Fast-food-uri internaționale, implicate în scandalul puiului din China

0

Televiziunea Centrală, postul public de stat al Chinei, a dezvăluit recent că cel puțin doi furnizori de pui pentru lanțuri de fast-food-uri americane, japoneze și taiwaneze din statul asiatic și-au hrănit păsările cu cantități mari de hormoni și 18 tipuri diferite de antibiotice. Asta pentru a produce “pui instant” care se dezvoltă de la 30 de grame la 3,5 kilograme în doar 40 de zile. Fast-food-urile implicate în scandal sunt KFC și McDonald’s (SUA), Yoshinoya (Japonia) și Yonghe King (Taiwan).

 

China e cea mai mare piață de desfacere pentru produsele de fast-food. KFC, de exemplu, obține 44% din profiturile anuale numai din statul asiatic și a devenit ținta principală în recentul scandal cu pui îndopați cu medicamente, scrie Global Voices. Potrivit autorității alimentare din Shanghai, între 2010 și 2011, dintre cele 19 mostre puse la dispoziție de Yum! Brands, compania care deține KFC, opt nu au trecut testul de siguranță al antibioticelor.

Din moment ce scandalul implică lanțuri de fast-food străine, care sunt considerate mai de încredere la capitolul siguranță alimentară decât restaurantele locale, o serie de comentatori naționaliști s-au folosit de ocazie pentru a ataca brandurile externe și a cere expulzarea lor din țară. Alții spun că autoritățile locale ar trebui arătate cu degetul. Citiți reacțiile consumatorilor chinezi obișnuiți cu scandaluri alimentare toxice pe Global Voices.

Foto: Flickr/Shira Golding (CC: BY-NC)


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger