food-urilor, gustari frugale si rapide, dar care incep si ele sa se orienteze spre standarde eco si traditie, o data cu cererea consumatorilor? Sau e mai bine sa le imbinam? Teodor Frolu, membru fondator al Grupului de Initiativa “Radu Anton Roman”, si publicitarul Florin Dumitrescu va invita la dezbatere.

de Ionut Dulamita

Acum doua saptamani, mansarda librariei Carturesti a gazduit dezbaterea intitulata “Fast Food versus Slow Food”. Publicitarul Florin Dumitrescu a incercat atunci sa dezbrace conceptul de fast food de straiele lui demonice. De cealalta parte, antropologul Vintila Mihailescu si arhitectul Teodor Frolu, oamenii din spatele “Targului Taranului”, au vorbit de pe baricada miscarii Slow Food, care isi propune sa revitalizeze produsele traditionale romanesti fara a se proclama un inamic al fast food-ului. I-am invitat pe Teodor Frolu si pe Florin Dumitrescu sa mute dezbaterea si pe site-ul nostru.

In deschiderea dezbaterii, Vintila Mihailescu a evidentiat cresterea exponentiala a cererii pentru produse traditionale romanesti, precum si cea a numarului de targuri care le pun in valoare. Asta intr-un context in care alimentatia se schimba intr-un ritm foarte rapid iar oamenii devin mai responsbili vizavi de sanatatea lor si incep sa reactioneaze impotriva mancarii standardizate, a “obiectelor comestibile neidentificate”, cum le numeste antropologul de la Muzeul Taranului Roman.

De altfel, o lucrare semnata de Vintila Mihailescu si Bogdan Iancu, “Patrimonializarea gustului”, contorizeaza 1,3 milioane de intrari pe Google pentru “produse locale romanesti” si 280.000 pentru “produse traditionale romanesti” (cand vine vorba de pagini scrise in tara) si 2,5 milioane pentru “Romanian local food” , respectiv 15,6 milioane pentru “Romanian traditional food”.

O data cu aparitia supermarketurilor, a spus Mihailescu, romanii le-au luat cu asalt si au generat o “bulimie” generala, care a sporit tulburarile de alimentatie, un exemplu larg raspandit fiind anorexia. In acest context, reactiile autohtoniste s-au facut simtite firav si, paradoxal, tot marea industrie a starnit o reactie mai percutanta, prin marketizarea produselor traditionale. S-a infiripat, astfel, un “imaginar al traditionalului” ce a permis intrarea pe piata a micilor producatori.

Apoi si miscarea Slow Food, pe care Teodor Frolu o descrie mai jos, a venit in sprijinul lor, urnind blocajul dintre micii producatori si piata, fixand niste norme si oferind produselor traditionale romanesti o platforma de acces pe piata internationala. In decembrie 2007, Grupul de Initiativa “Radu Anton Roman” si Asociatia “Prietenii Muzeului Taranului Roman” au lansat “Targul Taranului”, prima piata traditionala din tara ce se inspira din criteriile Slow Food.

“Ce trebuie foarte bine inteles este ca miscarea Slowfood nu este genul de organizatie ce se extinde printr-o coordonare de la centru. Mai simplu spus, organizatii si persoane din Romania, preocupate de renasterea produselor traditionale, au gasit in Slow Food un partener si o expertiza extrem de utila ce i-au ajutat sa se dezvolte , folosind exemple de bune practici internationale”, explica Teodor Frolu pentru Think Outsise the Box.

Florin Dumitrescu nu s-a lasat mai prejos in cadrul dezbaterii de la Carturesti. El a spus ca, la randul lor, giganti ca McDonald’s manifesta o tot mai mare preocupare pentru zona eco si mancatul sanatos, un exemplu fiind “salatelele” pe care le-a introdus in meniu. Totodata, a continuat el, McDonald’s incearca si el sa se muleze pe “gustul romanilor” si pe traditie, motiv pentru care pregateste produse precum “McChifteaua”.  De altfel, potrivit publicitarului, fast food-ul este o “idee traditionala” in sine, e vechi de cand lumea. Originile fenomenului au fost depistate in Roma antica, cand a aparut nevoia de a hrani mai rapid tot mai multi oameni. Mai multe amanunte aflati mai jos.

[coloana]

Fast-food forever

Florin

Florin Dumitrescu

textier, publicitar, jurnalist


Se spune despre unul dintre magnatii Romaniei de azi, prezent in toate topurile cu bogati, ca si-a facut primul milion vinzind mititei revolutionarilor din Decembrie ’89 si manifestantilor de la inceputul lui ’90. I-a fost usor s-o faca: harnicul intreprinzator lucra in alimentatie si a stiut sa-si pastreze contactele si sa-si intretina fluxul de livrare chiar si in acele vremuri tulburi… Geniul sau a constat in a surprinde o oportunitate: oamenii aceia ocupati sa faca istorie aveau nevoie de hrana. Si aveau nevoie de hrana rapida! Aflat alaturi de ei in miezul actiunii, cu cite un mic mereu aburind pe cite un sfert de franzela, omul a alimentat – in toate sensurile – schimbarile din societate.

Se poate spune despre el ca a facut fast-food?! Da, desigur, a facut fast-food; poate fara constiinta conceptului consumerist in cauza, dar cu o perfecta constiinta capitalista, innodind intreruptul fir istoric al sacagiilor si cirnatarilor de bilci de dinainte de comunism.

Dar nici paranteza comunista n-a dus lipsa de “unitati de profil” din ramura alimentatiei rapide: covrigarii si patiserii, restaurante cu autoservire (numite in popor “plimba-tava”) si celebrele lacto-baruri (poreclite “la varice”, din pricina meselor inalte, fara scaune). Pe Magheru colt cu Maria Rosetti, unde e acum magazinul Vodafone, ani de zile s-au servit cremvursti in corn, net mai bogati in carne suina decit hot-dogii de azi. Multa vreme meniurile braseriilor afisau pe prima pagina asa-zisele “minuturi”, in mare parte feluri la gratar, numite astfel inca din secolul XIX, pentru ca – in illo tempore – desemnau mincaruri rapide, gata intr-un minut. E drept, denumirea nu li se mai justifica in anii ’80, cind asteptarea comenzii la restaurant crestea proportional cu asteptarea camionului cu carne…

Altceva, mai important, ne pregatea insa regimul totalitar in materie de hrana pentru mase: halele acoperite cu imense cupole, construite la ordinul lui Ceausescu in diverse cartiere ale capitalei si care aveau sa fie transformate in anii postceausisti in mall-uri luxoase, erau destinate initial producerii si desfacerii in maniera industriala a hranei catre populatie. Activistii le spuneau “fabrici de mincare”, dupa modelul chinezesc si nord-coreean care le inspirasera; arhitectii care lucrasera la proiectarea lor le poreclisera, cu difidenta ironica, “circuri ale foamei”, datorita asemanarii cu cladirea Circului de Stat. Asa-numita societate socialista multilateral dezvoltata, bazata pe diriguirea industriala deopotriva a capacitatilor productive si a maselor de “oameni ai muncii”, impunea tot mai urgent rezolvarea crizei alimentare. Problema cozilor, a aprovizionarii “la negru” si a acumularii de stocuri ilicite ar fi fost pe deplin rezolvata intr-un atare sistem de centrale fast-food de tip oriental-comunist.

Cei care critica excesele culturii McDonald’s si vad in fast-food o inventie diabolica a Occidentului se inseala. N-am fi scapat de fast-food chiar daca ar fi dainuit comunismul, n-am fi scapat de E-uri, junk-uri si surogate alimentare industriale: ele ne-ar fi fost servite pe cartele tot mai strict normate, in modalitati tot mai robotizate, in portii tot mai standardizate. Ni se sortise existenta eroului chaplinian din Timpuri Noi: de pe banda de productie pe linia automatizata de nutrire, direct, fara pierderi inutile, cu productivitate maxima!

