Despre tânărul videograf clujean Matei Pleşa, realizator de filme documentare, v-am povestit prima oară în vara anului 2012, iar anul trecut am început să prezentăm pe TOTB un proiect gândit și realizat de el, alături de o echipă mică și inimoasă – proiectul “Fascinaţia meşteşugului“. Matei și echipa lui caută, găsesc și documentează poveștile unice ale unor meșteșugari din România, cunoscuți și recunoscuți și peste hotare. Scopul proiectului, dincolo de a transmite aceste povești care merită promovate, este și de a susține și motiva atât meşteşugarii tradiţionali, cât şi tinerii creativi, care pun pasiune şi entuziasm în fiecare lucru realizat.
În noiembrie, anul trecut, Matei ne-a oferit povestea meșterului lingurar Mark Tudose din Sighișoara, cunoscut pe patru continente drept “The Spoonman”. Acum, o nouă poveste (a cincea din acest proiect) a prins glas prin ochiul atent al documentaristului, care ni-l aduce în fața camerei pe ceramistul Andrei Gârbă, din Cluj-Napoca. Va invităm să îi priviți și ascultați istorisirea, în filmul realizat de Matei Pleșa (text: Alexandra Crăciun, fotografii: Matei Pleșa).
„Să-ți asculți interiorul și visele, să nu le ignori. Indiferent că-i greu, să mergi înainte și să nu desconsideri pe nimeni. Să nu refuzi niciun fel de oportunitate. Orice eveniment e o șansă să înveți ceva nou sau să schimbi ceva ce trebuie schimbat. Nu știi totul. Să fii deschis la absolut orice sfat, idee, oportunitate, eveniment, persoană. Să fii un bun observator, să contești tot și decizia să fie a ta întotdeauna. Mai presus decât atât, să-ți asumi responsabilitatea alegerilor tale”.
Imaginați-vă aceste cuvinte, rostite cu o voce caldă, meditativă, alegând atent și înțelept cuvintele, fără a privi în ochi și mereu cu capul ușor înclinat spre podea. Cu un soi de modestie pe care rar o mai găsești în zilele noastre. Acesta este Andrei Gârbă, meșteșugarul ce ni s-a înfățișat nouă într-o zi de sâmbătă, transformând momentele unei zile obișnuite în secunde memorabile de liniște și echilibru.
În dreapta atelierului stau, impunătoare, două cuptoare mari. În stânga găsim zona în care se lucrează compozițiile și drept înainte găsim mai multe stații de lucru. Alb și nuanțe de alb, miros de ceramică neprelucrată, ordine desăvârșită și o liniște ce-ți cuprinde trupul. „Bună, sunt Andrei Gârbă, ceramist-economist. Economist după studii, ceramist după experiență!”, se aude dintr-un colț al camerei, din partea unui domn cu un aer ușor boem ce-mi întindea mâna prietenește. Câteva detalii organizatorice, așezăm echipamente și fiecare cu postul lui de lucru. Andrei se așază cu câteva căni în față, aranjând migălos și precis lucrurile în jurul lui, asemenea unui chirurg.
Când îl privești de la depărtare, curprins de magia lucrului, timpul parcă capătă o altă noțiune. Atelierul este cuprins încet de o liniște interioară, așa cum doar un om în adevăratul sens al cuvântului poate să-și construiască în suflet. Ai zice că ne echilibrează cu toată energia lui, ignorând complet camerele care-l fotografiază, aparatele care-l filmează și pixul meu care notează neîncetat în carnețel.
„Am început la 14 ani, atunci când părinții sunt un exemplu și începi să-i copiezi. Tatăl meu lucra în ceramică, în timpul liber lucram pentru el. Apoi am învățat… Mi-a plăcut și am ajuns să-mi dau seama de potențialul care mi-l poate oferi drumul ăsta. Am pornit totul de la zero, fără să avem nimic în afara energiei, motivației și creativității. Ce am făcut, am făcut cu calitate, din lucrare în lucrare, din client în client… totul s-a amplificat”.
Îl întreb despre primele și cele mai frumoase amintiri legate de ceramică și întoarce privirea către colțul opus, parcă din dorința de a ascunde un zâmbet scăpat din neatenție. Imaginația l-a dus mai departe decât ar fi putut să exprime cuvintele, expresia feței trădând emoțiile interioare ce l-au cuprins: „Lucram totul improvizat, lucram ce ne plăcea și într-o atmosferă de neimaginat”.