Ce ne frapeaza, ne irita si ne intriga mai mult la McDonald’s, KFC si celelalte lanturi si francize alimentare multinationale este glantul consumerist, este fasonul de ademenire irezistibila, este acea “plusvaloare” mitica, tipica marilor brand-uri, care le face dezirabile si noua ne creeaza dependenta. Este o alta cale (the American Way), este alt tip de solutie data problemelor industrializarii, aglomerarii populatiei in marile centre urbane si nevoii de eficientizare a fluxurilor de deservire a acesteia la nivel esential, primar. Intentia de ansamblu e insa aceeasi ca in cazul falansterului nutritional comunist al “fabricilor de mincare”… doar planificarea fiind o chestiune mai laxa pentru “lagarul vestic”, lasata pe seama reglarii “legilor naturale” ale pietei.

O privire atenta asupra istoriei ne permite sa observam ca a existat fast-food de cind exista comasari de populatie. In Roma antica existau comercianti de gustari frugale care deserveau multietajatele insulae, anticipari ale blocurilor “cuibar” din modernitate. Fast-food avant la lettre s-a facut in China si India din vremuri stravechi, in centrele urbane; s-a facut pe marginea drumurilor de pelerinaj crestin din Evul Mediu occidental; s-a facut in porturi si la rascruci de drumuri comerciale.

Fast-foodul in era industriala rezolva nu doar nevoia clientilor de gustare frugala, rapida, la botul calului; ci si nevoia resatauratorului de a asigura un flux curent de servire si, astfel, rentabilitatea afacerii. Graba e de ambele parti; la fel, din ambele parti, vine tentatia excesului. Daca ne indreptam spre o lume mai ecologica, daca oamenii cauta solutii mai sanatoase de alimentatie, fast-foodurile sint printre primele gata sa ridice noul stindard. Daca ne vom deprinde sa mestecam mai rar si sa ne contemplam fiecare dumicat cu filozofie, fast-food-urile ne vor trimite cele mai bune slogane in acest sens. Dar asta nu le va impiedica sa scada ritmul si, in consecinta, productivitatea. Dimpotriva…

[coloana]

Slow Food – alimente gustoase, curate si platite corect

Teodor Frolu

Teodor Frolu

Arhitect si membru fondator al Grupului de Initiativa “Radu Anton Roman”

Din cauza denumirii, exista tentatia de a rezuma miscarea Slow Food la un protest fata de succesul, nemeritat, al fa(s)t food. Succesul si dezvoltarea acestei organizatii nu vine insa din actiuni de contestare, ci dintr-o recuperare a unor valori si principii valoroase cazute in uitare si transpunerea lor in practica, astfel incat sa devina sustenabile din punct de vedere economic.

“ Targul Taranului” a fost inca de la inceput foarte bine primit de catre bucuresteni, constintuindu-se intr-o platforma de dezvoltare si comunicare publica. Colaborarea cu producatorii si mai ales cu celelate conviviumuri Slow Food, ce au aparut independent in tara, au consolidat o retea la nivel national, iar campaniile din alegeri locale au activat organizarea de targuri si piete la nivel national.

Putem spune ca obiectivul initial al grupului nostru de a incuraja si promova producatorii traditionali, cat si stimularea unei cereri urbane pentru astfel de produse a fost atins. Suntem  inca departe de valorificarea reala a potentialului pe care il are economia rurala in acest domeniu. Desigur nu de noi exclusiv depinde acest succes, dar cred ca miscarea Slow Food  a reusit sa readuca in prim-plan concepte si valori ce au fost neglijate de societatea romaneasca in ultimii 20 de ani.

Interesul pentru recuperarea valorilor traditionale in Romania – ce trebuie sa acceptam ca a revenit cu adevarat odata cu integrarea, Europa ne-a redeschis ochii – a avut  foarte mult de castigat din experienta Slow Food.

Raspunsul la intrebarea „Ce inseamna miscarea Slow Food?”, aspiratiile si instrumentele cu care inceraca sa opereze aceasta organizatie se pot regasi in “Cele 7 fundamente  Terra Madre” de mai jos:

1. Accesul la alimente gustoase, curate si platite corect

Abordarea Slow Food privind agricultura, productia de alimente si gastronomie se bazeaza pe un concept al calitatii hranei definit prin trei principii corelate: gustos, curat si corect rasplatit. Gustos inseamna o dieta zilnica proaspata si plina de savoare, care satisface simturile si este parte a culturii locale, curat este acel produs realizat utilizand metode care nu dauneaza mediului inconjurator si sanatatii oamenilor, iar corect rasplatit inseamna ca ofera compensatii si conditii corecte producatorilor iar consumatorilor preturi accesibile. Slow Food militeaza pentru apararea dreptului oamenilor la hrana gustoasa, curata si corect rasplatita si accentueaza faptul ca satisfactia culinara si responsabilitatea trebuie sa mearga mana in mana.

2. Biodiversitate in agricultura si hrana

In ultimul secol am pierdut 80% din biodiversitatea hranei: o treime din rasele de vite, oi si porci au disparut sau sunt in pericol de disparitie, 300.000 de varietati vegetale au disparut si continuam sa pierdem cate una la fiecare sase ore. Organizatia Slow Food este determinata sa apere biodiversitatea speciilor cultivate si salbatice si rasele native. Ne angajam sa protejam produsele de calitate care sunt traditionale si sustenabile, precum si metodele de cultivare si procesare a acestora. Fara aceste lucruri nu poate exista o securitate a produselor.

3. Productie la scara mica

Sistemul hiper-productiv si intensiv folosit de agricultura industriala si globalizarea au dat gres. Nu a hranit planeta, astfel ca astazi un milliard de oameni sunt afectati de foamete, a poluat pamantul si apa, a distrus identitatea culturala a mai multor populatii si a redus drastic biodiversitatea. Productia la scara mica, ce isi are baza in comunitatile locale, este cea care ne poate arata calea spre un viitor stabil. Cea mai buna abordare in ceea ce priveste agricultura si pescuitul, in special in zonele mai sarace ale lumii, este una care respecta cultura locala si se bazeaza pe intelepciunea comunitatilor locale.

4. Suveranitatea hranei

Toate popoarele trebuie sa pastreze cunostintele legate de hrana si sa aiba libertatea de a decide ce soiuri cultiva si ce specii cresc si in ce mod sunt acestea transformate si pregatite pentru dieta zilnica. In special in tarile aflate in curs de dezvoltare, mentinerea traditiilor agricole si a cunostintelor legate de acestea sunt vitale pentru sanatatea comunitatilor si a culturii.

Micii fermieri isi pierd rapid pamanturile dedicate productiei locale de hrana – acestea fiind utilizate tot mai mult pentru productia destinata exportului si cea de biocarburanti – pierzand, in acelasi timp, si bunul lor cel mai de pret: semintele. Pe masura ce fermierii incep sa cumpere seminte de la companii care patenteaza cele mai productive varietati, ei abandoneaza soiurile traditionale in favoarea soiurilor care necesita cantitati masive de ingrasaminte si pesticide, fiind destinate exportului sau hranirii animalelor. Educatia este de o importanta cruciala pentru a sustine suveranitatea hranei.

5. Limba, cultura si traditie

Toate populatiile ar trebui sa aiba posibilitatea de a-si conserva limba, cultura si traditiile. Termenul de “comunitate a sustinatorilor eco-gastronomiei” descrie o idee noua de economie locala bazate pe hrana, agricultura, traditie si cultura. Prin promovarea acestor comunitati si a rolului lor esential, redam micilor producatori demnitatea culturala, apreciind la adevarata valoare cunostintele si indemanarea acestora. Facand acest lucru, ajutam si comunitatile indigene sa isi pastreze cultura si stilul de viata si le sprijinim in transmiterea acestor valori catre noile generatii. Educatia este vitala in asigurarea diversitatii culturale.

6. Productia de alimente responsabila fata de mediu

Agricultura, pescuitul si mediul inconjurator trebuie considerate drept puternic interdependente. Ele nu trebuie vazute ca simple sectoare economice, supuse modelului cerere-oferta.

Trebuie sa ne asiguram ca productia de alimente elimina sau reduce utilizarea substantelor chimice, protejeaza fertilitatea pamanturilor noastre si a ecosistemelor de apa, elimina sau reduce deseurile si promoveaza sursele de energie sustenabile.