Continuu pe calea amintirilor și-l întreb dacă și-a ales drumul sau dacă drumul l-a ales pe el: „Tu ești drumul. Dacă ți-ai descoperit interiorul, așa vei descoperi mai departe și soluțiile care te vor ajuta. Trebuie să perseverezi și să te descoperi pe tine. Nu fac ceva pentru că vreau să fac ceva, fac pentru că simt că trebuie să fac. Nu există o logică. Voința nu vine dintr-un raționament, vine dintr-o simțire. Lucrurile logice se aștern după aia. ”
Îmi vorbește mai departe despre creativitate și despre oportunități. Despre ce înseamnă să creezi potențialul în orice lucru care îți apare în cale. „Lucrurile vin la tine când ai nevoie de ele, cumva”, adaugă în timp ce aranjează atent cănile pe care tocmai le-a scos din mulaje. Succesul într-un meșteșug e greu de atins și, mai mult decât atât, greu de definit. Pentru Andrei, succesul este o satisfacție personală, o bucurie primită din partea clientului. În meșteșugul lui, există un moment la care totul devine specializat și tehnic, iar riscul de a intra într-o rutină e mare. Motiv pentru care mulțumirea vine din partea celuilalt, a partenerului, care e impresionat și care se bucură de ceea ce a făcut.
Soarele amiezii continuă pe pașii conversației, adăugând o lumină nouă cuvintelor ce plutesc în atelier. Andrei continuă să organizeze lucrurile cu meticulozitatea care-l caracterizează. Bucată cu bucată, produsele capătă formă și parcă n-am vrea să rupem tăcerea. Ne ajută el, spunând: „Am șansa să lucrez alături de oameni cu multă experiență. Fiecare dintre noi are propria specializare, suntem 6 colegi și lucrul e unul colaborativ: unul toarnă, unul fasonează, unul arde și decorează. Nu ne mai spunem unul altuia ce trebuie să facem, pur și simplu știm. De multe ori artiștii din domeniul ceramicii vin la noi cu dileme tehnice pe care le soluționăm în limita posibilităților. Nu cred în concurență, în sensul contemporan al cuvântului. Îmi face plăcere să împărtășesc din experiența noastră.”
În lumea atelierului și a problemelor tehnice care ar putea să apară în momentul prelucrării și manipulării produselor, așa cum demonstrativ ne arată pe piesele lucrate de față cu noi, ne amintim de problemele și lucrurile care ne distrag atenția de la drumul nostru: „Principalul obstacol a fost partea financiară, întotdeauna când e vorba de siguranța financiară, te gândești mai greu, analizezi”.
Despre obstacolele tehnice, acolo lucrurile par un pic mai ușoare. O mare parte din lucrări se află în zona porțelanului tehnic – piese foarte specializate care presupun complexitate, abateri foarte mici de la niște concepte prestabilite – atelierul e specializat în componente pentru instalații electrice.
Pentru Andrei, cuvântul “provocare” înseamnă a accepta proiecte care, la momentul asumării lor, ar putea să nu se afle în aria lor de expertiză. Cu alte cuvinte, „industria are niște limitări, nu poți face chiar orice. Dar de fiecare dată când a apărut un proiect dificil, am spus că fac și am învățat să fac, am încercat. Poate nu ne-a ieșit un produs din prima, dar nu a plecat de la noi până ce nu a ieșit așa cum ne-am dorit”.
L-am întrebat de ce poartă tricoul cu România și am avut imediat senzația că am aprins un foc. Că în ochi i s-au aprins alte două flăcări (diferite de acelea potolite și echilibrate pe care le vedeam când vorbea despre ceramică): „România merită mai mult decât ce are acum. Oamenii care sunt în stare să schimbe România sunt oamenii care o iubesc și care îi respectă tradițiile, care sunt mândri că fac ceva și că acel ceva este românesc, făcut în România”.
Nu și-a pierdut încrederea în România pentru că e convins că țara noastră mai are mult de oferit. Spune cu încredere și tărie că iubește locul acesta și că-i vede potențialul: „Când mă gândesc la ceva, mă gândesc la potențialul pe care acel ceva îl poate avea. Acel lucru banal poate fi inspirație pentru mulți. O bucată de piatră pentru tine e o bucată de piatră, o bucată de piatră pentru Brâncuși e Poarta Sărutului”.
Lumina serii atinge acum plăpând atelierul, aducând liniștea către conversațiile nostre. Dacă aș putea să aleg o expresie din cele auzite și care să rezume discuția și timpul petrecut alături de Andrei, aș spune așa: „La mine e o chestie interioară și acolo nu-s răspunsuri, sunt doar simțiri”. Povestea lui Andrei lasă dâre adânci în sufletele noastre și ne vom întoarce probabil din când în când la ea.
Acest material este realizat în parteneriat cu proiectul „Fascinaţia meşteşugului”, creat şi realizat de Matei Pleşa şi echipa sa, proiect în cadrul căruia TOTB este partener. Informaţiile, fotografiile şi materialele filmate aparţin echipei „Fascinaţia meşteşugului”. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul proiectului sau pe pagina de Facebook a acestuia, unde Matei şi echipa sa acceptă cu drag sugestii şi recomandări de meşteşugari care să fie subiectul unor viitoare documentare din acest serial.