7. Comert corect si durabil

Corectitudinea sociala si comertul corect pot fi obtinute prin activitati ce confera demnitate producatorilor si care le furnizeaza acestora o compensatie justa, preturi accesibile pentru consumatori, solidaritate si respect pentru diversitate culturala si traditii.

Scurtarea lanturilor de distributie sunt elemente cheie pentru o agricultura sustenabila. Retelele de produse locale reduc impactul asupra mediului prin reducerea distantelor de transport si contribuie la conservarea culturii gastronomice locale, conferindu-i valoare. Mai mult, reducand numarul de etape intermediare, putem ajunge la costuri mai avantajoase, atat pentru producatori cat si pentru consumatori.

Cele 9 conviviumuri Slow Food existente in Romania au aparut independent si au propriul program de activitate. Informatii complete gasiti in newsletter-ul de pe www.targultaranului.ro, realizat cu ocazia zilei internationale Terra Madre – 20 de ani de la infiintare.


Tags:



15 comentarii

  1. ca de obicei, calea de mijloc este de preferat. abuzul de alimente tip fast-food nu este sănătos, la fel cum nu mereu avem timp (sau bani) pentru mâncăruri tradiționale/elaborate

  2. Totul ar fi frumos daca produsele “slow food” ar avea un pret decent. Am fost la ultimul tirg de acest gen si nu te puteai apropia din cauza preturilor……. So…

    • Subscriu celor spuse mai sus de adib… nu m-am putut apropia de produsele traditionale din cauza preturilor extrem de mari…

    • Predominant slow food (acasa, in pauza de masa la serviciu), si ocazional fast food, cand stomacul e mai putin important decat timpul, dar nu vrem sa-l neglijam cu totul.

      Cat despre targurile taranilor, din partea mea, lipsa. Nu exista o traditie de “a manca in piata” in Romania, asa cum exista la asiatici de exemplu. Mancarea traditionala se gateste acasa sau se mananca la restaurant, unde exista niste standarde de igiena controlabile. La rata de penetrare a canalizarii la sate, e usor de inteles cat de puternica e traditia spalatului pe maini la tarani.

      • daca spalatu pe maini se poate face numa la robinet, chiuveta si canalizare, atunci ar fi cum zici tu.
        dar ajunge si sa scoti o galeata de apa din fantana.

  3. Asta este subiect care sta de o saptamana pe hotnews …. ? Alegerile sunt atat de evidente.

    Apropo, de cand mancarea normala se cheama slow food ? Unde se poate , prefer termenii romanesti.

  4. Cu agricultura noastra cred ca avem si mancarea pe care o meritam ! Ce rost are oare sa vorbim de mancare proaspata, noi, care importam 70-80 la suta din alimente? Situatia actuala a agriculturii romanesti ar putea fi predata drept lectie de economie. Din pacate. Sa ai atata amar de resurse si tu sa aduci mancare de la altii, iata o perfromanta greu de egalat. Piata agricola de manual, ce mai 🙂

    • cred ca rostul e tocmai in sustinerea productiei locale..fie ea traditionala sau industriala…avem atatea produse romanesti si observ cu stupoare ca romanul cumpara in scfhimb produsele importate din italia, franta, usa, noua zeelanda.
      Ca sa avem o economie puternica trebuie sa sustinem productia locala si implicit acest slow food, produsele traditionale.
      Preturile ridicate vin tocmai din multitudinea de resurse pe care taranul le consuma ca sa puna acel produs pe piata din Bucuresti: mancarea animalelor,preparare, conservare naturala, transport etc.
      Daca nu vom sustine prin cumparare aceste demersuri, produsele nu se vor ieftini. Cand veniturile din produsele lor le vor permite sa produca mai mult la preturi mai mici atunci veti avea produse traditionale la preturi mai mici, accesibile si paturilor sociale cu bani mai putini.
      Insa cand vad ca romanul se duce la carrefour si umple cosul cu importuri de calitate indoielnica la preturi mai mari decat porusele romanesti ne-cool de pe rafturi..nu mai tine discursul pt fast food.
      Ar trebui sa stim sa ne protejam interesele si sa investim in ce avem…nu sa ingurgitam tot ce primim de afara.

    • Noi producem cat ne dau altii voie sa producem. Ii intrebi pe aia de la carrefour sau mega-image de ce nu cumpara rosii de la noi, o sa-ti raspunda ca productia autohtona nu poate asigura un stoc constant pe tot parcursul anului. Si noi o luam de buna. Eu imi fac cumparaturile saptamanale din piata, acum aflu ca defapt halesc “slow food” si ca sunt cam demodat, oarecum impotriva curentului. Problema la noi e ca desi taranul munceste, ala care transporta marfa ia mai mult ca el, iar ala care vinde incaseaza mai mult ca toti la un loc. In plus am intrat in randul lumii, cultivam porumb modificat genetic, ca-n America, dar ministerul agriculturii are grija sa nu se afle ceva. E putin mai ieftin, dar dai toti banii pe insecticid, iar in gura bagi antibiotic in loc de mamaliga. Evident cand ai nevoie de augumentin, te trezesti ca nu mai are nici un efect, trebuie altceva mai scump. Dar inchidem ochii si continuam sa facem tot ce e la moda, tot ce e eficient si comod.

  5. Recomand celor care sunt interesati de acest subiect cartea “Elogiu lentorii” scrisa de Carl Honore. Pentru ca printre adevaratele lucruri importante din viata noastra viteza nu ar trebui sa-si gaseasca loc.. Amintesc si de proverbul: “graba strica treaba”..

  6. Faptul ca inclusiv fast food-urile si-au indreptat atentia inspre sectorul sanatos, este unul dintre cele mai bune lucruri pe plan alimentar. Desi in principiu sunt adepta slow foodului, nu neg ca de multe ori apelez la servicii de catering sau fast food.. ca si o mare parte din populatie…si asta pentru ca lumea nu mai are timp sa gateasca, multi tineri vor sa devina (si chiar devin) independenti… dar nu stiu sa gateasca… si atunci… solutia… mancarea nesanatoasa din comert. {de multe ori cu o cantitate mai mare decat ar trebui de sare (de ex, exista multe alte condimente in exces pentru o alimentatie echilibrata).. }
    Pentru mine, mancarea gatita imi evoca si aerul de familie.. atunci cand se aduna toata familia la masa. Dar suntem mult prea ocupati pentru a mai pune accentul pe asta… de multe ori ne prinde noaptea lucrand, sunt multi care au mai multe locuri de munca, ne agitam sa facem banii… si ne distrugem relatiile de familie (o oboseala extrema duce la iritabilitate) si sanatatea .. prin apelarea la servicii de alimentatie din comert.
    In general de sarbatori se pune accentul pe aceasta tema, dar e o problema de zi cu zi… mancam mancare din comert in loc sa gatim in viata de zi cu zi, gatim si mancam in exces de sarbatori… tinem post cu mancare “de post”, dar pierzand esenta postului… ne uitam peste tot la polemici despre mancarea sanatoasa… si nu ne invatam minte.
    vine o noua zi, un nou an… si fiecare din nou isi pastreaza vechiurile obiceiuri nesanatoase de a manca…
    Agricultura romaneasca sta sa se prabuseasca, producem calitate inferioara si cumparam in exces produse din comert.. multi au pamant.. pe care il pastreaza parca “la naftalina”, pamantul e o valoare. si sta… ani de zile plin de burieni, batatorindu-se, scazand-i calitatile… in timp ce proprietarul se lauda cu suprafetele de teren din patrimoniul sau…
    aceste terenuri ar putea produce si nu stagna, dar de multe ori….dar…. ideea ce proprietate personala duce la un orgoliu excesiv si un teren ce ar putea fi inchiriat (sub diferite forme) producatorilor, isi pierde din calitati fiind nemuncit.
    Daca un procent sa spunem de un sfert din cei care detin teren agricol necultivat momentan, ar produce pentru consumul propriu (in sistem propriu sau nu) si ar consuma produsele, s-ar putea vedea o schimbare majora in alimentatia de zi cu zi… dar suntem prea ocupati sa producem bani…

  7. Pingback: Taxa fast-food: un proiect indigest

Reply To Adi Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger